Mintea e pregatita din timp pentru rugăciune. Mintea este deja pregatita pentru a primi aceasta masa, pentru a începe acest canon al rugaciunii, care nu este un simplu formalism, un ritual al aprinderii unei lumânari, unei boabe de tamâie pe un carbune aprins sau al deschiderii Ceaslovului, ci este mai degraba o aprindere a mintii, o tamâiere a simtirii si o deschidere a inimii în care sa încapa Dumnezeu asa cum o cere El în Evanghelia de la Sfântul Maslu: “Lasa mortii sa-si îngroape mortii lor, tu urmeaza-Mi Mie.“ Iarasi mai departe: “Foc am aruncat din cer si ce mult as vrea ca el sa arda“, focul credintei care aprinde râvna în inima omului, atunci când se roaga, si-l canalizeaza spre cele duhovnicesti. Tot Mântuitorul spune: “Pe datatorul de bunavoie îl iubeste Dumnezeu, iar silitorii vor rapi împaratia lui Dumnezeu“, nu cei care lenevesc si trândavesc. Canonul este un semnal pentru alergatorul duhovnicesc care alearga la întâlnirea cu Dumnezeu. Este, de fapt, un start. În momentul în care omul doreste acest start, are nevoie de un arbitru, iar acel arbitru este du hovnicul. Duhovnicul este omul care comunica cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pentru ca asa este hirotesit de arhiereu prin rugaciunea speciala prin care se învesteste cu puterea de a lega si a dezlega. – Ce presupune aceasta învestire?
– Din acel moment el devine un luptator cu duhurile, un discernator al duhurilor, un deosebitor al duhurilor, al celor bune de cele rele, un deosebitor al patimilor usoare de cele grosolane si, în acelasi timp, al raului de bine. Când un crestin adevarat cauta un duhovnic, el cauta sa fie si sub o rânduiala. Pentru canon mai putem folosi termenul de marcaj. Asa cum pe o carare spre o manastire sau spre un obiectiv turistic gasim indicatoare, asa si la întâlnirea mintii cu Dumnezeu prin rugaciune vom întâlni acele marcaje de cum începem rugaciunea: o rugaciune de slava lui Dumnezeu, catre Prea Sfânta Treime, catre Duhul Sfânt, spunem “Împarate Ceresc“, “Tatal Nostru“, apoi rugaciunea catre înger, rugaciunea de pocainta catre Maica Domnului si asa mai departe. Nu poate sa existe spovedanie fara duhovnic, nu poate sa existe canon fara povatuitor si nu poate sa existe crestin râvnitor fara povatuitor, spovedanie, canon, si fara sfat. Duhovnicul este si sfatuitor. El intra în contact cu crestinul cautator de Dumnezeu aratându-i cararea de lumina pe care au batatorit-o toti Sfintii Parinti. Toate caile duc într-un singur punct, la Hristos! Pentru ca în însasi Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos la Cina cea mare spune asa: “Iesiti la uliti, la garduri si la târguri, deci mergeti în toata lumea si orice suflet veti gasi, chemati-l la cina.“ Si-n clipa în care toti se îndreapta spre Cina, adica vin la rugaciune, vin pe carari diferite, dar cararea se încheie într-un singur loc: sub acoperamântul lui Hristos. Sfântul Ciprian episcopul Cartaginei spune: “Unde este episcopul este si Biserica, unde este Biserica este si Hristos, unde este Hristos este si întreaga crestinatate. Acolo este si adevarul“. În Ortodoxie, canonul nu aduce o îngreunare a omului, ci o înaripare a lui. Prin canon omul se înaripeaza cu Dumnezeu: “Cel Ce faci pe îngerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc…“ Para de foc vine prin permanenta cautare si traire în canon de rugaciune. – Ce înseamna cuvântul “canon“? – În Ceaslov scrie foarte frumos: “Canonul de rugaciune catre puterile ceresti“, “Canonul de rugaciu ne catre Îngerul Pazitor“, “Canonul de pocainta catre Mântuitorul Iisus Hristos“. De ce nu i-a spus rugaciune catre Mântuitorul? Canon, pentru ca se savârseste într-un anumit fel, cu o anumita evlavie, cu o anumita traire, cu o anumita simtire si cu o anumita implicare. Implicarea este fondul care sta la baza acestui canon. Daca un crestin întelege rostul implicarii în viata duhovniceasca, atunci întelege si rostul canonului primit de la duhovnic. Sa vedeti superficialitatea în aceasta legatura ca non-preot-spovedanie-crestin: veti întâlni foarte des crestini care spun: “Parinte, nu mi-am facut canonul…“ Ei, cuvântul “Parinte nu mi-am facut canonul“ este echivalent cu “Parinte, L-am omorât pe Dumnezeu“. Oare s-a facut criminal de Dumnezeu? Nu. S-a facut criminal de suflet. L-a lepadat pe suflet de prezenta lui Dumnezeu. Prin ce? Citirea e hrana mintii, mâncarea e hrana trupului si rugaciunea e hrana sufletului. Primul care va muri si va fi lipsit de Dumnezeu este sufletul. Iata cuvântul pe care îl spune Duhul Sfânt în stihul de la Psalmi: “Scoate din temnita sufletul meu, ca sa se marturiseasca în Numele Tau.