Sărbătoarea de astăzi ne duce cu gândul la un eveniment sinistru din Istoria Biblică a Noului Testament şi anume uciderea Sfântului Ioan Botezătorul. Acest eveniment a avut loc în timpul regelui sau mai bine zis tetrarhului Irod Antipa care conducea Galileea şi Pereea. El era fiul regelui idumeu Irod cel Mare. După moartea lui Irod cel Mare, Ţara Sfântă a fost împărţită între fiii acestuia, astfel:
-Irod Arhelau stăpânea Idumeea, Samaria şi Iudeea;
-Irod Antipa stăpânea Galileea şi Pereea;
-Irod Filip avea stăpânire redusă şi anume: regatul de nord şi est de Marea Galileii.
Sfântul Evanghelist Marcu relatează acest eveniment, astfel:
-“Şi a auzit regele Irod (Antipa) căci numele lui Iisus Se făcuse cunoscut şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Alţii ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul dintre prooroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ mare dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea şi fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau la masă cu el. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut zicând: Vreau să-mi dai îndată pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt” (MARCU 6,14-29).
În paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament, fiecare Evanghelist, pe la începutul Evangheliei redă o parte din predica Sfântului Ioan Botezătorul şi observăm la acesta că în calitatea sa de om trimis de Dumnezeu ca să fie Înaintemergător şi Botezător al Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, nu se înfricoşa de faţa omului, ştiindu-l lipsit de virtute şi viaţă fără de prihană. El mustrase pe farisei şi pe saduchei pentru făţărnicia şi viaţa lor frivolă (uşuratică, neserioasă), pe vameşi pentru lăcomia lor, pe ostaşi pentru cruzimea lor şi ceruse tuturor să se pocăiască (adică să se întoarcă la Dumnezeu, nu să părăsească Biserica cum fac sectarii zilelor noastre) şi să se pregătească pentru primirea lui Mesia Cel vestit de proorocii Vechiului Testament. Îi mustrase şi înfruntase pe toţi şi nu s-a temut de nici unul dintre reprezentanţii acestor categorii de oameni. El l-a înfruntat şi pe regele Irod Antipa – tetrarhul Galileii şi Pereii pentru viaţa sa nelegiuită.
Irod călcase Legea Mozaică şi nesocotea morala acestei Legi prin viaţa trăită în concubinaj cu Irodiada – femeia fratelui său Filip. Pasiunea amoroasă a lui Irod Antipa a dus la despărţirea lui de soţia sa – fiica lui Aretas – regele Arabiei, dar şi exilarea lui Filip la Roma unde acesta trăia ca persoană particulară. Regele Aretas va porni un război asupra sa iar Filip va unelti împotriva lui, urmărindu-i coroana şi nădăjduind la întoarcerea Irodiadei.
Evident, păcatul lui Irod Antipa şi al Irodiadei era mare. Este adevărat că iudeii aveau căsătoria de levirat care prevedea că dacă un frate ţi-a murit şi nu a avut copii, celălalt trebuia să ia în căsătorie femeia fratelui mort şi să-i facă copii, aceştia fiind consideraţi urmaşii de drept ai fratelui decedat; dar în cazul de faţă nu putea fi vorba despre o astfel de căsătorie din următoarele motive:
-mai întâi, pentru că Filip era în viaţă;
-în al doilea rând, pentru că Filip avea urmaşi, Irodiada fiind acum o femeie în vârstă de vreo 35 de ani, iar fiica ei – Salomeea, aproape pe jumătate.
Legea iudaică mai fusese nesocotită şi prin aceea că nici Filip, nici Irod Antipa nu le-au dat fostelor soţii legiuita carte de despărţire, despre care Mântuitorul în Predica de pe Munte, zice:
-“Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire” (MATEI 5,31).
În virtutea tuturor celor relatate, iudeii s-au scandalizat, iar Sfântul Ioan l-a apostrofat, zicându-i:
-“Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (MARCU 6,18).
