Până când, o suflete, ne vom lăsa ispitiţi.

Oare mult timp vom mai fi înrobiţi, o suflete, de poftele trupeşti, al căror sfârşit sunt viermii şi focul care arde necontenit? Până când ne vom lăsa ispitiţi cu mintea, trăind în gânduri ademenitoare? Până când vom iubi cu dragoste puternică bucatele delicioase ca pe o fericire nesfârşită? Până când ne va ademeni slava deşartă, ne va încânta aurul şi ne vom pângări cu desfrâul? Viaţa de aici, o suflete, e nestatornică şi nimic în ea nu este adevărat – toată este plină de necazuri şi amăgiri. Slava şi orice hrană desfătătoare, bogăţia şi frumuseţea, toate acestea ca florile de primăvară trec cu timpul şi se pierd. Iată că te-ai preamărit, te-ai hrănit bine, te-ai desfătat, ai obţinut biruinţe renumite, ai trăit multe zeci de ani. Dar după acestea, ce va fi? Viermi şi putreziciune, duhoare îngrozitoare şi chinuri înfricoşătoare şi fără de nenumăr în cele de dedesubt… Ce fel de folos putem să aşteptăm, suflete, după moarte de la acele bunătăţi, când pe noi ne aşteaptă o asemenea pieire? Oare nu repede pier toate precum visul şi fumul şi se răspândesc ca şi cum ar fi duse de vânt? Dacă tu, suflete, după moarte te-ai întoarce în neant, precum fiinţa necuvântătoarelor, şi dacă nu ar trebui să dai răspuns Judecătorului tuturor şi Împăratului pentru faptele şi gândurile tale, atunci nu ar fi o crimă ademenirea bunătăţilor vremelnice deoarece viaţa ta ar ţine numai până la mormânt. Dar eşti creat nemuritor, raţional şi veşnic şi, fiind după chipul lui Dumnezeu, porţi în tine trăsăturile Prototipului tău. Prin acestea, stai mai sus decât fiinţa necuvântătoarelor şi eşti, după Cuvântul lui Dumnezeu, cea mai sfântă casă a Celui de Sus, casă pe care nu o ai păstrat aşa cum trebuie. De aceea, trebuie ca tu să respingi de la tine tot ceea ce după moarte nu te urmează cum ar fi: bogăţia, dorinţele murdare, hrana desfătătoare, desfătarea cu băuturi, slava grabnic dăunătoare, lenea, mândria şi îndrăzneala acestei vieţi blestemate şi toată această deşertăciune şi să îţ i însuşeşti virtuţile care se opun acestora. Având frica de Dumnezeu ca învăţător neprihănit, cu cea mai caldă râvnă şi cu raţiunea întotdeauna trează să mergi în urma dumnezeiescului tă u Prototip. Dacă doreşti cu adevărat să te învredniceşti de slava Lui dumnezeiască şi să te desfătezi cu harul strălucitor al frumuseţii Lui şi să te numeşti robul Tatălui Ceresc, atunci caută-L neîncetat „dis-de-dimineaţă” pe Împăratul t ă u Iisus, implorându-L cu sfinte rugăciuni şi, având „pământul” lipsit de gânduri murdare şi necuviincioase, adică trupul, istovit din cauza secetei, curăţat de patimi şi „pustiu”, aşa cum spune psalmistul cuvântător de Dumnezeu, „arată-te” suflete Celui ce împărăţeşte în cele de sus ca să „vezi” „slava” Lui cea sfântă şi să se umple „de seu şi de grăsime” cerească „gura” ta şi să cânţi ,,cu buze de bucurie”. Demonii ticăloşi care „caută” întotdeauna pieirea ta „intravor în cele mai de jos ale pământului” şi în prăpăstiile întunecate „ale pământului” şi „da-sevor în mâinile săbiei” distrugătoare şi „părţi vulpilor vor fi” (Ps. 62, 2-10).