Abținerea în viața de familie – după Sf. Ioan Gură de Aur

Împreunarea trupească a soţilor
Iar Adam a cunoscut pe Eva, femeia lui.
Uită-te când s-a întâmplat asta! După călcarea poruncii, după scoaterea din rai! Atunci a luat început unirea trupească dintre Adam şi Eva. înainte de călcarea poruncii duceau viaţă îngerească şi n-a fost vorba deloc de unire trupească. Cum putea să fie vorba de aşa ceva, când nu erau supuşi nici nevoilor trupeşti?” (Omilii la Facere, omilia XVIII, III, în col. PSB, voi. 21, p. 213)
„Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (1 Cor. 7, 5). Dar ce vrea să spună el aici? Să nu se înfrâneze femeia, zice, dacă bărbatul nu voieşte, şi nici bărbatul, dacă nu voieşte femeia. Şi pentru ce? Fiindcă din astfel de înfrânare se nasc mari rele, căci şi preacurviile, şi curviile, şi chiar stricarea caselor de aici se trag de multe ori. Dacă având pe femeile lor şi încă cúrvese, apoi cu atât mai mult vor face aşa dacă sunt lipsiţi de această mângâiere. Şi bine a zis: Să nu opriţi datoria, adică să nu vă lipsiţi de datoria voastră conjugală. Cu alte cuvinte, el numeşte lipsă acum ceea ce mai sus a numit-o datornica dragoste, ca astfel să arate însemnătatea stăpânirii. A se înfrâna unul din doi fără voia celuilalt, aceasta este lipsă, aceasta înseamnă a opri datoria, pe când dacă este cu voia lui, nu se poate numi lipsă sau oprire de datorie. Deci trebuie a prefera buna-înţelegere înaintea tuturor, fiindcă este şi mai însemnată decât toate. Şi de voieşti, să cercetăm acest fapt mai de aproape. Fie, de pildă, o femeie şi un bărbat, şi înfrânându-se femeia, fără ca bărbatul să voiască. Deci pentru ce te miri dacă el din această pricină curveşte, sau dacă nu curveşte, apoi este posomorât, veşnic tulburat, veşnic în luptă şi pricinuind femeii mii de neajunsuri? Care este folosul postului şi al înfrânării, dacă dragostea este sfâşiată? Nici unul. Câte batjocuri nu ies de aici, câte vorbe proaste şi câtă luptă nu se desfăşoară în asemenea împrejurări! Când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, apoi acea casă nu se găseşte mai bine decât corabia cea purtată de valurile mării, fiindcă şi aici căpitanul vasului se află în neînţelegere cu cârmaciul.
Pentru aceea zice: Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din buna înţelegere până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi în post şi rugăciune – vorbind aici de rugăciunea cea cu multă sârguinţă. Că dacă împiedică pe cei uniţi de a se ruga împreună pentru un timp, apoi a se ruga necontenit cum s-ar putea? Deci se poate ca cineva să fie şi însurat cu femeie, şi în acelaşi timp să fie cu băgare de samă şi la rugăciune; însă asemenea rugăciune se face mai cu amănunţime prin înfrânare. Căci nu a zis simplu ca să vă rugaţi, ci să vă îndeletniciţi cu rugăciunea, punând aceasta ca o ocupaţie, iar nu ca fiind vreo necurăţenie. Şi iarăşi să vă împreunaţi, ca să nu ispitească pre voi Satana. Ca să nu creadă că aceasta este o legiuire din parte-i, apoi adaogă şi pricina. Şi care este acea pricină? Ca să nu ispitească pre voi Satana, zice. Şi ca să afli că cele ale curviei nu le mrejeşte diavolul singur, a adăogat: pentru neînfrânarea voastră.” {Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XIX,pp. 189-190)
„Pavel spune:
Nu poruncesc celor necăsătoriţi să îmbrăţişeze fecioria; mă tem că fecioria este greu de îndeplinit. Nu poruncesc nici celor căsătoriţi să aibă necontenit legături cu femeile lor. Nu vreau să fiu legiuitorul neînfrânării. Am spus: Să fiţi împreună, ca să vă împiedic de a cădea într-un păcat mai mare, dar n-am avut de gând de a vă împiedica de a trăi în înfrânare chiar căsătoriţi fiind.