Aşa l-a mustrat odinioară şi proorocul Natan pe regele David pentru păcatul săvârşit cu Batşeba – femeia generalului Urie, pe care David l-a trimis într-o bătălie grea cu filistenii murind de sabie – şi tot aşa Ilie mustrase pe regele Ahab şi regina Izabela pentru uciderea nevinovatului Nabot.
Când şi unde a avut loc această mustrare, Sfinţii Evanghelişti nu precizează. Evident, mustrarea păruse mai grea Irodiadei, “care îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea” (MARCU 6,19), în vreme ce “Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta” (MARCU 6,20).
Irodiada voia să-l omoare, dar nu avea cum, deoarece Ioan nu predica în Galileea unde era Irod, ci în Iudeea, iar Iudeea era în stăpânirea procuratorului roman – Ponţiu-Pilat, iar tetrarhul şi procuratorul roman se aflau în mare duşmănie şi se vor împăca abia în zilele judecăţii lui Iisus la Ierusalim.
În cazul acesta se pune întrebarea: Cum a ajuns să fie extrădat Ioan dintr-o provincie în alta?
După relatarea istoricului iudeu Iosif Flaviu, Irod Antipa, temându-se de vreo răscoală a poporului din pricina lui Ioan, a cerut prinderea sa. La presupusa răscoală se adaugă şi ura Irodiadei, precum şi a cărturarilor, fariseilor şi saducheilor pe care proorocul îi mustrase fără cruţare, fără menajamente. Trimiţând un detaşament de soldaţi pe malul Iordanului unde propovăduia şi boteza Ioan, Irod porunci prinderea şi arestarea sa care a avut loc noaptea, când proorocul era singur şi fără apărare. A fost arestat şi trimis în închisoarea de la Macherus, un orăşel situat la graniţa Pereii şi Arabiei şi cam la vreo 50 de km de Ierusalim.
Aici, întâlnirea dintre prooroc şi tetrarh a fost de mai lungă durată şi Irod îl asculta cu drag. A avut prilejul să se convingă de calităţile cu care proorocul a fost înzestrat de Dumnezeu şi să vadă în el un om drept şi sfânt, dar totodată sufletul său era în mare cumpănă: să-l cruţe sau să asculte de îndemnurile Irodiadei şi să-l ucidă?
În aceste împrejurări, Evanghelia ne mai dezvăluie un fapt care ne arată legătura dintre Iisus şi Botezătorul Său, fapt care are loc în prejma morţii sale. E vorba de solia proorocului venită în Betania unde în aceste zile Se găsea Iisus şi ucenicii Săi, despre care ne relatează Evanghelistul Matei, astfel:
-“Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Iisus Hristos şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis: Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?” (MATEI 11,2-3).
Se îndoia Ioan de mesianitatea lui Iisus, cum a fost ispitit să creadă Tertulian? Răspunsul este: Nu. A socoti că Ioan se îndoia de mesianitatea lui Iisus e tot una cu a spune că proorocul ajuns în temniţă, retractează întreaga sa activitate de Înaintemergător şi Botezător al Domnului şi că nu-I recunoaşte Mântuitorului nici un merit. E corect să conchidem că întrebarea nu a fost pusă pentru sine, ci pentru ucenicii săi, care aveau să se încredinţeze că Iisus era Mesia Cel aşteptat şi că ei erau datori să-L urmeze. De altfel şi răspunsul lui Iisus pledează tot spre această înţelegere, căci Domnul le zice:
-“Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte” (LUCA 7,22).
Răspunsul lui Iisus se aseamănă cu una din proorociile lui Isaia care zice:
-“Ziceţi celor slabi la inimă şi la cuget: Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru! Cu judecată răsplăteşte şi va răsplăti; El va veni şi ne va mântui. Atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor; că izvoare de apă vor curge în pustiu şi pâraie în pământ însetat” (ISAIA 35,4-6).
