Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove este conștientă de responsabilitatea ei pentru destinul moral-spiritual al poporului din care face parte și este chemată să-l păstorească pe calea Vieții și Adevărului. În virtutea acestui fapt, Mitropolia este obligată să-și spună poziția față de intimidările, defăimările și insinuările proliferate cu impertinență de raportorul ONU pentru libertatea religioasă, în cadrul conferinței sale de presă, pe data de 8 septembrie a.c., cu exact o lună înainte de venirea Sanctității Sale, Patriarhul Kiril al Moscovei și Întregii Rusii.

Mitropolia consideră:
1. Declarațiile dl H. Bielefeldt au fost bazate pe fapte neverificate, pe zvonuri și clevetiri propagate de unele mass-media angajate și rău-voitoare față de Biserică și poporul dreptcredincios al Moldovei. Modul în care se expune persoana respectivă dă de înțeles că „concluziile preliminare” ale acestuia au fost scrise din timp. Cu toate că raportorul a menționat de ochii lumii că „nu atacă Biserica Ortodoxă”, faptul că acesta a ținut morțiș să nu dea nici o apreciere pozitivă Bisericii Creștin Ortodoxe, vădește atitudinea de discriminare și ură fățișă pe care o are dl Bielefeldt față de „Mama poporului nostru” – Biserica lui Hristos.
2. Nu este de competența unei persoane străine de Biserică, necunoscătoare a învățăturii și lucrării Ei, să indice Bisericii și poporului ce este bine și ce este rău. Știm ce este bine și ce este rău din Sfînta Scriptură, de la Soboarele Ecumenice ale Bisericii și de la Sfinții Părinți. Sperăm că ONU nu dorește revenirea noastră în vremurile leniniste de prigoană vădită a Bisericii și de funcționare a așa-numiților „împuterniciți (upolnomocenîi) pentru problemele religiei” ca în URSS.
3. Așa-numitele recomandări emise de această persoană privind excluderea din Legislație a recunoașterii de către Stat a importanţei şi rolului primordial al Religiei Creştin-Ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii ei, în viaţa, istoria şi cultura poporului Republicii Moldova” (Legea Cultelor, art. 15, alin. 5) pot fi calificate drept nerușinate și impertinente. Ele contravin nu doar bunului simț, dar și conștiinței și experienței istorice, culturale, morale și spirituale a poporului nostru. Ele neagă identitatea poporului nostru. Aceste recomandări vădesc incompetența juridică a raportorului respectiv, deoarece acesta a trecut cu vederea faptul că asemenea țări europene ca: Grecia, Italia, Polonia, Elveția, Danemarca, Anglia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Islanda, Malta ș.a. au consemnat nu doar într-o singură lege (ca în țara noastră), dar chiar și în Constituție rolul deosebit al Bisericilor lor naționale (respectiv ortodoxă, catolică, luterană, anglicană). În unele din aceste țări, statul își asumă obligația de a ocroti și sprijini activitatea bisericilor naționale.
4. Legea nu poate demola în numele unei libertăţi haotice, singura instituţie unificătoare și pacificatoare din ţara noastră ca Biserica Ortodoxă, care a fost, este şi va fi cel mai important factor identitar al poporului, care există cu mult înaintea statului RM. Iar lansarea ideeii necesității unei Legi anti-discriminare pe criterii religioase ne descoperă și mai mult autorii şi promotorii drepturilor minorităţilor sexuale din țara noastră.
5. Raportorul ONU exprimă nu doar opinia sa, dar și a unor grupări agresiv anticreștine din Moldova care promovează la nivel de stat, folosind o retorică bolșevică, antivalori și legi distrugătoare pentru personalitatea omului și chiar pentru societate în întregime. Ne punem întrebarea: de ce reprezentanții ONU nu insistă cu asemenea recomandări către Turcia, Egipt, Pachistan sau Kosovo, unde mii de creştini sînt prigoniţi sau omorîţi?
6. Solicităm repetat și insistent Ministerului Justiției ca, în conformitate cu alin. 5 al art. 15 din Legea despre culte și părțile lor componente, să fie creat un mecanism funcțional de asigurare practică a „importanței deosebite și a rolului primordial al Bisericii Ortodoxe” din Moldova. În caz contrar, se va dovedi că alineatul 5 a fost inclus doar formal, acesta fiind inaplicabil din punct de vedere juridic, lucru care va avea ca urmare reacții și mai active din partea noastră. Cerem Parlamentului RM să inițieze schimbarea Constituției RM pentru consfințirea clară și pe deplin euroconformă a caracterului național și istoric pe care îl are Biserica Ortodoxă în acest stat.

www.mitropolia.md