Fertilizarea in vitro: zdruncinarea conceptului de familie?
Cea mai grava urmare a intelegerii gresite a practicarii FIV ramine zdruncinarea conceptului de familie, de identitate, de a fi parinte. Sa ne imaginam urmatoarea situatie (care, din pacate a facut si subiectul a numeroase cazuri reale, terminate in justitie): un cuplu, care nu poate concepe proprii copii, iar femeia, din varii motive de sanatate nu poate purta o sarcina, recurge la comandarea materialului genetic din catalog, de la donatori si gaseste si o femeie dispusa contra unei sume de bani, sa poarte sarcina. Citi parinti va avea copilul rezultat in urma acestui „circuit tehnologic”? Vor fi parintii genetici, respectiv donatorii materialului genetic, vor fi cei „purtatori”- mama purtatoare (care, de obicei este o femeie casatorita care a mai purtat cel putin o sarcina) si „parintii” care au solicitat copilul care va fi crescut de acestia. In total ar fi sase parinti! Ce drepturi si ce obligatii ar putea avea fiecare dintre aceste cupluri fata de copilul rezultat? Ar putea fi copilul un subiect al tribunalelor pentru o buna bucata de timp, in tari in care legislatia este ambigua/inexistenta (si aici avem in vedere si Romania!)? Inafara de implinirea dorintei unui cuplu de a avea un „nou” copil, unul nenascut inca, dar nu unul propriu in adevaratul sens al cuvintului, care ar fi beneficiul unui astfel de act medical? Care ar fi diferenta intre acest copil si unul adoptat (in cazul adoptiei ar putea fi vorba de cel mult patru parinti, care in momentul abandonului sint decazuti din drepturi)?
Impingerea la extrem a utilizarii tehnologiei „cu orice pret”, fara a manifesta interes pentru conditiile de solicitare si de practicare, pentru viitoarele consecinte sociale, juridice, pentru moralitatea si etica realizarii procedurii, a dus la „tehnologizarea vietii umane” de la cele mai timpurii stadii, dind curs anomaliilor sociale care nu au intirziat sa apara. Astfel, in Franta, in anul 2001, o femeie s-a dat drept sotia fratelui sau, pentru a putea recurge la fertilizarea in vitro cu ovule recoltate de la donator si sperma fratelui ei. In ce masura acest gest este un ajutor si in ce masura este o anomalie a unui act qvasi-altruist, qvasi-egoist si o forma de incest?
Fata de astfel de anomalii si fata de abuzurile practicarii celor mai noi cuceriri ale tehnologiei cu orice pret, Biserica a luat atitudine. Biserica Ortodoxa considera sfinta viata umana, actul procreerii fiind o minune si o implinire a vointei lui Dumnezeu. Este moral inacceptabil ca stiinta sa interfere intr-un proces natural al vietii umane (poate ca aceasta este si explicatia faptului ca fertilizarea in vitro are sanse destul de mici de reusita – rata medie de succes fiind de 10%, ceva mai crescuta in SUA – 27%). Biserica Ortodoxa din Romania sprijina procreerea naturala si admite FIV doar cu material genetic prelevat de la cuplu, respingind ideea unor posibile anomalii, cum ar fi prelevarea de la rude, familie, precum si a existentei bancilor de sperma sau de ovule.
Alaturi de pozitia Bisericii s-au impus reglementari legislative pentru a combate excesele si abuzurile utilizarii tehnologiei. Astfel, in Franta, legea prevede faptul ca FIV se adreseaza cuplurilor de virsta fertila care dovedesc faptul ca nu pot obtine o sarcina pe cai naturale. De asemenea, datorita faptului ca a purta o sarcina a devenit o meserie extrem de bine platita, modificind ideea maternitatii, tari precum Elvetia, unele state din SUA au o legislatie care respinge ideea existentei mamelor purtatoare.
Cu toate acestea, insa, alte noi controverse apar, zdruncinind parca din temelii ideea de familie. Este vorba despre cazul „gemenelor” Lauren si Hannah Bernaba care s-au nascut la putin timp una dupa cealalta, dar din „mame” diferite. Familia Bernaba mai are un copil rezultat al unei sarcini normale si naturale, in virsta de 15 ani. La doi ani de la nasterea sa, parintii s-au hotarit sa conceapa din nou. Din pacate acest lucru nu a fost posibil pe cale naturala si au recurs la FIV cu materialul genetic propriu. Au avut insa parte de 14 incercari nereusite, asa ca la a 15-a au recurs simultan si la o „mama purtatoare”, Torry Keay, careia i-au platit o suma de bani confidentiala. Surpriza, insa, ambele femei au ramas insarcinate, in acelasi timp, rezultind gemenele Lauren si Hannah. Pentru familie, deocamdata, acest lucru reprezinta o bucurie, momentul in care parintii vor trebui sa explice gemenelor modalitatea nasterii lor s-ar putea insa sa reprezinte unul de cumpana. Pentru societate, nu reprezinta decit alt motiv de dispute si controverse. Avem dreptul moral de a plati pe cineva pentru a purta o sarcina? Pina unde s-ar putea merge, pina la recurgerea la utere de imprumut pentru a evita tot efortul sarcinii, cresterea in greutate, disconfortul etc.? In ce masura cele doua fetite sint doar surori genetice si nu gemene adevarate? Mama purtatoare ar putea reclama vreun drept la un moment dat asupra celei pe care a purtat-o timp de noua luni? Care sint parintii adevarati ai fiecareia dintre fete? Se deosebesc ele de fratele mai mare?
Controverse si, din pacate, realitati produse de utilizarea abuziva a tehnologiei exista si se accentueaza din ce in ce mai mult, FIV, nemaifiind ca odinioara o tehnica menita a ajuta cuplurile infertile/sterile. Ne simtim datori sa luam atitudine?
Autor: Dr. Mihaela-Catalina VICOL