Dar dacă “Irod se temea de Ioan şi cu drag îl asculta” (MARCU 6,20), nu tot acestea erau şi sentimentele Irodiadei. ,,Romanca” cum i se spunea în popor”, îl ura şi voia să-l omoare. În această operaţiune era nevoie de mult curaj, dar mai întâi de puţin vicleşug. Neputând renunţa la pasiunea pe care Irod o avea pentru Irodiada, va renunţa la puţina consideraţie pe care o avea pentru proorocul de care lumea vorbea cu teamă şi cu respect. Uşuratic şi nestatornic în sentimente, crud şi superstiţios, ,,Irod se asemăna întru toate monstrului fără de milă, Irod cel Mare, tatăl său”. Imitându-şi stăpânii de la Roma şi poate şi pe fratele său vitreg – prinţul fără tron – cu a cărui soţie fugise, Irod Antipa ştiuse să se înconjoare de luxul roman, imitând felul de viaţă al romanilor.
Cu prilejul zilei de naştere – Antipa – amfitrion (gazdă) distins, rafinat în gusturi şi pasionat vânător de surprize, orândui cu multă măiestrie un fabulos banchet. Despre petrecerile lui se vorbea cu admiraţie până în capitala Imperiului roman.
La acest ospăţ erau de faţă oaspeţi de vază, dregători şi căpeteniile oştirii. Deşi Evanghelistul nu relatează, după informaţiile istoricului iudeu Iosif Flaviu, serbările galante ale lui Irod au avut loc în palatul de la Macherus, situat, nu departe de Arabia lui Aretas – fostul său socru. În subteranul acestui palat se afla închis proorocul Domnului, Ioan Botezătorul, aşteptându-şi sfârşitul.
Sus, în palatul orânduit după moda romană, Irod petrecea după rânduiala şi fala care a ajuns şi în capitala Imperiului. Asemenea petreceri se sfârşeau cu dansuri pe care le aveau atât Grecia, cât şi Roma antică, iar iudeii le împrumutaseră şi ei. Fiind dansuri păgâne, mitologice şi lipsite de elementul sacru, fireşte, iudeii riguroşi nu erau de acord cu ele; dar nu şi asta era părerea Irodiadei, care îşi învăţase fiica să danseze după obiceiul vremii, în anii şederii la Roma. De aceea, când sosi vremea dansului, nu mică a fost uimirea oaspeţilor când ,,dansatoarea princiară” îşi făcu apariţia în sala ospăţului. Salomeea nu împlinise încă vârsta de 20 de ani şi nu era căsătorită, căci alminteri soţul ei nu i-ar fi îngăduit să apară ca o dansatoare într-o adunare particulară. Pasională şi răzbunătoare, Irodiada avea să fie mulţumită. Salomeea a dansat cu multă iscusinţă. Graţiile de fată tânără şi de dansatoare frumoasă i-a încântat şi tulburat pe oaspeţi. Aici putem face o analogie la zilele noastre. Constatăm cu multă uimire câtă frumuseţe a pus Dumnezeu în om – creatura Sa, mai ales în partea feminină şi cu câtă uşurinţă, această parte feminină, începând cu adolesceţa îşi dedică această frumuseţe diavolului prin păcatul desfrâului, cum şi Salomeea, fiica Irodiadei a procedat, susţinută de mama sa, ca şi fetele din zilele noastre, dacă nu susţinute, cel puţin prin acceptare tacită şi indiferenţa mamelor lor, îşi sacrifică tinereţea şi frumuseţea diavolului prin păcatul desfrâului. Tristă constatare.
Vrăjit de pasiunea dansului şi ameţit de băutură, tetrarhul i-a zis:
-“Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da” (MARCU 6,22).
Evanghelistul Marcu, în continuare relatează următoarele:
-“Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu” (MARCU 6,23).
