Furceni, r. Orhei – Cu ajutorul Domnului, în localitatea Furceni, r-l. Orhei a avut loc un emoționant act de caritate, care a adus bucurie și sprijin persoanelor social-vulnerabile. Este vorba despre bolnavul Mihail, recent operat, și fiica sa, Nadejda.
Evenimentul a fost coordonat de preotul paroh, Prot. Vitalie Stavilă, care a subliniat importanța milosteniei și a iubirii față de aproapele nostru. În contextul Duminicii Judecății, părintele a amintit cuvintele Mântuitorului: „Flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, străin am fost și m-ați primit, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav și în temniță am fost și m-ați cercetat.”
Prin acest gest, comunitatea din Furceni demonstrează că valorile creștine, precum compasiunea și solidaritatea, rămân vii și active. Astfel de acțiuni de suflet ne reamintesc că adevărata credință se manifestă prin fapte bune și grijă față de cei aflați în nevoie.