Prin urmare, Pavel n-a avut de gând să sfătuiască pe omul căsătorit să aibă necontenit legături cu femeia sa. Nu, ci neînfrânare celor desfrânaţi au dat o astfel de interpretare cuvintelor lui Pavel. Dar dacă vrei să cunoşti gândul lui Pavel, ascultă-1:
– Vreau, spune el, ca toţi oameni să fie ca şi mine la înfrânare (I Cor., 7, 7).
– Prin urmare, dacă vrei ca toţi să trăiască în înfrânare, vrei ca să nu se mai căsătorească nici unul.
– Nicidecum! Nu-i împiedic deloc pe ceia care vor să se căsătorească şi nici nu-i ţin de rău! Doresc însă şi mă rog ca toţi să fie ca mine. Căsătoria însă o îngădui, pentru ca să feresc pe oameni de adulter şi desfrânare.” (Despre Feciorie, 34, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 55-56)

Împreunarea trupească a soţilor -înfrânarea la bună vreme
„Chiar dacă nunta e cinstită (Evrei 13, 4), totuşi căsătoria nu reuşeşte să scape de pângărire pe cel căsătorit, adică să nu facă să cadă în desfrânare; nu stă însă în puterea căsătoriei să facă sfinţi. Asta stă în puterea fecioriei. Nu numai Moise sau numai Pavel porunceşte acestea, ci şi alţii. Ascultă ce spune Ioil: Sfinţiţi postul, gătiţi posturile sfinte, prăznuiţi sărbătoarea … vestiţi o adunare sfântă, strângeţi laolaltă pe bătrâni (Ioil 2, 15-16). Dar poate ai să mă întrebi: Unde se vorbeşte aici ca să nu avem legături cu femeile noastre? Ascultă ce spune profetul mai departe: Să iasă mirele din camera sa de culcare şi mireasa din camera ei (Ioil 2, 16). Cuvintele lui Ioil merg mai departe decât cele a lui Moise. Dacă nu trebuie să trăiască împreună în timp de post şi de rugăciune, mirele şi mireasa, în care dorinţele sunt puternice, în care tinereţea este în floare, în care pofta este de nestăpânit, cu atât mai mult trebuie să facă asta ceilalţi, care nu au atâta nevoie de împreunare. Cel care se roagă cum se cuvine, cel care posteşte trebuie să arunce de la el toată pofta lumească, toată grija, toată voioşia, să-şi adune gândurile din împrăştiere şi să se adune în sine însuşi. Aşa să se apropie de Dumnezeu! Pentru asta e postul, pentru că taie toate grijile sufletului, pentru că împiedică mintea de a mai trândăvi, de a mai umbla încoace şi încolo şi o face să se întoarcă spre ea însăşi. Această idee o strecoară cu dibăcie şi Pavel, pentru a-i face pe credincioşi să se abţină de la împreunare, folosindu-se de cuvinte foarte potrivite. N-a mai spus: Să nu vă lipsiţi unul de altul ca să nu vă pângăriţi, ci: ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea. Prin urmare, Pavel, prin aceste cuvinte arată că legătura trupească a unui bărbat cu femeia sa nu-1 duce la necurăţie, ci-1 face să nu se mai îngrijească de cele duhovniceşti.
Diavolul încearcă să ne pună piedici în timpul rugăciunii chiar când luăm atât de mari măsuri de siguranţă. Ce nu va reuşi să facă prin înflăcărarea ochilor minţii noastre, dacă ne va găsi sufletul lenevit şi slăbit de dragostea noastră pentru femeie? Ca să nu păţim aceasta şi ca să nu supărăm pe Dumnezeu printr-o rugăciune atât de deşartă, mai cu seamă atunci când ne sârguim să atragem asupra noastră mila lui Dumnezeu, Pavel ne porunceşte să ne depărtăm de patul căsniciei în vremea rugăciunii.” (Despre Feciorie, 30-31, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 48-49)
„Vreau, exclamă bărbatul, să propăşesc în virtute; vreau să zbor în înaltul cerului; vreau ca prin stăruinţa mea continuă, în post şi rugăciune, să-mi curăţ murdăria sufletului; dar dacă femeia mea nu vrea să fie de aceeaşi părere cu mine, sunt silit să ajung robul desfrânăni ei!
