Scrisoare către preotul creştin ortodox!
Prea Iubite Frate Preot! Mă gândeam de mult tare să-ţi scriu. Aveam să-ţi spun multe, mai ales că şi eu sunt preot şi împreună slujitor cu tine. Ţineam să-ţi spun despre Drumul Crucii, despre bucuriile şi suferinţele tale, nu că nu le-ai şti, vai, departe de mine gândul acesta. Dar, ziceam eu poate le-ai uitat, poate doreai să ţi le aminteşti, cu atât mai mult cu cât eu nu le voi spune de la mine ci de acolo, din Sfânta Sfintelor, din Biblie şi din Sfinţii Părinţi. Ei sunt etalonul nostru.
Multe mi se amestecau prin cap, multe voiau să răbufnească în afară, dar atunci când m-am aşezat să scriu mi-am dat seama că despre preoţie nu sunt primul care vreau să vorbesc. Anume de asta îmi este uşor să-ţi scriu.
Ştiu cât de mult suferi şi ştiu cât de mult iubeşti. Ştiu că suferi mult pentru păcatele fiilor tăi duhovniceşti, ştiu că suferi mult pentru păcatele ce le revarsă astăzi diavolul asupra lumii şi te gândeşti că, de unele dintre acestea nici Sfinţii Părinţi nu ne-au preîntâmpinat şi nu ne-au dat medicamentul necesar. Ştiu că suferi mult şi pentru judecata pe care ţi-o fac unii fii, uitând că Judecata este dată Fiului, Domnului ceresc şi uitând că, Acesta ne-a avertizat să nu judecăm pentru a nu fi judecţi. Tu frate preot, nu te supăra pe ei, nu că durerea din suflet ce te macină în urma bârfelor ar putea fi atât de uşor ştearsă. Totuşi, nu-i judeca şi tu prea aspru pe ei. Roagăte pentru ca Dumnezeul nostru să-i scoată din nou la Lumina Adevărului. Să le ierte păcatele lor cele multe şi să nu uite Împăratul şi de noi. Îţi aduci aminte ce ne spune acelaşi Nemuritor Împărat despre dragostea care trebuie să ne macine sufletele noastre în drumul slujirii noastre?
Secretul biruinţei noastre asupra tuturor nevoilor şi greutăţilor din viaţa noastră stă în iubire! Dar într-aşa o iubire, similară cu cea a Fiului, adică iubire până la moarte. Nu uita niciodată preaiubite frate că: „Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale” (Ioan 10, 11), iar dacă îmi vei spune că unele oi rătăcite nu sunt ale tale, apoi citeşte-l mai departe pe Apostolul Dragostei, la versetul 16 şi vezi ce zice Mântuitorul nostru: „Am şi alte oi, care sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor!” Vezi ce răspuns frumos ai primit? Iar în continuarea ideii mele de mai sus vin şi cuvintele părintelui Ioan Buga, care spunea că: „Preotul, pentru a fi un bun păstor trebuie să iubească pe cei încredinţaţi lui spre mântuire, aşa cum Hristos ne-a iubit şi ne-a dat viaţa Sa pentru noi, ca un adevărat păstor. Slujitorul care nu arde de pasiunea slujirii sale nu poate să aprindă în ceilalţi flacăra iubirii de Dumnezeu. Ceea ce nu fierbe la focul dragostei se lâncezeşte, se strică şi aduce după sine boală şi moarte.” Şi dacă mai adăugăm la cele puse mai sus şi avertismentul apocaliptic: „ştiu că ai nume şi că trăieşti, dar eşti mort”, sau: „fiindcă eşti căldicel, nici fierbinte şi nici rece, am să te vărs din gura mea”(Apocalipsa 3,1;6) sau şi mai straşnic: „Blestemat să fie tot cel ce face lucrul Domnului cu nepăsare”, cred că fiecare dintre noi ar fi cazul să stea puţin şi să mediteze asupra slujirii sale. Să nu creadă nimeni că viaţa unui preot este un colac, totdeauna cald şi o sărmăluţă, ce vine de la un praznic sau un botez. Noi suntem cei care trebuie în primul rând să-i încălzim pe toţi cu focul dragostei lui Hristos şi atunci când cineva vine să-ţi mulţumească, şi atunci când vine greaua încercare şi momentul dificil, care nu va lipsi niciodată, iar pe alocuri să fii gata chiar de aţi pune viaţa pentru oile tale, deoarece adevăratul preot îi iubeşte pe păstoriţii săi până la moarte, cunoscând că: „iubirea e ca moartea şi marea nu o poate stinge”.
Preoţia noastră frate are atâtea înălţimi, atâtea adâncimi, atâtea taine, încât cu foarte multă greutate s-ar putea scrie şi descrie după cuviinţă. Este întocmai ca un munte care-şi înalţă cu maestate vârful spre ceruri, dincolo de nori. Careva încearcă să se caţăre pe el. Unii ajung de cunosc văile şi adâncimile de la poalele lui, alţii ajung până la jumătate, alţii se caţără pe înălţimile care fac coroană piscului celui mai înalt, alţii reuşesc de a se urca până unde fruntea muntelui se îngeamănă uneori cu norii; alţii, rari, rari de tot ating piscul cel mare.
