Nouă ne sânt descoperite multe, dar le întrebuințăm rău. Vedem cum ne-am făurit înșine condițiile în care nu mai este cu putință continuarea vieții pe pământ – din pricina otrăvii. Ne-am otrăvit… Un expert de-al nostru, care a scris cartea Planeta și civilizația în pericol,
Branko Kitanovici, spune: „În anul 2000, pe pământ nu vom mai avea apă de băut.” Apa potabilă reprezintă doar 2% din volumul total al apei. 98% nu se bea. El spune că nu va fi posibil ca apa să fie purificată, că toată va fi otrăvită. În ce ritm se răspândește otrava
pe globul pământesc! Dușmanul numărul unu al omului este gazul de eșapament, degajat de mașini. Apoi, toate celelalte. Fiecare fabrică degajă cantități uriașe de otravă. Astfel se întâmplă și cu agricultura. Belgradul bea apă otrăvită. Un inginer care lucrează acolo, la Makiș, spune: „Noi tratăm apa cu clor, dar rămâne toxică. Nu-i de nici un folos. Bacteriile și bacilii îi îndepărtăm ușor, dar nu și toxinele.” O filtrezi cât vrei, o purifici, o fierbi fă-i ce vrei, otrava este pretutindeni în jurul nostru. Și când nu va mai fi apă de băut, se va stinge și viața. Organismul conține 70% apă. Agricultura a avansat mult, dar multe specii de copaci au dispărut. Ulmul a dispărut de mult. Se spune că în orașul T. pădurea de conifere se
usucă, vârfurile copacilor au început să se usuce. Nivelul radiației este ridicat, iar izvoarele din munte otrăvite. Otrăvite sânt și ploile, care pârjolesc pământul. Pământul este otrăvit, noi înșine ne-am otrăvit…
Nimic nu le mai ajunge oamenilor. Totul a început îndată după căderea strămoșilor noștri, de îndată ce s’a făcut vărsare de sânge. Cain l-a ucis pe fratele lui mai mic, Abel, doar din zavistie. De ce jertfa lui Abel să fie primită, iar a lui nu? De aici a început totul. Și, până în ziua de astăzi, nu mai e pace. Toți caută ceva, de parcă vor trăi o veșnicie, dar nu este așa. Nu e… nu e… Se pare că a venit sfârșitul. Fabricile poluează mediul într’un ritm atât de rapid, încât nu vom mai putea trăi mult.
Sursa: ”Cum îți sunt gîndurile așa îți este ți viața”,
Părintele Tadeu, pag. 112-113
