Belgia dezbate „dreptul” copiilor de a muri
Astăzi, Camera Reprezentanților din Parlamentul Belgiei începe o dezbatere asupra propunerii ca eutanasia bolnavilor terminali să nu mai aibă nicio limită de vârstă, urmând ca mâine să voteze asupra legii.
Deja senatul belgian a aprobat amendamentul la legeea din 2002, pentru a le permite minorilor să ceară procedura, sub anumite condiții. Copiii trebuie să fie bolnavi teminali, să aibă consimțământul părinților și să demonstreze în fața unui psihiatru și a unui psiholog că au capacitate de discernământ. Regele Filip va trebui să semneze amendamentul pentru a intra în vigoare, scrie AP.
Părerile privind această modificare a legii sunt împărțite. Săptămâna aceasta, 160 de medici pediatri belgieni au semnat o scrisoare deschisă în care se opun modificării legii, susținând că nu este nicio nevoie urgentă pentru modificarea ei și că medicina modernă este capabilă să reducă durerea chiar și în cazurile cele mai grave. De asemenea, doctorii spun că nu există nicio metodă obiectivă de a stabili dacă un copil înțelege cu adevărat ce înseamnă eutanasia.
Dr Gerlant van Berlaer, medic pediatru la Spitalul Universitar din Bruxelles, nu s-a numărat printre semnatarii scrisorii. După părerea lui, permiterea eutanasiei este un ultim gest de omenie față de niște copii în suferință. Van Berlaer susține că un copil bolnav, care stă în spital și care vede suferința și moartea celor din jur, se maturizează foarte repede și înțelege ce îl așteaptă și pe el atunci când nu mai poate să înghită sau să respire. De aceea, van Berlaer și alți 16 medici pediatri au semnat încă din noiembrie o scrisoare deschisă către senatori pentru a vota legea.
„Nu ne jucăm de-a Dumnezeu, aceste vieți nu mai pot fi salvate, iar sfârșitul lor natural ar putea fi dureros, îngrozitor, iar noi, doctorii, tot ce am mai putea face este să-i ajutăm să nu moară astfel”, citează BBC.
Els Van Hoog, senatoare creștin-democrată, care a votat împotriva legii, crede că legea reprezintă un adevărat pericol, o ușă pe care nimeni nu o va mai putea închide. Ea a luptat pentru modificarea primului draft al legii, care includea și copiii bolnavi mintal. „În timpul dezbaterii, susținătorii legii vorbeau și despre copii anorexici, copii care s-au săturat de viață — cât de departe mergem?”
Îngrijorarea ei este justificată. Deși conform legii din 2002, eutanasia la adulți este permisă doar pentru cei care sunt în mare suferință fizică sau psihică din cauza unei boli mortale sau incurabile, cel puțin două cazuri recente, cel al transsexualului și cel al gemenilor orbi, arată clar cum legea nu se aplică și se extinde la toate categoriile de neplăceri.
În afara Belgiei, doar Luxemburg și Olanda eu legalizat eutanasia. În Luxemburg, pacientul trebuie să aibă 18 ani împliniți, iar în Olanda copiii între 12 și 15 ani pot fi eutanasiați cu acordul părinților, iar cei de 16 și 17 ani trebuie doar să își anunțe părinții înainte să o facă.
www.semneletimpului.ro