Din păcate, Salomeea nu avea nici o dorinţă. Este adevărat şi faptul că fiind prinţesă, nu ducea lipsă de nimic, de aceea, părăsind sala de ospăţ, se grăbi să-şi întrebe mama. Cu simplitatea naivă a fiicei, mama îşi asigură liniştea desfrâului. Ceasul răzbunării a sosit şi în ura ei împotriva Botezătorului, Irodiada îi dă sinistrul sfat, zicându-i:
-“(Cere) capul lui Ioan Botezătorul” (MARCU 6,24).
Fără îndoială, cererea mamei a pus-o pe gânduri pe tânăra dansatoare şi nu a înţeles de ce mama ei poartă în suflet atâta ură împotriva unui om atât de paşnic cum era cel închis. Totuşi, cu sânge rece, Salomeea respectă dorinţa mamei sale, şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut zicând:
-,,Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul” (MARCU 6,25).
Cererea era nu numai crudă, ci cu totul neaşteptată, căci tetrarhul a rămas uimit şi s-a întristat în adâncul inimii pentru că, de bine, de rău, Irod îl socotea pe Ioan ,,…bărbat drept şi sfânt şi-l ocrotea. Şi ascultându-l multe făcea şi cu drag îl asculta” (MARCU 6,20). Mintea îi era ameţită de băutură şi nu mai avea puterea de a judeca raţional ca să înţeleagă că cererea fetei era o dorinţă crudă şi nesăbuită. Plin de orgoliu şi stăpânit de pasiunea pentru mama fetei, Irod satisface dorinţa fiicei şi ,,…trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul” (MARCU 6,27). Două mari păcate l-au împins pe Irod Antipa la această oribilă crimă:
-beţia;
-desfrâul concretizat în pasiunea pentru Irodiada.
Cererea fetei se tramsformă în realitate, căci paznicul ,,mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale” (MARCU 6,28).
Ce dureros se încheie un ospăţ la care un om îşi sărbătoreşte ziua de naştere prin uciderea altui om! E drept, Irod Antipa ar fi putut refuza dorinţa Salomeei sau ar fi putut altfel îndeplini făgăduinţa lui, căci poţi dărui omului lucruri omeneşti, dar nu viaţa. Viclenia reginei cu coroana furată s-a dovedit mai tare decât voinţa şi mintea tetrarhului şi dacă dansul Salomeei a fost prima surpriză, capul proorocului a fost a doua şi aceasta din urmă avea să încheie atât de tragic sinistrul ospăţ. Menirea celui ce pregătea calea Domnului a încetat, glasul celui ce strigase în pustiu s-a stins şi omul devenind martir prin viclenia Irodiadei a brăzdat lumii cărări adânci de lumini călăuzitoare spre împărăţia lui Dumnezeu. În locul său păşea Mântuitorul lumii Cel aşteptat – Iisus Hristos.
Sfântul Evanghelist Marcu îşi încheie relatarea cu cuvintele:
-,,Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt” (MARCU 6,29).
Unde a fost înmormântat trupul lui Ioan Botezătorul, Evanghelia nu ne spune. După o tradiţie creştină de care aminteşte şi Fericitul Ieronim, trupul lui a fost înmormântat aproape de Samaria, care nu era sub stăpânirea lui Irod Antipa. Mormântul său se vede şi astăzi.
Despre capul tăiat al proorocului, o altă tradiţie ne spune lucruri care scot în evidenţă sufletul de femeie ucigaşă pe care l-a avut sinistra regină. Atunci când fata a dat capul tăiat în mâinile mamei sale, Ioan şi-a deschis gura şi a mustrat-o încă o dată pe desfrânata Irodiada. Înspăimântată şi înnebunită de mânie, ea a luat un ac cu care a ciuruit ochii şi limba proorocului care continuase s-o mustre şi după moarte.
Urmările monstruoasei crime nu se opresc la gestul de sălbatică batjocorire din partea Irodiadei. Lui Irod, crima i-a generat mustrări de conştiinţă puţin obişnuite. Ca şi saducheii care nu au crezut în învierea morţilor ,,…a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el” (MARCU 6,14).
