Folosirea lumanarilor si a tamaiei are temei in Sfanta Scriptura, in viata si traditia Bisericii dintotdeauna. Sa ne amintim numai pilda celor zece fecioare care asteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe crestinii din Troa, adunati in jurul Sfantului Pavel intr-o camera de sus „unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); „si cele sapte sfesnice de aur care inconjurau pe Fiul Omului in Liturghia cereasca (Apocalipsa 1, 12-20). Tamaia este foarte
obisnuita in cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tamaii la locul sfant (Levitic 16,12…). In Vechiul Testament se vorbeste despre „jertfe de tamaie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tamaia este asociata cu rugaciunea. „Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta”, citim in psalmi (Psalm 140, 2). In Apocalipsa avem o imagine din Liturghia cereasca parca luata din Liturghia noastra de duminica: „Si a venit un inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca
impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit, din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor” (8, 3-4).
Sursa: ”Casa creștinului”, editura Bizantina, Bucuresti
