Tuturor celor ce au căutat la preasfinţitul-nevoitor mângâiere şi întărire în asemenea cazuri, el mai înainte de toate le-a spus că necazurile sunt însoţitori inevitabili în viaţa noastră pământească, iar apoi prin diferite exemple şi analogii s-a străduit să-i liniştească pe cei necăjiţi cu gândul că drumul cel strâmt şi dureros este drumul drept pentru noi către moştenirea împărăţiei Cereşti; de aceea în fiecare necaz trimis nouă ne-a sfătuit să luăm seama la mâna cea binefăcătoare a lui Dumnezeu întinsă către noi şi să primim toate încercările trimise nouă în timpul vieţii ca pe un semn neîndoielnic al deosebitei iubiri părinteşti a lui Dumnezeu faţă de noi. Iată cuvântul lui înţelept spre mângâierea celor necăjiţi:
– Nu are rost să vă spun că ţelul vieţii noastre nu stă în a trăi fericiţi pe pământ, ci, fericiţi sau nefericiţi, şi unii şi ceilalţi să ne pregătim cu vrednicie pentru dobândirea fericirii celei veşnice în viaţa cealaltă. Aşadar, străduiţi-vă li v;i raportaţi la starea voastră astfel încât să nu ieşiţi din sfera intenţiilor Domnului prin care El orânduieşte viaţa fiecăruia pe pământ. Pe pământ sunt mai multe necazuri decât bucurii. Şi unele şi altele sunt trimise de Dumnezeu, fie pentru trezirea din adormirea morală, fie pentru curmarea nedreptăţilor şi a păcatelor, fie pentru curăţirea lor prin pocăinţă, fie pentru sporirea ascultării faţă de Dumnezeu, a bărbăţiei, a răbdării spre slava lui Dumnezeu şi a celorlalte virtuţi. Unele dintre aceste intenţii ale lui Dumnezeu se referă şi la voi. Fiţi atenţi la voi şi hotărâţi-vă să nu vă depărtaţi de ceea ce a rânduit Dumnezeu şi căutaţi liniştirea în voia lui Dumnezeu, cea întotdeauna bună şi preaînţeleaptă.
– Dacă aveţi încredere în Pronia lui Dumnezeu, care hotărăşte soarta pământească fiecărui om astfel încât să-i fie mai uşor să se mântuiască, atunci trebuie să aveţi încredere şi în faptul că toate condiţiile vieţii voastre sunt cele mai bune pentru clădirea mântuirii voastre… Având această încredere, mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru toate bucuriile şi necazurile.
– Cei ce suferă şi cu supunere faţă de Dumnezeu îndură traiul lor cel necăjit sunt la fel ca mucenicii, cărora le sunt pregătite asemenea bunuri faţă de care necazurile adevărate nu valorează nimic.
– Când Mântuitorul a spus: Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Matei 10, 22), a arătat că răbdarea este condiţia mântuirii astfel încât fără răbdare nu există mântuire. Pe lângă această ultimă idee se află o alta, ca urmare a ei: trebuie să ne bucurăm când avem ceva de îndurat… Iacov, fratele Domnului, ne învaţă astfel: Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite (Iac. 1, 2). Păstraţi aceste idei, poate că din ele va curge o picătură de mângâiere.
Altui necăjit îi scrie:
– Căutaţi mângâiere?! Toată mângâierea este la Domnul, fapt pentru care şi este numit Dumnezeul a toată mângâierea. Când sufletul, măcar puţin, gustă din Domnul, datorită harului Lui, atunci toate necazurile cad şi pomenirea lor dispare.
– Îmbărbătaţi-vă! Nici un act de răbdare nu se desfăşoară în zadar, ci fiecare are în spate răsplata sa – fie aici, fie acolo… Deprindeţi-vă să vedeţi în necazuri mila lui Dumnezeu şi întâmpinaţi-le în linişte, cu devotament faţă de voia lui Dumnezeu sau chiar cu bucurie. Deschideţi-vă ochiul minţii şi priviţi cununa care coboară din cer pe capul dumneavoastră dacă rămâneţi netulburat şi liniştit.
