Mai mulți preoți din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove au participat recent la o serie de pelerinaje organizate de Patriarhia Moscovei și a Întregii Rusii, vizitând unele dintre cele mai importante locuri sfinte ale creștinismului ortodox din Rusia. Această călătorie spirituală a avut ca principal obiectiv întărirea credinței și aprofundarea legăturilor religioase dintre Biserica Ortodoxă din Moldova și cea din Rusia.

În cadrul pelerinajului, preoții au avut bucuria de a se ruga la moaștele Sfântului Serghie de Radonej, unul dintre cei mai venerați sfinți ai Ortodoxiei. Lavra Sfântului Serghie, unde se află racla cu Sfintele sale moaște, este cunoscută ca unul dintre cele mai mari centre monahale din lume, unde mai odihnesc Moaștele multor altor sfinți binecunoscuți în lumea ortodoxă, ca Sfântul Maxim, sau Sf. Ierarh Inochentie, Etc. Prezența preoților moldoveni la acest loc de profundă semnificație spirituală a fost un moment de mare înălțare sufletească.

De asemenea, grupurile au vizitat Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului din Moscova, locul unde se află Moaștele Fericitei Matroana, o sfântă contemporană cunoscută pentru faptele sale minunate și pentru ajutorul acordat celor aflați în suferință. Fericita Matroana este iubită de credincioși din întreaga lume ortodoxă, iar pelerinii vin neîncetat să se roage la mormântul său. Cuvintele Patriarhului în acest sens sunt memorabile: La un izvor fără apă nu s-ar duce nimeni…

Pelerinajul a fost o oportunitate de reflecție și de reînnoire spirituală pentru preoți, permițându-le să se conecteze cu tradițiile profunde ale Ortodoxiei și să se inspire din exemplul de credință al sfinților. Totodată, acesta a avut ca scop consolidarea legăturilor frățești dintre clericii din Biserica Ortodoxă din Moldova și cei din Biserica Ortodoxă Rusă. Prin rugăciune, meditație și comuniune cu sfinții, pelerinajul a servit drept o experiență esențială de întărire a credinței și a misiunii pastorale.

De asemenea, preoții au beneficiat de momente de reflecție personală și de dialoguri cu teologi de renume din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, discutând provocările și oportunitățile activității pastorale din parohii, precum și modalități de a îmbunătăți slujirea a comunităților pe care le păstoresc.

În lumina unor recente speculații și informații false vehiculate în mass-media, dar mai ales a exprimării pline de răutate chiar din partea unor confrați, slujitori ai Sfântului Altar, dorim să subliniem că acest pelerinaj a avut exclusiv un caracter spiritual și nu a implicat nicio agendă politică. Preoții participanți nu au primit susținere financiară din partea oligarhilor, partidelor politice sau altor entități externe. Obiectivul pelerinajului a fost axat în totalitate pe activități de rugăciune, comuniune spirituală și discuții cu privire la misiunea pastorală.

Regretăm profund încercările de denigrare a preoților implicați, precum și tentativele de a deturna scopul acestui eveniment de către anumite surse media care promovează dezinformarea și „fake news”. Preoții noștri rămân dedicați misiunii lor spirituale și pastorale, având ca principală preocupare binele comunităților pe care le slujesc.

Preot Iulian Rață