Fiindcă mulți sunt supărați și tulburați de gînduri rele, iar, mai mult, de cele hulitoare, pe care vrăjmașul le aduce, drept aceea, de folos ne este, ca să le cunoaștem pe ele și să le deosebim, cînd sunt spre păcat, și cînd nu. Să ne deprindem a ne tămădui de ele și să le izgonim. Că în trei chipuri se întîmplă tulburarea în gînduri: pentru necurăție, pentru necredința și pentru defăimare. Asupra acestor tulburări, doctoria este în acest fel: Mai întîi, trebuința este să știm că, a avea gînduri rele, nu este nici un fel de păcat, cînd mintea și voia omului nu se unesc cu aceste gînduri, iar, mai ales, cînd le și urăsc pe ele și nu le vor. Iar, cînd cu acele gînduri, mintea și voia omenească, de bună voie, se îndulcesc cu ele și le păstrează în inima, binevoitoare față de ele, atunci acele gînduri sunt păcate de moarte. Iar dacă pe ele noi le urîm și nu le voim, ci ele singure năvălesc asupra minții noastre, iar noi ne întoarcem la ele, atunci putem crede, că nu este voința noastră întru ele și nu-i nevoie a ne tulbura în cugetul nostru. Ca ele, mai mult ne înmulțesc nouă plata de la Dumnezeu, atunci cînd ne supără tare și noi le biruim pe ele și nu le primim.
Sursa: ”Proloagele”, VOL. II, pag. 727