Pentru ca să scape pe bărbat de a scoate astfel de exclamaţii de durere, Pavel spune chiar la începutul sfâtuirilor sale: Bine este pentru om să nu se atingă de femeie! (I Cor., 7, 1). Pentru aceasta şi ucenicii spuneau Domnului: Dacă este aşa pricină omului cu femeia, nu este de folos să se însoare (Matei 19, 10). Au vorbit aşa pentru că-şi dădeau seama că este foarte greu să se înţeleagă soţii în privinţa timpului hotărât postului şi rugăciunii şi că au să-şi facă mult sânge rău din pricina acestor neînţelegeri.
Pavel repetă necontenit această idee, spre a-i convinge pe corinteni: Fiecare să-şi aibă femeia sa (I Cor., 7, 2). Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată (I Cor., 7, 3). Femeia nu este stăpână pe trupul său (I Cor., 7, 4). Să nu vă lipsiţi unul pe altul (I Cor., 7, 5). Să fiţi împreună mereu (I Cor., 7, 5).
Nici fericiţii apostoli nu au fost convinşi de la primele cuvinte; (Matei 5, 27-32) numai după ce le-au auzit a doua oară şi-au dat seama că porunca lui Hristos trebuie neapărat îndeplinită (Matei 19, 10). Când Hristos s-a suit pe Munte, a vorbit despre înfrânare; iar mai târziu, după mai multe învăţături, le-a inspirat dragoste de înfrânare. Au mai multă tărie cuvintele spuse de mai multe ori.” (Despre Feciorie, 32-33, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 50-51)
„Şi trebuie să spunem că vicleniile şi cursele diavolului nu sunt aceleaşi şi pentru unii, şi pentru alţii, şi pentru cei căsătoriţi, şi pentru cei ce trăiesc în feciorie. După părerea mea, pe cei căsătoriţi nici nu-i supără diavolul; diavolul ştie bine că au alături de ei un loc de scăpare. Dacă simt că sunt atacaţi cu mai multă tărie, pot îndată să se refugieze în port. De astfel, fericitul Pavel nu-i lasă să se îndepărteze prea mult de ţărm; îi sfătuieşte să se întoarcă la ţărm când obosesc, îngăduindu-le să fie iarăşi împreună.” (Despre Feciorie, 34, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 52)
„Pavel îngăduie celor căsătoriţi să trăiască împreună; dar ascultă cum îi ţine de rău când le face acest hatâr: Şi iarăşi să fiţi împreună, să nu vă ispitească Satana (I Cor., 7, 5). Dar vrând să arate că nu se datoreşte totul ispitei diavolului, cică cea mai mare parte de vină se datoreşte trândăviei noastre, Pavel a adăugat pricina principală, spunând: Să fiţi iarăşi împreună, din I pricina neînfrânării voastre (I Cor., 7, 5). Cine n-ar roşi la auzul acestor cuvinte? Cine nu s-ar strădui să scape de defăimarea neînfrânării? Sfatul lui Pavel nu este adresat tuturor oamenilor, ci numai celor căzuţi jos de tot. Pavel spune:
Dacă eşti atât de robit plăcerilor, dacă eşti atât de uşuratic, încă ai nevoie mereu de femeie, încât pofta ţi-i mereu trează, fii împreună cu femeia!