În urma atrocităţilor săvârşite de către Irod şi sinistra lui concubină care au culminat cu tăierea capului Înaintemergătorului şi Botezătorul Domnului – Ioan, pronia divină nu putea lăsa ca aceştia să aibă bătrâneţe fericite, căci Psalmistul David zice:
-,,Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce-l urăsc pe cel drept vor greşi” (PSALM 33,20).
În anul 36, Aretas, fostul său socru, porneşte război împotriva lui Irod Antipa şi-i distruge armata. Pierzând lupta, Iosif Flaviu va scrie în istoriile sale despre poporul evreu că: ,,la evrei era părerea că oştirea lui Irod a fost distrusă prin dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu pentru că a ucis un bărbat sfânt ca Ioan Botezătorul”, mai bine zis se împlineşte proorocia lui David de la PSALMUL 33,20.
De altfel, Irod nu s-a mai bucurat nici de sprijinul împăratului de la Roma. Caius Caligula – zis cizmuliţă, îl înlocuieşte cu Irod Agripa I. Irodiada nu poate renunţa la vechiul ei vis de a fi regină şi unelteşte împotriva fratelui ei şi se deplasează la Roma pentru a obţine favoruri de la Caligula. Dar nici Agripa I nu doarme şi şi-a plătit scump tronul de rege. Acesta l-a pârât pe Irod Antipa împăratului că împreună cu Artaban – regele parţilor au uneltit împotriva împăratului căutând să înarmeze 70 000 de ostaşi în ascuns. În faţa împăratului, Irod Antipa a recunoscut tot ceea ce a pus la cale, iar Caligula îl declară vinovat şi-l pedepsi cu exil la Lugdun (Lionul francez de azi).
Din consideraţie pentru Agripa, Irodiada a scăpat fără a fi acuzată şi fără să i se confişte averea personală, dar ea nu acceptă graţia Romei şi îşi urmă concubinul în exil la Lugdun unde şi-au sfârşit viaţa necunoscuţi şi săraci sub povara unor dureroase amintiri legate de anii domniei şi de monstruoasa crimă.
Salomeea s-a căsătorit cu Filip, fratele bunicului ei după mamă. Acesta om în vârstă era tetrarhul Ituriei şi Trahonitidei (LUCA 3,1). Căsătoria a fost de scurtă durată, legată de interese politice, pusă la cale de orgolioasa şi ambiţioasa Irodiada, care nădăjduia că astfel va pune stăpânire pe posesiunile ginerelui al cărui regat era vecin cu al ei. Lucrurile n-au ieşit aşa cum socotise Irodiada, căci tetrarhul murind, Ituria şi Trahonitida au fost alipite Siriei, iar Salomeea se recăsătoreşte cu Aristobul, un văr al ei, ajuns rege al Armeniei cu ajutorul crudului împărat Nero. Dansatoarea, care primise capul unui om pentru un dans, drept răsplată a avut un sfârşit pe măsura faptei. Când a trecut pe un lac îngheţat, gheaţa s-a rupt şi ea a căzut în apă până la gât, astfel, capul ei, prins între doi gheţari, a fost aruncat departe de corp, aşa că ea a pierit, într-un chip asemănător Sfântului Ioan Botezătorul, numai că ea pierzându-şi capul şi-a pierdut şi sfinţenia, câştigând chinurile veşnice ale iadului.
Din cele relatate până acum reiese motivul omenesc pentru care i s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.
