Aducându-ne aminte de Domnul, Care zice: Nu judecaţi, şi nu vă veţi judeca, nu osândiţi, şi nu vă veţi osândi (Luca 6: 37). Şi de Apostolul ce ne sfătuieşte şi zice: Celui ce i se pare că stă, să ia seama să nu cadă (I Cor. 10: 12). Şi iarăşi: Tu, cel ce judeci pe altul, pe sine te osândeşti (Rom 2:1). Căci nimeni nu ştie cele ale omului, fără numai duhul care locuieşte întru dânsul, după glasul Mântuitorului (I Cor. 2: ii). Că mulţi, de multe ori, înaintea oamenilor păcătuind, apoi într-ascuns lui Dumnezeu mărturisindu-se, iertare au câştigat şi, bine plăcând lui Dumnezeu, Duh Sfânt au luat. Iar cei ce de noi se socoteau păcătoşi, la Dumnezeu sunt drepţi. Că păcatul adică l-am văzut, iar lucrările cele bune, pe care în ascuns le-au lucrat, nu le-am cunoscut. Pentru aceea nu se cade să osândim pe cineva, măcar cu ochii noştri de-1 vom vedea păcătuind. Că zece paşi depărtându-se de noi cel ce a păcătuit, nu putem şti lucrarea lui cea întru ascuns ce o a făcut Dumnezeu cu dânsul. Spre după-amiază, în Marea Zi de Joi, Iuda vânzătorul era împreună cu Hristos şi Ucenicii Lui; iar tâlharul era între ucigaşii de oameni. Iar ajungând Vineri, Iuda s-a dus întru întunericul cel mai dinafară; iar tâlharul a moştenit Raiul împreună cu Hristos. Deci, pentru nişte schimbări fără de veste ca acestea, bine este a nu osândi pe om, până ce va veni Hristos, Cel ce ştie mintea oamenilor şi descoperă cele ascunse ale inimilor; că toată judecata Tatăl Fiului o dat, iar cel ce judecă pe altul, adică pe aproapele, a răpit dregătoria Judecătorului, iar unul ca acesta este potrivnic lui Hristos [e antihrist], încă şi altfel: sunt oarecari care prin felurite ispite ajung să ia iertarea păcatelor, pe care însă noi nu-i cunoaştem; alţii prin neputinţa trupului şi boală îndelungată se curăţesc, că zice: Certând, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat (Psalm 117:18). Şi Apostolul zice: Dar, judecându-ne de la Domnul, ne certăm, ca nu cu lumea să ne osândim (I Cor. 1: 32), care lucru 1-a făcut şi în pricina celui ce a curvit, poruncind a da pe unul ca acela Satanei spre stricarea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua judecăţii (cf. I Cor. 5: 5); de unde ne învăţăm că şi cei ce se îndrăcesc, dacă cu mulţumită vor răbda, se mântuiesc prin pedepse; şi alţii întru însăşi boala morţii lor prin lacrimi fierbinţi pe Dumnezeu L-au rugat, şi milă au câştigat, precum Iezechia împăratul (cf. Is. 38:1-22). Alţii pe ascuns întru eişi, şi Dumnezeu tocmeli şi aşezământuri de pocăinţă făcând, după puţină vreme din viaţă mutându-se, s-au mântuit. Că întru ce se va afla omul, întru aceea se şi judecă, ori întru aşezământul cel bun, ori întru cel rău. Precum prin Iezechiil Proorocul a hotărât Dumnezeu, zicând: De va face omul toate nedreptăţile, iar întorcându-se, va face dreptate, fărădelegile lui nu le voi pomeni; că întru ce îl voi afla pe dânsul, întru aceea îl voi şi judeca (Iez. 33:16). Şi sunt încă alţii care şi prin bărbaţi drepţi au dobândit iertare păcatelor, că Domnul va face voia celor ce se tem de El (Psalm 144: 19), şi mărturie la aceasta este Dumnezeiasca Scriptură: căci Aaron, făcând lui Israil viţel în Horeb, prin rugăciunile lui Moise a fost iertat (cf. leş. 32: 1-35), aşijderea şi Mariam, sora lui Moise, s-a izbăvit de lepră, Moise rugând pe Dumnezeu pentru dânsa (cf. Num. 12: 13-15). încă şi Nabucodonosor împăratul, prin rugăciunile Proorocului Daniil, milă de la Dumnezeu a dobândit (Dan. 4: 33-37). De multe ori şi Sfinţii îngeri, ca nişte adevăraţi plăcuţi ai lui Dumnezeu, şi multă îndrăzneală către Dânsul având, ca cei ce nicidecum Lui nu-I greşesc, cerând uneori de la Dânsul – unul adică mântuire acestui om, iar altul, celuilalt -, le dă lor Dumnezeu, Cel slujit de dânşii ziua şi noaptea, cererile lor. Asemenea şi împăraţii pământeşti uneori pe cei vrednici de moarte îi dăruiesc prietenilor lor celor adevăraţi, de dânşii fiind rugat. Sfinţii îngeri sunt iubitori de oameni foarte şi milostivi către neamul nostru, fiindcă prin trupul