Revoluţia de comunicare de la Vatican

„Biserica nu este un partid politic şi nu facem ce facem doar pentru a obţine avantaje de PR,” a declarat recent strategul de comunicare al Vaticanului. Cu toate acestea, pentru observatorii Scaunului Papal situaţia e limpede: la Vatican se petrece o reală revoluţie de comunicare.
Duminică, 3 decembrie, Papa Benedict al XVI-lea şi-a lansat contul de Twitter, în aplauzele presei internaţionale. O reacţie firească din partea mediei, punctează RNS, care evidenţiază că jurnaliştilor le-ar fi fost greu să nu se lase impresionaţi de deschiderea pontifului octogenar faţă de social media.
Acesta nu este însă nici primul şi nici ultimul pas pe care Vaticanul îl face pentru trecerea la nivelul următor în ceea ce priveşte comunicarea online. De fapt, unii analişti remarcă eforturile susţinute în acest sens, de pe parcursului întregului an, debutând cu luna ianuarie, când Papa a subliniat importanţa atenţiei pe care creştinii trebuie să o acorde diferitelor tipuri de site-uri, aplicaţii şi reţele sociale. Acestea, spunea el într-un mesaj legat de potenţialul lumii online în activitatea de evanghelizare, „îi pot ajuta pe credincioşi să găsească timp de reflecţie şi meditaţie autentică şi pot fi, în acelaşi timp, ocazii de rugăciune şi împărtăşire a Cuvântului lui Dumnezeu.”
Papa a mai precizat atunci că nivelul la care a ajuns comunicarea online demonstrează neliniştea fiinţei umane care caută neîncetat adevăruri care să îi ofere sens şi speranţă. De aceea, el a numit reţelele sociale şi motoarele de căutare „începutul comunicării pentru mulţi oameni care căută sfaturi în ceea ce priveşte direcţia bisericii” şi îndrumă către o practică mai puţin controversată: echilibrarea vieţii online cu cea reală.
Măsuri convenţionale
Dincolo de migrarea perseverentă către spaţiul online, Vaticanul a mai luat şi cel puţin două măsuri convenţionale semnificative: angajarea unor oameni în funcţii cheie pentru relaţiile publice.
În iunie, Greg Burke, în vârstă de 52 de ani, membru al frăției conservatoare Opus Dei și corespondent de la Roma pentru televiziunea americană Fox, a fost desemnat de către Papa Benedict al XVI-lea în poziția de strateg de comunicare pentru Vatican.
Apoi, în septembrie, Vaticanul l-a angajat pe Rene Bruelhart, fostul expert în probleme de spălare a banilor al statului Liechtenstein, pentru a ajuta Sfântul Scaun să își gestioneze chestiunile financiare în conformitate cu standardele internaționale pentru transparență. Aceasta după ce, ani de-a rândul, Banca Vaticanului a fost bântuită de scandaluri privind corupţia, iar situaţia Sfântului Scaun a fost agravată recent de dezvăluirile făcute de fostul majordom al Papei, în dosarul Vatileaks.
Probleme persistente
Lipsa de coordonare şi cooperare între departamentele curiale (dicasterii), care acţionează ca organisme autonome, ba chiar rivalizează pe termen lung unele cu altele, rămâne o problemă actuală a Vaticanului. Fapt vizibil chiar şi din structura de comunicare a Sfântului Scaun care are instituţii separate pentru publicaţia L’Osservatore Romano, Radio Vatican şi studioul TV al Vaticanului, biroul de presă condus de purtătorul de cuvânt, oficiul pontifical pentru „comunicare socială” şi site-ul oficial al Sfântului Scaun (de altfel profund influenţat de stilul grafic al anilor ’90).
Noi perspective
Schimbarea nu vine peste noapte, dar Vaticanul a pornit o revoluţie metodică la nivelul comunicării. L’Osservatore Romano a început să ofere cititorilor săi şi articole despre cultura pop şi politică. Înalţii oficiali participă săptămânal la întâlniri strategice de comunicare, unde discută, de exemplu, despre cum să facă anunţuri cu un impact public mai puternic sau organizează conferinţe de presă pregătitoare, în care învaţă cum să facă faţă întrebărilor dure ale jurnaliştilor. O mutare importantă pro-transparenţă a avut loc vara aceasta, când Banca Vaticanului şi-a deschis porţile pentru a primi jurnaliştii dornici să arunce o privire în curtea celei mai „secretizate” instituţii ale Sfântului Scaun.
Sigur că, din perspectiva companiilor, multe dintre măsurile de comunicare adoptate de catolici sunt vechi (sau învechite), însă pentru Biserica de 1,2 miliarde de membri ele ar putea constitui o porţie vitală de oxigen, în miezul multiplelor sale crize.