În măsura în care se roagă, mintea este preot, inima este altar; jertfa care se aduce pe acest altar este alegerea și bună voința, că de bună voie aleg să mă rog lui Dumnezeu, iar mirosul de bunã mireasmã, tămâia, care se ridicã de pe altarul inimii, este rugăciunea. De pe altarul inimii. Omul este un fel de biserică în biserică.
Mergerea la biserică îți ajută foarte mult ca să întărești rugăciunea din inimă, dar nu o schimbă pe aceea. Tocmai rugăciunile și momentele Sfintei Liturghii, dacă tu ai lucrare lăuntrică, îți întăresc această lucrare. Mai mult, îți învăpăiază inima de dragostea lui Dumnezeu, cînd auzi momentele Sfintei Liturghii, cînd se iese cu Sfintele Daruri, cãci credința vine prin auz.
Dacă n-ai sporit în rugăciunea minții, ascultă cu mare atenție Liturghia și strana, căci te ajută să te concentrezi cu mintea în inimă. Foarte mult te ajută.
Iar dacă ai ajuns la rugăciunea de sine mișcătoare a minții, este ca ceasul: ai pornit inima, eu dorm și inima mea vegheazã. Permanent inima se roagă. Atunci și fără să vrei vei rămîne cu rugăciunea asta lăuntrică și în timpul Liturghiei și în timpul celorlalte rugăciuni. Permanent se roagă inima, neîncetat”, cum zice apostolul.