nostru s-au învrednicit a vedea pe Dumnezeu-Cuvântul, precum din veac doreau să vadă. Şi pentru acest cuvânt mărturisesc Petru şi Pavel, Verhovnicii, Petru adică zicând: A dăruit nouă Dumnezeu bunătăţile pe care îngerii doreau a le vedea (I Pt. 1: 12), adică pe Dumnezeu aşa arătat a-L vedea, pe Care noi înaintea îngerilor L-am văzut când S-a întrupat. Iar Pavel, despre înălţarea lui Hristos, strigă zicând: Acum însă S-a suit Hristos ca să Se arate începătoriilor şi Stăpâniilor prin Biserică (Ef. 3:10). Aşadar pentru această pricină sunt Sfinţii îngerii iubitori de oameni. Pentru aceea a zis şi Domnul: Bucurie se face şi prăznuire se face la dânşii în cer pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca 15: 7). Drept aceea şi fiecăruia dintre credincioşi, atunci când se botează, i se dă de la Dumnezeu înger păzitor, povăţuitor şi învăţător; că zice Domnul către Jidovi: Vedeţi să nu defăimaţi pe vreunul din aceşti mai mici care cred întru Mine, că zic vouă că îngerii lor pururea văd faţa Tatălui Meu Cel din ceruri (Matei 18:10). Deci îngerul cel dat omului spre păzire, de va afla pe omul căruia i s-a încredinţat iubind binele şi silindu-se pe sine după putere a face binele, îi ajută lui, rugând pentru dânsul pe Iubitorul de oameni Dumnezeu şi cerând ca să-i dăruiască lui mântuire şi iertarea păcatelor, iar Dumnezeu îi plineşte lui cererea sa. Dacă bărbaţi drepţi, precum am zis, cerând de la Dumnezeu de multe ori, au mântuit pe păcătoşi, cu atât mai vârtos Sfinţii îngeri pot aceasta. Deci să nu osândim pe om, măcar arătat de-1 vom vedea pe dânsul păcătuind, ci mai vârtos să-1 sfătuim pe dânsul cu smerenie şi să ne rugăm pentru dânsul; iar dacă nu ajung cele zise spre încredinţare, să mai adăugăm şi altele. Că spune-mi, iubitule, cine ar fi crezut, văzând pe Raav curva în Ierihon arătat curvind, că Dumnezeu a iertat-o de toate curviile şi o a făcut dreaptă pentru primirea iscoadelor lui Israil (cf. Iosua 2:1-7; 6: 22-25; Evr. 11: 31; Iac. 2: 25)? Sau pe vameşul, răpitor şi nedrept cum era, rugându-se împreună cu fariseul, cum printr-o suspinare a îmblânzit pe Dumnezeu şi s-a pogorât îndreptat la casa sa (cf. Luca 18:10-14)? Sau pe Samson, cel ce s-a ucis pe sine, că îşi are partea cu sfinţii, precum Pavel mărturiseşte (Evr. 11: 32)? Sau pe Mânase, cel ce vreme de cincizeci şi doi de ani a slujit idolilor şi pe tot poporul lui Israil 1-a făcut a nelegiui, depărtându-1 de la Dumnezeu, cine ar fi socotit că acesta, întru-un singur ceas, prin puţină rugăciune, ar fi dobândit iertăciune, precum povesteşte Scriptura (cf. II Paralip. 33:1-20; Rugăciunea lui Mânase)? Că încuiat fiind într-un bou de aramă de împăratul Asirienilor, înlăuntrul boului fiind, s-a rugat lui Dumnezeu cu rugăciunea sa, iar cu Dumnezeiască putere s-a spart boul, şi l-au mutat pe dânsul îngerii lui Dumnezeu în Ierusalim, precum zic scriitorii de istorii, şi de aici a trăit în pocăinţă. Şi, ca să trec de cele vechi, pomenind de sfântul tâlhar cel de pe cruce, voi înceta cuvântul. Că oare dacă taina cea de la Dânsul [taina pocăinţei] s-ar fi împlinit într-ascuns, ar fi crezut cumva vreun om de pe pământ? Că acel spurcat, care pe mulţi a furat, a ucis tineri şi bătrâni, drepţi şi nedrepţi, care şi pe alţii tâlhărească fărădelege i-a învăţat, acesta, printr-un singur grai, la sfârşitul vieţii s-a îndreptat şi mai-nainte de toţi Raiul a moştenit. Acestea, nu în zadar multe grăind, le-am povestit, dar am făcut aşa ştiind că limba multora este mai ascuţită decât sabia cea cu două ascuţişuri – care măcar şi milioane de bunătăţi de ar vedea în om, vor vedea însă la el, ca la om, şi oarece alunecări -, că doar zice: „Nimeni nu este fără de păcat, fără numai Unul Dumnezeu”38, lăsând şi trecând cu vederea acele nenumărate îndreptări, numai acea mică alunecare o poartă pururea pe limbă, şi către alţi oameni îl fac de poveste, cărora, după vrednicie, le va veni pedepse de la Dumnezeu, nu numai pentru a lor vătămare şi pierzare, ci şi pentru a altora.
Sfântul Anastasie Sinaitul