În afară de motivul omenesc, există şi un motiv dumnezeiesc pe care îl aflăm din Condacul Praznicului şi anume acela că mărita tăiere a Înaintemergătorului rânduială dumnezeiască a fost ca şi celor din iad să le propovăduiască venirea Mântuitorului. Ce reiese de aici? Deşi Ioan Botezătorul a fost un ales al lui Dumnezeu, după moarte sufletul său s-a dus în iad, deoarece raiul a fost închis în urma păcatului strămoşesc şi deschis la moartea pe cruce a Mântuitorului. De la căderea în păcat a lui Adam şi Eva până la moartea Mântuitorului, toate sufletele, atât a drepţilor cât şi a păcătoşilor au fost trimise în iad. Dacă tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc înainte de Patimile Domnului şi sufletul său a fost trimis în iad, dar rânduiala dumnezeiască prevedea că dacă el a fost Înaintemergător al Domnului pe pământ, să fie şi în iad tot Înaintemergător, căci Domnul la moartea Sa pe Cruce Se va coborî şi în iad. Aşa cum pământenilor li s-a vestit venirea Împărăţiei cerurilor prin Iisus Hristos, aşa trebuiau să fie înştiinţaţi şi cei din iad. Despre acest adevăr, Mântuitorul zice:
-,,Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (MATEI 11,11).
Din aceste cuvinte reiese clar că Ioan este corolarul (consecinţa unui fapt) şi încheierea Vechiului Testament, cel ce anunţă şi pregăteşte împărăţia cerurilor, dar nu el o şi începe; el continuă să rămână puntea de tranziţie între ceea ce a fost şi ceea ce va fi; de aici rezultă că ultimul de sub Har este mai mare decât primul de sub Lege. În altă ordine de idei, tâlharul de pe cruce ce a fost răstignit de-a dreapta Mântuitorului este primul care intră în rai, înaintea lui Ioan Botezătorul, căci Domnul l-a încredinţat de aceasta, zicându-i:
-,,Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (LUCA 23,43).
Ca Dumnezeu Adevărat, Hristos le-a ştiut pe toate acestea dinainte.
În ceea ce priveşte sărbătoarea de azi, putem desprinde şi multe învăţături religios-morale.
Irod Antipa ca şi tatăl său, pentru că nu sare aşchia departe de trunchi, a fost un om plin de vicii. Săvârşea mereu multe păcate. Ceea ce l-a determinat să suprime viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, a fost păcatul preacurviei, trăind în concubinaj cu soţia fratelui său Filip, dar acest concubinaj nu era unul oarecare, ci era concubinaj într-o stare agravantă, care datorită rudeniei apropiate dintre el şi concubina care îi era şi cumnată, se numea incest. Incestul constă în legături trupeşti între grade apropiate de rudenie de sânge şi duhovnicească.
Iată că păcatul incestului generează un alt păcat mai mare, strigător la cer cum îl califică Dumnezeu (FACERE 4,10) şi anume crima sau omuciderea.
Crima sau omuciderea înseamnă nimicirea vieţii aproapelui cu intenţie şi pe nedrept, indiferent în ce stare de dezvoltare s-ar afla ea şi de mijloacele întrebuinţate. Acesta-i omorul intenţionat şi direct.
Mai există şi omucidere neintenţionată sau indirectă. Aici lipseşte intenţia de a distruge viaţa aproapelui şi nici nu se întrebuinţează mijloace care prin natura lor provoacă moartea. Astfel de omucidere este de exemplu:
-accidentul rutier;
-moartea unui bolnav pe masa de operaţie care nu rezistă tratamentului, etc.
Ucidere, omor sau crimă este considerată şi istovirea aproapelui prin muncă peste puterile fizice şi astfel îi grăbeşte moartea. Un astfel de exemplu în această privinţă este lăsarea omului să moară de foame, fie că nu i se dă hrana de care are nevoie, fie că nu i se dă posibilitatea să şi-o câştige.
De asemenea şi avortul este crimă pentru că omul din momentul zămislirii sale are dreptul la viaţă şi nimeni nu-i îndreptăţit să-i răpească acest drept pentru nici un motiv.
Să ne ferim de toate aceste păcate care macină trupul şi sufletul şi să sporim în post şi rugăciune mai ales în această zi de doliu creştin pe care îl ţine Sfânta Biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul. Amin.
