Sfântul Nifon – Învăţătorul nefăţărniciei
Sunt mai multe aspecte demne de remarcat si de luat aminte in legatura cu viata, invataturile si proslavirea Sfantului Nifon, ale carui moaste (capul si mana dreapta) salasluiesc astazi in catedrala din Craiova (unde au fost aduse acum 60 de ani de la Curtea de Arges). Mai intai trebuie sa spunem ca este vorba de primul sfant canonizat pe pamant romanesc, si aceasta la numai 9 ani de la nasterea sa intru Imparatia cerurilor, in timpul domniei Sfantului voievod Neagoe Basarab, care ii fusese fiu duhovnicesc. Iata o dovada in plus, daca mai era nevoie, ca pentru proslavirea unui sfant nu este nevoie sa treaca sute de ani, daca exista evlavie si voie binecinstitoare.
Trebuie punctate cel putin doua momente esentiale din viata Sfantului Ierarh Nifon, de care uita sa aminteasca sau se feresc sa le sublinieze păstorii nostri, atunci cand vorbesc despre sfantul ierarh, care este foarte iubit si cinstit ca unul dintre marii ocrotitori ai Tarii Romanesti:
„Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repede si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi”.
Uneltiri, izgonire si surghiun… Cam asta „patesc” dreptii lui Dumnezeu, in lumea aceasta, inclusiv sau mai cu seama din partea fratilor celor mincinosi, si aceasta chiar si cand ajung la rangurile cele mai inalte.
Iata acum prin ce anume s-a distins Sfantul Nifon in calitate de Mitropolit al Tarii Romanesti, unde a fost chemat, direct din surghiun, de catre domnitorul de atunci, Radu cel Mare si care a fost atitudinea sa fata de insusi stapanitorul lumesc care i-a oferit tronul arhieresc de la Curtea de Arges:
„… Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis: ‘Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face’.
‘Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere”. Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.
În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.
Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.
Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului, nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica”.
Unde mai intalnim, oare, astazi, asa un episcop care – dupa chipul verticalitatii si curajului prorocilor, ale Botezatorului sau ale celor mai mari „dascali ai lumii si ierarhi” – nu doar sa nu caute la fata oamenilor si sa nu se teama de cei puternici ai veacului, dar care, mai mult, sa mustre si sa infrunte in numele lui Hristos tocmai pe „binefacatorii” lor lumesti, sa le refuze darurile si fagduintele viclene, sa le dea pe fata fatarnicia si nedreptatea, chiar si atunci cand cauta a fi induplecat printr-o mincinoasa si formala cainta?
Unde mai gasim in zilele noastre pe acel episcop care sa nu aiba frica mai mult de stapanitorii vremelnici decat de Dumnezeu si care sa nu faca niciun fel de rabat de la poruncile celui Preainalt pentru a face pe plac cate unui „boier” nelegiuit care cauta sa-si implineasca poftele si interesele sale prin intermediul sau cu „binecuvantarea” Bisericii?
Unde mai sunt, in general, păstorii duhovnicesti care sa caute mai mult la cel sarman si oropsit decat la cei falosi si puternici, care sa ia partea pana in panzele albe celui slab si neajutorat, vaduvei nedreptatite sau femeii parasite de un sot adulterin?
Unde sunt acei păstori care sa nu mai invoce, ipocrit, interesat si eretic, preceptul „supunerii fata de stapaniri”, atunci cand trebuie sa justifice sau sa consimta prin tacere la faradelegile si abuzurile cele mai flagrante sau unde sunt cei care sa conditioneze blagoslovenia pentru cei mari ai lumii de ascultarea acestora intru cele ale lui Dumnezeu?
