Tu, omule blagoslovit, chip al lui Dumnezeu şi purtător al slavei Sale,
Tu, frate bun, al lui Hristos şi-al meu, pribeag pe-a lumii cale…
Tu, sclipire vie din Lumina Vieţii şi fiu al Celui necuprins,
Tu, aprig luptător, cu răul, cu durerea şi-al patimilor foc nestins,
Tu, prietene iubit şi împreună-mergător cu noi spre Patria Cerească,
De vrei să fii desăvârşit şi Domnul să te mântuiască,
E bine să-nţelegi…
Ca totu-n lumea asta-i trecător şi timpul nostru e puţin,
Viaţa-i licărire, ale noastre clipe sosesc lin
Şi-apoi se scurg degrabă, dar înapoi nu vor, nu vin…
Doar fapta bună şi dragostea ne ţin
Pe drumul nostru sfânt spre ţarmul cel divin.
E bine să-nţelegi…
Că omul e vrednic de-nţeles şi de iubit,
Că fiecare este în ochii Domnului nepreţuit,
Şi când vorbeşti cu el sau te-ntâlneşti şi cu privirea-l vezi,
Îmbrăţişează-l cu dragoste, cu drag, căci mâine s-ar putea să-l pierzi…
E bine să-nţelegi…
Că nu-i de preţ ce-ai dobândit lumesc în viaţă sau ce anume faimă,
Ci pe cine poţi, prin sacrificiu şi iubire, s-aduci în preajmă,
S-ajuţi, s-alini, să mângâi şi să păstrezi mereu cu tine,
Vreun suflet de copil, vreo mamă-ndoliată sau pe orişicine.
E bine să-nţelegi…
Că foarte important nu-i ce-ai zidit în piatră,
Nici ce-ai agonisit material, ci ce-ai zidit în inima zdrobită!
Şi nu contează de unde şi de ce vin suferinţe în viaţa omului,
Importă doar ce faci tu să ştergi măcar o lacrimă din ochiul lui.
E bine să-nţelegi…
Că suferi-vei poate însuşi tu şi vei întinde mâinile spre cineva…
Cerând o mângâiere, o-mbrăţişare, o-ncurajare sau altceva,
Şi-o altă suferinţă mai mare vei avea, când, sfâşiat, vei constata,
Că nimeni nu se va opri în loc pentru durerea ta…
E bine să-nţelegi…
Că-atunci vei fi adânc mâhnit şi-înlăcrimat,
Vei cauta în jur prietenii şi cei pe care tu i-ai ajutat,
Dar nu vor fi, nici unul nu va alerga la patul tău,
Şi, părăsit de toţi fiind, nu blestema, nu zi de rău!
Dar rabdă singur, tu şi Dumnezeu…
Şi din rabdare vei putea să ierţi, să uiţi şi să continui drumul tău…
E bine să-nţelegi…
Că tu eşti bun, dar nu-i vei face pe toţi să te iubească,
Te vor iubi puţini sau poate că nici unul să-şi dorească,
Dar tu nu judeca, gandeşte-te că, poate…
Sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Nu renunţa la binele din tine, mergi mai departe…
Şi-aşa vei fi erou al vieţii şi-L vei lua şi pe Hristos în ale tale biruinţe,
Eroi sunt doar cei care fac ce trebuie, indiferent de situaţie şi consecinţe!
E bine să-nţelegi…
Acestea toate… şi-aminte să-ţi aduci mereu,
Aşa vei fi curat şi bun, neabătut din drumul tău,
Si când a vieţii efemeră clipă se va topi şi nevăzut va trece,
Tu vei păşi uşor, senin şi plin de har, ca adierea serii prin ferestre.
Te vei înălţa dincolo de nori, spre Casa Tatălui Ceresc,
Te vei întoarce la ai tăi, uitând ce-i pământesc,
Vei fi din nou în Casa Veşniciei, vei reveni Acasă…
Şi-aşa vei dăinui pe veci în dumnezeiasca slavă!
Pr. Gabriel Militaru
