Viata lumii se desfășoara în jurul unor plăceri omenești, iar viața duhovnicească este neglijată. Trebuie să inversăm această stare de lucruri, să punem viața duhovnicească în centrul vieții noastre. Înțelepciunea lumii nu poate să salveze umanitatea. Parlamentele, guvernele, organizațiile complexe ale statelor contemporane celor mai avansate sunt neputiincioase. Umanitatea suferă neîncetat. Singura iesire este de a găsi în noi înțelepciunea, hotărârea de a nu mai trăi după principiile acestei lumi, ci de a urma pe Hristos.
După Evanghelie, Hristos este calea noastră. Important este să avem constiința că Hristos este Dumnezeu. Cel ce Îl iubește va fi veșnic aproape de El, acolo unde este. Unde este sufletul nostru? Trebuie să ni-l închipuim pe Dumnezeu ca Om dacă vrem să fim cu Hristos, cu Logosul divin în care Tatăl a revărsat tot ceea ce este din veșnicie. Dacă îl considerăm ca Dumnezeu, este un Dumnezeu desăvârșit. Dacă Îl vedem ca om, este un Om desăvârșit. Înțelepciunea, smerenia, viața, lumina cea veșnică, totul există în El.
În viața noastră fiecare pas este cu neputință de despărțit de dogmele fundamentale ale credinței noastre. Așa cum Hristos în Grădina Ghetsimani și pe Golgota traia cu gândul la Dumnezeu Tatăl, tot astfel trebuie să trăim și noi, în fiecare clipă, cu gândul la Dumnezeu, dar mai degrabă prin Hristos decât prin Tatăl, căci prin Fiul ajungem la Tatăl. Prin trăire, viața devine hristocentrică. Singurul lucru care ne atrage este Persoana lui Hristos. Trebuie să trăim în Hristos ca masură divină și umană a tuturor lucrurilor. În Hristos Îl avem pe Dumnezeu, Creatorul nostru. În Hristos avem modelul, revelația planului lui Dumnezeu cu omul. Dragostea lui Hristos trebuie să umple de-a pururi inima noastră. Nu trăim în Hristos prin gândirea abstractă. Dumnezeu Se dezvăluie în noi prin împlinirea poruncilor Sale. Îl trăim pe Hristos ca pe propria noastră viață, nu ca pe cineva pe care l-am cunoaște numai formal. Hristos a spus: Eu sunt Calea. Dacă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm formal, din exterior, ci prin trăire interioară. Să ne aducem aminte că pe Golgota și în Ghetsimani, El se lupta împotriva tuturor. Singur.
Uneori, când dragostea lui Hristos ne pătrunde, simțim veșnicia. Aceasta nu poate fi înțeleasă pe cale rațională. Dumnezeu acționează într-un fel propriu, care scapă puterii noastre de percepție. Nu trebuie să fim prea raționali în viața creștină. Sunt semne exterioare care ne ajută să apreciem la ce distanță ne aflăm de Hristos. Urmăm noi cuvantul evanghelic? Am atins desăvârșirea, adică dragostea pentru întreaga lume, fără deosebire între prieteni și dușmani?
Nu există deosebire între poruncile lui Hristos și viața lui Dumnezeu Însuși. Rămănând în poruncile Lui, devenim asemenea lui Hristos. Cum să petrecem o zi fără de păcat, adică în sfințenie? Iată o întrebare cu adevărat grea. Cum să ne schimbăm ființa, gândurile, sentimentele și chiar atitudinile pentru a nu păcătui împotriva Tatălui ceresc, a lui Hristos, a Duhului Sfânt, a oamenilor, a fratelui nostru și a tot ceea ce este viu?
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi”. V-am amintit adeseori această rugăciune a Bisericii. Viața fără de păcat pe pământ ne deschide porțile cerurilor. Nu bogăția minții ne salvează sufletul, ci viața fără de păcat ne pregătește să trăim cu Dumnezeu în veacul ce va să fie. Harul Duhului Sfânt ne învață adevărurile veșnice atât cât trăim după aceste porunci: iubește pe Dumnezeu din toata ființa ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți! Da, să păziți mereu aceste porunci! Staruiți în rugăciune, ăn nevoințe, petreceți o zi fără de păcat. Toate celelalte vă vor fi date de Dumnezeu.
Stăruiți în rugăciune, în nevoințe, petreceți o zi fără de păcat. Toate celelalte va vor fi date de Dumnezeu.
„Pentru a păstra Harul Duhului Sfânt, trebuie să nu primim nici un gând care nu-i place lui Dumnezeu”, ne spune „Starețul” Siluan. Iată nevoința noastră. Iată cultura noastră. Când este vorba de mântuire, aceasta luptă cu gândurile nu se sfârșește decât la moarte. Începe și reîncepe fără încetare. Nu putem să dobândim în noi chipul lui Hristos decât dacă suntem cu adevărat uniți, cum le cerea Hristos ucenicilor Săi: Iubiți-vă unii pe alții, pentru că lumea să cunoască că sunteți ai lui Hristos (Ioan 15, 12).
„Pentru mine, viața celorlalți prețuiește mai mult decât propria-mi viață”. Nu vor mai exista între voi neînțelegeri când veți fi înteles aceasta. Dezlegarea unei probleme sau a unei neînțelegeri nu ține de nici o organizație, de nici un anumit mod de conduită, ci de hotărârea de a suporta totul. Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalți o inimă de mamă.
Trebuie să fim foarte sensibili la nevoile altora. Atunci vom fi una și binecuvântarea lui Dumnezeu va fi din belșug cu voi. Trebuie să avem conștiința lui Hristos, Care poarta în Sine lumea întreagă; în aceasta constă universalitatea ființei umane. Cuvântul lui Hristos nu trece, este veșnic.