îngăduinţa aceasta nu porneşte din gura unui om care încuviinţează, a unui om care laudă, ci din gura unui om care nu mai încuviinţează, a unui om care osândeşte. Dacă n-ar fi avut de gând să atace cumplit sufletul iubitorilor de plăceri, n-ar fi întrebuinţat cuvântul neînfrânare; cuvântul acesta este tare, este defăimător. într-adevăr, de ce n-a spus Pavel: Din pricina slăbiciunii voastre? Pentru următorul motiv: dacă Pavel ar fi întrebuinţat cuvântul slăbiciune, ar fi însemnat că iartă pe cei robiţi plăcerilor; dar când întrebuinţează cuvântul neînfrânare, înseamnă că arată cât este de mare trândăvia lor. Prin urmare, este un neînfrânat omul care nu poate să se depărteze de desfrânare atunci când are necontenit lângă el pe femeia lui, atunci când îşi poate satisface necontenit pofta de împreunare.” (Despre Feciorie, 34, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 54-55)
„Omul neînfrânat, omul ahtiat după plăceri, omul care nu se abţine de la femeia sa nici în vremea postului şi nici în alte vremi asemănătoare, nu-i pedepsit, dar nu-i nici lăudat (I Cor., 7, 5). Pavel a făcut pogorământul acesta atât de mare faţă de cei căsătoriţi din pricina slăbiciunii voinţei noastre, din pricina lipsei de atenţie asupra noastră înşine.” {Despre căsăto¬ria a doua a văduvelor, 5, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creş¬terea copiilorp. 175)

Înfrânarea soţilor de la poftele trupeşti
„- Ce să fac, mă poate întreba cineva, dacă bărbatul meu nu-şi poate stăpâni poftele, iar eu vreau să mă înfrânez?
– Trebuie să te pleci neapărat poftelor lui. Chiar dacă n-ai vrea să faci aceasta, dulcele lanţ al căsătoriei, ce te încătuşează, te târăşte după poftele soţului şi te trage către cel cu care dintru început te-ai legat. Dacă te împotriveşti şi rupi lanţul, nu numai că nu scapi de lanţuri, dar mai eşti şi deplin pedepsită.
Femeia care vrea să se înfrâneze fără voia bărbatului ei, nu numai că pierde răsplata înfrânării, dar va da socoteală înainte lui Dumnezeu şi de căderea lui în adulter şi va fi mai vinovată decât bărbatul ei.
– Pentru ce?
– Pentru ce? Pentru că, lipsindu-1 de legăturile trupeşti la care-i dă dreptul legea căsătoriei, 1-a împins spre prăpastia desfrânării. Dacă unei soţii nu-i este îngăduit să trăiască în înfrânare nici măcar scurtă vreme, fără voia bărbatului ei, poate fi, oare, iertată soţia care lipseşte necontenit pe soţul ei de uşurarea ce i-o dă căsătoria?
– Dacă aşa stau lucrurile, atunci nu poate fi o situaţie mai silnică şi mai împovorătoare decât aceasta!
– Da! Asta o spun şi eu. Pentru ce, deci, te supui unei silnicii? Ar trebui să judeci aşa înaite de a te căsători, nu după ce te-ai căsătorit. Din pricina aceasta şi Pavel, după ce a spus că lanţul căsătoriei nu se poate rupe, vorbeşte şi despre cazul în care acest lanţ s-a rupt. După ce a spus: Eşti legat cu femeie? Nu căuta dezlegare!, a adăugat: Eşti dezlegat de femeie? Nu căuta femeie! (I Cor., 7, 27). Pavel proceda aşa, ca să îmbrăţişeze cu mai multă uşurinţă învăţătura despre traiul în feciorie, după ce mai întâi ai meditat îndeajuns asupra greutăţilor căsătoriei şi ai aflat câtă sălnicie duce cu ea.” (Despre Feciorie, 47-48, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 86-87)

CĂSĂTORIA (albă)
„- Ascultă şi fereşte-te de gândurile lui (ale diavolului)! A poruncit Hristos prin Pavel ca femeia să nu se despartă de bărbat şi să nu se lipsească unul pe altul decât prin bună înţelegere (I Cor., 7, 5). Dar unele femei, din o aşa zisă dragoste de evlavie şi de înfrânare, îndepărtându-se de bărbaţii lor, cu gândul că fac faptă de evlavie, au împins pe bărbaţii lor la desfrânare. Gândeşte-te cât de mare e răul acesta! Aceste femei se supun unei atât de mari osteneli tocmai ca să fie învinuite că au săvârşit cele mai mari păcate, ca să-şi atragă asupra lor cea mai grea osândă şi să împingă pe bărbaţii lor în prăpastia pierzării”. (Omilii la Matei, omilia LXXXVI, IV, în col. PSB, voi. 23, pp. 970-971)

Aministraţia Ortodoxia.md