Astazi, dimpotriva, destui episcopi care ii poarta numele sau carora li s-a randuit sa slujeasca la sfintele sale moaste si ii inalte panegirice din varful buzelor sunt tocmai cei nu doar ca nu se impotrivesc abuzurilor stapanitorilor, ci sunt, de multe ori, tocmai care sapa Biserica dinlauntrul ei, care au semnat pactul cu fortele intunericului si slujesc interesele celor mai odioase si mai oculte ‘elite’, care-i persecuta si-i surghiunesc pe drept-cinstitorii lui Hristos. La fel de mare uraciune este ca printre acestia sa fie si cei mai „de vaza” reprezentanti ai ereziei ecumenismului, atunci cand Sfantul pe care in mod fatarnic il omagiaza ei astazi a combatut cu putere mincinoasa unire cu catolicii de la Sinodul Ferrara-Florenta.
Cu atat mai multa greutate capata, cunoscand pilda vietii sale dedicate iubirii Adevarului si a saracilor lui Hristos, aceste cuvinte prorocesti si invataturi ale Sfantului Ierarh Nifon, pe care le-am adunat sub titlul:
„In zilele cele mai de pe urma adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni” (cititi aici)
La toate acestea este greu sau poate nepotrivit sa adaugam si noi alte multe vorbe. Doar atat indraznim sa mai spunem: sa cautam si noi astazi, prin hatisul tot mai des de sminteli bisericesti de tot felul, in contextul lipsei de povatutori si in mijlocul falselor modele care ne impresoara din toate partile, sa deosebim si sa urmam pe adevaratii slujitori ai lui Hristos, pe cei care traiesc si savarsesc nu numai la aratare faptele bune, dar care traiesc si lucreaza smerit, in duh de slujire si de umilinta. Sa-i pretuim mai mult pe cei care fug de laudele si de slava lumii, pe cei care iubesc simplitatea, discretia si modestia, refuzand sa fie vedete de orice fel, simtindu-se jenati si nevrednici sa iasa in fata, ferindu-se din rasputeri de „luminile rampei”, ascunzandu-se si lucrand in taina cele ale lui Dumnezeu. La fel si noi, sa cautam a uri sa ne afisam cu ostentatie si galagie, sa ne scarbim de a ne bate cu pumnii in piept, sa fim reticenti fata de cei ambitiosi si care-si clameaza public „faptele bune” si meritele, care cauta sa-si faca reclama si umbla dupa prietenia celor mari.
Nu inseamna ca si dintre acestia unii nu se vor intoarce si cai, ca nu au buna intentie si multe virtuti – de aceea nu trebuie nici pe ei sa-i osandim sau sa-i barfim -, dar inseamna ca nu acesta este modelul, nu aceasta este calea cea smerita a lui Hristos, de care avem nevoie mai cu seama in astfel de zile. Avem nevoie de mai putine vorbe, de mai putin taraboi, de mai putine planuri marete si vitejesti si de mai multa retragere in taina inimii, de mult mai multa rugaciune, dar si de actiuni facute in tacere, fara sa stie stanga ce face dreapta…
Incheiem prin cuvintele Fericitului Arhiepiscop Averchie de Jordanville, care comentau chiar invataturile Sfantului Nifon:
„Acolo unde este multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică – acolo unde lipseşte în mod evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora prin intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite – acolo nu este o veritabilă slujire a lui Dumnezeu. Şi ce este acolo? Acolo este numai făţărnicie, spune Sfântul Ierarh Ignatie, citându-l pe Sfântul Tihon Zadonski.
„Teme-te de această făţărnicie”, ne învaţă mai departe Episcopul Ignatie: „teme-te de făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică… Urmăreşte făţărnicia în tine însuţi, izgoneşte-o dinăuntrul tău; fereşte-te de gloatele molipsite de ea, care acţionează voit sau inconştient în această direcţie, mascând slujirea lumească prin slujirea lui Dumnezeu, căutarea bunurilor trecătoare prin căutarea bunurilor veşnice, ascunzând sub masca sfinţeniei un trai şi un suflet vicios, supus în întregime pasiunilor”.