Tu părinte – zice Pr. D. Feceoru – ia aminte deoarece eşti pe cel mai înalt pisc. Ia aminte şi fereşte-te! Eşti înconjurat de ispite. Te bat furtuni mari. Ştii doar că piscurile cele mai înalte sunt cele mai bântuite de furtuni. Acolo, pe piscul ameţitor de înalt pe care te afli suflă vântul cel mai puternic. Acolo, tunetele se slobozesc chiar în preajma ta. Acolo este gheaţă şi zăpadă, când la poalele muntelui înfloresc crinii, înfloresc trandafirii. Eşti pe loc sublim, dar tocmai de aceea ia aminte, fereşte-te! Săvârşeşte Sfânta Slujbă cu toată curăţia trupească şi sufletească. Fă-ţi pravila cerută de rânduiala Bisericii, citeşte rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie. Nu le citi numai pentru ca să le citeşti, ci pentru ca să-ţi înalţi sufletul către Dumnezeu, ca să te pocăieşti. Când te rogi, cere cu îndrăzneală ceea ce îţi doreşti de la Domnul Slavei şi crede că ai şi primit deja ceea ce ceri, dar nici de cum nu uita să mulţumeşti, ca să nu fii şi tu unul dintre cei nouă leproşi din Evanghelie. Împacă-te cu toată lumea; împacă-te cu cel cu care slujeşti la acelaşi altar. Mărturiseşte păcatele săvârşite duhovnicului. Nu săvârşi păcate de moarte. Nu fi trufaş, nu fi iubitor de argint, nu curvi, nu te mânia, nu fi lacom, nu pizmui, nu cleveti, nu te lenevi spre fapte bune. Fereşte-te de beţie şi de îmbuibare. Posteşte, roagă-te şi fă milostenii. Dar făle pe toate fără făţărie. Şi doar astfel apropiete de Sfânta Masă, pe piscul cel înalt al preoţiei, pentru al primi în mâinile tale pe Dumnezeul cel viu, pe Cel ce ţine universul în palme. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur continuă: „Sufletul preotului trebuie să fie mai curat decât însăşi razele soarelui, pentru că Duhul cel Sfânt să nu-l părăsească niciodată şi ca să poată spune oricand – Iată de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine(Gal. 2.20)”.
În tine părinte, poate fi aflat tot ceea ce este necesar pentru sufletul care înfometează şi însetează după adevărul veşnic în această viaţă, şi care înfometează şi însetează după nemurirea divină şi viaţa veşnică. Dacă credinţa şi dragostea desăvârşită este ceea de care au nevoie creştinii noştri, în tine ei trebuie să o afle din abundenţă, iar tu le vei hrăni sufletul cu hrană care nu-i va mai înfometa niciodată. Dacă au nevoie de dragoste, adevăr, credincioşie, nădejde, umilinţă, smerenie, pocăinţă, rugăciune sau oricare altă virtute sau nevoinţă, în tine ei trebuie să o afle, iar tu la rânduţi, în Vieţile Sfinţilor şi în Sfânta Scriptură vei afla un număr infinit de sfinţi dascăli pentru orice fel de nevoinţă ascetică şi vei dobândi ajutor haric pentru orice fel de virtute, necesară ţie şi creştinilor tăi. Dacă te afli tu sau turma ta cumva în vreo ispită, Vieţile Sfinţilor şi Sfânta Scriptură ne va ajuta s-o biruim şi acum şi totdeauna…
Auzi frate preot ce zice Sfântul Ignatie Brenceaninov: „Plang pentru tine toată ziua; plâng pentru tine toată noaptea. Plânsul meu nu preţuieşte mare lucru. Se întamplă însă o mare plângere, al cărei preţ nu poate fi de nimic egalat: plâng îngerii, plâng chipurile mucenicilor şi parinţilor din ceata pustnicilor, plâng toţi vieţuitorii cerurilor, nicicum nu-şi ogoiesc plânsul. Se uită din cer cu luare-aminte şi cu dragoste spre pământ, se bucură de faptele bune ale oamenilor şi ale tale, se întristează de pacatele lor şi mai ales de ale tale. L-ai intristat pe însuşi Cel ce te-a facut din nimic şi te-a răscumpărat cu scump sângele Său. „Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune?”, grăieşte El către toţi greşiţii, către cei care vieţuiesc în păcat. Atotsfântul, neatins de stricăciune, se coboară în stricăciune, dându-se creştinilor îmbrăcaţi în Hristos şi care îl au în ei pe Hristos, atunci cand se ating de întinăciunea nelegiurilor”? Nouă ne zice frate preot. Pentru noi plânge acest călugăr… Mai ales pentru noi care îl primim în palmele noastre pe El, pe Împăratul Iubirii….
În fine, te rog mult de tot, să nu fii popă. Te rog să fii Preot, după cum zice Scriptura: „Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec…” (Evrei 6; 20), iar eu zic, să fii Părinte. Zic aceasta pentru că preotul este un părinte care naşte la botez, din apă şi din Duh Sfânt, un părinte pentru că tu îţi hrăneşti fii tăi duhovniceşte, prin Taina Pocăinţei. Tu eşti cel care faci ca legătura să fie neîntreruptă dintre ei şi Tatăl Cersc, prin rugăciunile tale de zi cu zi.
Să nu crezi frate preot că vreau să te învinuiesc de ceva. După cum am spus-o şi mai sus şi eu sunt preot. Şi eu sunt în aceeaşi barcă cu tine şi poate că pe alocuri, am scris mai mult pentru mine decât pentru tine, ca să am şi eu o mustrare. Dar dacă te găseşti şi tu printre aceste rânduri, dacă şi pentru tine plânge Hristos, fii bun de te corectează, ca să te mântuieşti tu şi cei ce ţi-au fost încredinţaţi de Iubirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Preot Iulian Raţă
