Suflet chinuit de trup!
Zi şi noapte al meu suflet stă să iasă
Din mocirla aşternută-n a sa casă.
Plânge, se alungă şi-apoi strigă:
De ce, Doamne, vrei să-ndur atâta frică?!
Acest trup domneşte-n murdărie,
N-a aflat de sfinţi, de curăţie.
Nu m-ascultă când îi spun să Te iubescă
Desfrânarea şi mândria e firească!
„Dumnezeu nu are loc în astă lume”
Astfel de cuvinte seara-mi spune;
Nu mai vreau avorturi, necredinţă,
Scapă-mă, de-această suferinţă!
Ce e rău nu pot să mai privesc,
Nu mai vreau s-aud, să mai vorbesc,
Trumpul meu murdar strigă-n pământ,
Eu vreau să mă-nalţ, dar nu sunt sfânt.
Varsă mila Ta şi Duhul Tău
Peste mine, păcătosul cel mai rău!
Crucea o apasă pe-al meu spate
Ca să-mi plâng păcatul pân’ la moarte!
Fă-mă vrednic să mă-npartăşesc
Şi să-i iert pe cei ce îmi greşesc,
Casei Tale fă-mă-ngrijitor,
Iar când voi fi vrednic, pot să mor.
Şi-n final mai am o rugăminte:
Răul ce-am făcut, nu-l ţine minte.
Braţe-le deschide-Ţi şi mă iartă,
Vreau să înviez, nu să fiu moartă!
Cu supunere întru Domnul,
RamonaBV