“ Iata prima chemare sfânta care vine din implicare. Si, atunci când implicarea este pozitiva, tot psalmistul David vine si completeaza si spune printrun stih: “Sa se îndrepteze rugaciunea mea ca tamâia înaintea Ta…“ Iata mireasma rugaciunii curate, nu facuta din obligatie, ci din dragoste, pentru ca, pâna la urma, rugaciunea nu e decât dragoste. Pâna la urma, unirea omului cu Dumnezeu nu e decât dragoste: “Cel ce vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.“ În rânduiala tunderii în monahism apare un lucru extraordinar de frumos: “Iata, frate, cu bucurie bucura-te ca te-a ales pe tine Domnul Dumnezeu de la vietuirea cea lumeasca si te-a pus în rânduiala ostasirii îngeresti, înaintea fetei Sale. Iata o noua petrecere în ceruri, un al doilea botez ia astazi, frate, si, prin marturia iubitorului de oameni, Dumnezeu, toate pacatele tale s-au sters.“ Canonul de rugaciune vine sa faca si o absolvire de pacate, lucru consemnat de Sfântul Nicodim Aghioritul care spune clar: “Cel ce s-a spovedit la du hovnic si si-a descarcat sufletul de toate pacatele si a primit canonul, acela a primit bucuria împacarii cu Dumnezeu, este absolvit de ele si-i sunt sterse din haina sufletului, din catastiful sufletului…“ Odata un crestin a pus întrebarea: “Oare de ce nu se plictisesc sfintii în rai?“ Sfintii nu se plictisesc în rai pentru ca permanent Îi aduc slava lui Dumnezeu, având la baza slavei doua temeiuri. Unu: multimea bunatatii lui Dumnezeu de a-i primi în gradina raiului, trecându-le cu vederea pacatele, fiindca toti sfintii sunt pacatosi pocaiti sau iertati de pacate. Doi: multimea milei lui Dumnezeu de a ierta multimea de pa cate savârsite pe pamânt. – Ce se întâmpla cu cei care nu-si fac canonul? – Cel care primeste canonul si nu-l savârseste, ucide pe Dumnezeu. Am gasit în cartea lui Savatie Bastovoi, un parinte de talie mai noua, un diacon mai postmodernist, cuvântul: “Fiecare sa se roage cum crede el si cum vrea el.“ Nu întotdeauna este adevarat lucrul acesta; uneori trebuie sa ne rugam asa cum o cere Dumnezeu. Pentru ca jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrânta si smerita. El întreaba frumos în Psaltire: “Oare carne de taur voi mânca sau sânge de tap voi bea? Ale Mele-s pasarile cerului, ale Mele-s animalele tarinii. Ada Domnului roada buzelor tale si va fi jertfa bine primita.“ Iata ca jertfa împacarii cu Dumnezeu este pe calea rugaciunii. “Si L-am înaltat pe Domnul cu limba mea…“ “Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu ca tre Domnul m-am rugat.“ “Dintru adâncuri am stri gat catre Tine: Doamne, Doamne, auzi glasul meu!“ “Asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule, cum doreste cerbul izvorul apelor“. Atunci întrebarea este una: daca sufletul meu este însetat, atunci cum pot eu, ca om însetat, sa vin plictisit la un izvor, dupa un zaduf si o caldura a pacatelor de zi cu zi, rupt de lumea stresata, occidentalizata, modernizata si secularizata, si sa gust din Dumnezeu, care e plin de savoare si de balsam, câte-o gura, câte-oleaca? Ori îmi potolesc setea racorindu-mi sufletul, ori aduc hula împotriva lui Dumnezeu, zicând ca ceea ce-mi da nu-mi e de folos sau ca darul lui Dumnezeu este prea mic. Spune iarasi în Psaltire: “Oare ce voi rasplati Domnului pentru toate câte mi le-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua si Numele Domnului voi chema“. – Ce pot face cei care îsi dau seama ca nu simt setea aceasta, ca nu vor sa-si umple sufletul de Dumnezeu? Sunt iremediabil pierduti sau exista si pentru ei o cale de întoarcere? – Parintele Cleopa de la Sihastria spunea asa: “Si rugaciunea este un dar“. Oamenii care au câstigat darul rugaciunii au puterea sa-L slaveasca pe Dumnezeu permanent.
Urmeaza
