Dumnezeu nu ia seama la păcatele noastre, dacă lepădăm păcatul. În Taina Sfintei Spovedanii reuşim lucrul acesta. Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi este o Evanghelie mustrătoare la adresa noastră, la adresa tuturor, a tuturor oamenilor din toate timpurile.
La care creştin ne putem noi gândi că ar fi fost el de ajuns de recunoscător pentru binefacerile primite de la Dumnezeu? Binefacerile ştiute, văzute, dar mai ales binefacerile neştiute, nevăzute, neînţelese uneori.
Unde sunt cei care au simţit ajutorul lui Dumnezeu? De unde vine mulţumirea, recunoştinţa? De la cine nu te aştepţi. Şi Mântuitorul Hristos a primit recunoştinţă, mulţumire pentru binefacerea făcută, numai de la unul din cei zece şi acesta era străin de neamul evreiesc, străin de Lege, străin de Dumnezeu.
Era şi el lepros, într-adevăr, alături de ceilalţi. Dar ca gândire, ca pregătire, ca inimă, ca neam, ca şi credinţă, „nu le avea cu astea”. Dar, pentru că a primit binefacerea de la Dumnezeu, s-a întors şi I-a mulţumit. Mântuitorul Hristos zice: „Numai unul s-a vindecat? Oare nu 10? Ceilalţi nouă unde sunt?”.
Întrebarea aceasta mereu o punem şi noi. Aici, în biserică, …, numai cei de faţă s-au botezat? Numai cei prezenţi? Ceilalţi, care sunt acum la casele lor, ei nu s-au botezat? Numai atâtea familii avem noi? Unde sunt celelalte familii cununate, unite de Hristos, prezent la masa de Cununie a lor? Unde sunt?
Iată lipsa de recunoştinţă! Dar câţi am fost vreodată bolnavi sau în vreo nevoie şi Dumnezeu ne-a ajutat şi am şi simţit ajutorul Lui? Unde suntem, ca să-I mulţumim?
De aceea, am spus că Evanghelia ce s-a citit astăzi este o Evanghelie mustrătoare pentru nerecunoştinţă. A venit Hristos în iesle, a venit binevoitor, a venit smerit; şi n-am fost recunoscători pentru pogorârea Lui, pentru deşertarea Lui de slavă.
Închipuiţi-vă un împărat, cu toate bogăţiile, cu toate hainele, cu toată strălucirea. Şi închipuiţi-vă că lasă toate şi vine la noi, desculţ, îmbrăcat modest.
Să fim recunoscători împăratului că a venit aşa la noi. Şi aşa a venit Împăratul împăraţilor, Iisus Hristos. „Recunoştinţa este floare rară” zice un proverb. Ştiţi că există o floare foarte rară la noi, se numeşte floarea-de-colţ. Nu numai că-i rară, dar se şi găseşte greu, numai pe stânci.
Recunoştinţa este ca floarea asta. Se găseşte şi greu şi e şi rară. Să mulţumim şi pentru cele bune şi pentru cele rele. Să fim recunoscători şi unul altuia, pentru că avem în viaţă nevoie unul de altul.
Să fim recunoscători sfinţilor, pe care i-am tot rugat ca să intervină la Dumnezeu pentru noi, nevrednicii. Să fim recunoscători Maicii Domnului, care pururea se roagă şi intervine pentru noi.
Să fim recunoscători pentru binefacerile date de Dumnezeu, dar şi pentru cele rele pe care le-a permis Dumnezeu asupra noastră. De ce? Pentru că şi acestea ne sunt de folos.
Uneori avem pagube, uneori avem pierderi, uneori ne mor animalele, uneori vine apa peste noi, alteori se dărâmă munţii peste noi, alunecă satele. Aţi auzit toate acestea. Să fim recunoscători şi pentru acestea, pentru că nu ştim prin acestea ce a rânduit Dumnezeu pentru noi.
Când ne mor animalele să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru că în felul acesta El ne-a pus pe noi la canonul pe care n-am vrut să-l facem. A terminat avantajul nostru, munca noastră, pentru că n-am fost milostivi.
Hristos a dat, dar şi cere. Iată că, în Biserică, la Iisus Hristos, întâlnim şi lucruri contradictorii.
Hristos este piatră de sminteală. El a venit şi a adus altceva în lume. El a venit şi a zis: „Îţi trage cineva o palmă? Întoarce şi obrazul celălalt. Îţi greşeşte fratele tău? Mustră-l, nu-l omorî!”. El a venit şi a făcut o revoluţie.
De aceea, cele ce El a propovăduit nu întotdeauna ni se par logice. De ce? Pentru că El a dat, dar şi cere. A dat Sângele Său şi cere şi micul nostru efort: prezenţa noastră la mereu jertfa Lui, Sfânta Liturghie.
Încercând să credem că de azi înainte vom fi recunoscători, să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea această putere, să zicem şi „Doamne, Îți mulţumesc!”, nu numai „Doamne, dă-mi!”. Să zicem: „Doamne, dacă Tu crezi, mai şi ia-mi, nu numai dă-mi. Poate eu nu ştiu cum e mai bine. Fă Tu cum e mai bine!”. Amin.
Pr. Nicolae Tănase
