În contextul Referendumului, prin care trece în aceste zile România, vă propun ca lectură câteva versuri, așternute cu ani în lume de Părintele Nicolae Jelihovschi. Sper să ne regăsim, să medităm, să decidem!
***
Ne mirăm că toate-n lume
Nu-s ca altădată
Că se fac cu moartea glume
Şi murim deodată.
Ne mirăm cum se mai poate
Să „greşească” sfinţii,
De copii, în miez de noapte,
Cum îşi bat părinţii.
Ne mirăm văzînd în stradă
Aruncaţi urmaşii,
Că s-au adunat grămadă,
La banchet, vrăjmaşii.
Ne mirăm de ce bătrînii
Scuipă-n prag de casă,
De ce mîţele şi cîinii
Plîng, cînd stăm la masă.
Ne mirăm cum „îşi permite”
Dumnezeu să vadă
Veri uscate şi rănite,
Ierni fără zăpadă.
Ne mirăm de ce pămîntul
Dă în noi cu palma,
De ce supărat e vîntul,
De ce tace mama…
Cum să nu, dacă-i „ruşine”
Să admiri o floare,
Să asculţi încet cum vine
Domnul pe cărare.
Cum să nu, dacă silit e
Un apus de soare,
Cînd icoanele, smerite,
Stau după covoare.
Cînd de dragoste, în casă,
Vai!, nu se mai ştie,
Dacă floarea de mireasă
Nu-i de feciorie.
Cînd Hristos, cu noi, nu are
Loc să stea la masă,
Dacă celui cu mîncare
De flămînd nu-i pasă.
Dacă plînge-n iarbă vara
Cînd se dă cu coasa;
Cine-și mai iubește țara
Cînd e “goală” masa?
Cîți sunt gata să trăiască
Iac-așa, „ca Omul”,
Zi de zi să mulțumească
Că-l mai ține Domnul ?..
Cînd mirat că lumea toată
Parcă-n mine moare,
Lumea mă privea mirată –
De ce oare?
Prot. Nicolae Jelihovschi
2010