– Toată tristeţea dumneavoastră descoperiţi-o Domnului – cu tot sufletul. Iar El, Care nimic nu doreşte atât de mult ca mântuirea sufletului, vă va învăţa şi vă va îndruma şi vă va da putere să urmaţi insuflările Lui. Rugăciunea este suflarea vieţii duhovniceşti, aşa cum simţiţi şi singur. De aceea nici nu are rost să vorbim… Rugaţi-vă cu mai multă râvnă. Neîncetat rugaţi-vă. Domnul vă este aproape – şi ajutorul Lui este aproape de Dumneavoastră în orice moment.
– Când Domnul loveşte, este drept să gândim că, într-adevăr, are de ce. Aşadar, cercetaţi motivul pentru are vă loveşte şi îndreptaţi-vă. Pentru încercare necazurile unt trimise celor drepţi, iar nouă – mai degrabă spre pedeapsă şi spre chemarea la pocăinţă. Dacă aveţi credinţa ă Domnul este doctor, şi un doctor Care nu risipeşte medicamentele în zadar, când răul este îndepărtat, nu numai din fapte, dar şi din simţăminte şi din gânduri, atunci şi necazurile încetează.
Uitaţi-vă în cer, care acum este plin de cei ce au mers pe calea Evangheliei şi cercetaţi-i şi vedeţi cine sunt ei – privilegiaţii sau ostenitorii.
– Necazurile nu vă părăsesc. Degeaba se întâmplă acest lucru? Dumnezeu a orânduit aşa. Pentru ce? Pentru că vă iubeşte… Vă iubeşte şi vă curăţeşte ca să fiţi curat şi să străluciţi ca diamantul în soare. Şi calea către împărăţie v-o netezeşte, căci căruţa cu care se ajunge acolo este răbdarea. Dar cum să răbdaţi dacă nu aveţi necazuri? De aceea vi se şi trimit.
– Mântuitorul a hotărât că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Şi binevoiţi să ţineţi minte, când vă vor lovi necazurile, că Domnul vă aşterne acest drum spre împărăţia Sa sau – chiar mai mult – vă ia de mână şi vă duce. De aceea, nu vă opuneţi cu nici un chip şi nu ţipaţi, ci cu blândeţe şi cu recunoştinţă înduraţi necazurile.
– De obicei calea cea strâmtă nu ne place… Nouă ne trebuie lărgime şi spaţiu. Oare Domnul nu aude aceste strigăte? Aude, însă nu voieşte să schimbe rânduiala vieţii noastre, deoarece nu ar fi spre binele nostru… Starea noastră a fost orânduită astfel încât numai strâmtorarea ne ţine în adevărata structură… îndată ce pornim în lărgime, ne împrăştiem şi pierim. De aceea domneşte strâmtorarea pe pământ ca cea mai bună condiţie pentru noi.
Cugetul apostolului vede în general în strâmtorare şi în situaţiile deosebit de grele dragostea părintească a lui Dumnezeu faţă de noi şi despre cei care se află în strâmtorări gândeşte ca despre fiii apropiaţi ai lui Dumnezeu. învăţaţii de astăzi nu pătrund sensul acestor cuvinte şi astfel se afundă în bezna întinsă parcă asupra vieţii noastre pământeşti. De aici vin apăsarea, întristarea, deznădejdea, chinul şi sinuciderea… Punctul de pornire al întunecării lor este faptul că ţelul nostru final ar fi pe pământ… însă el nu este pe pământ.
Pe pământ este începutul vieţii, perioada ei de pregătire, iar viaţa cea adevărată începe după moarte… Şi mijlocul deosebit, exclusiv al pregătirii ei este răbdarea cu blândeţe a strâmtorărilor, a lipsurilor şi a necazurilor. Cine va arunca o privire sau se va uita la viaţa pământească cu aceşti ochi, acela nu se va prăpădi de durere când nu va vedea în viaţa sa lărgime şi spaţiu, ci va căpăta râvnă pentru un singur lucru: cum să facă pentru ca strâmtorarea să-i aducă cel mai bun rod, a cărui gustare să se prelungească până în viaţa viitoare.
– Cârmaci de nădejde nu este acela care conduce bine vasul pe vreme liniştită, ci acela care în timpul furtunii şi al valurilor ştie să se descurce cu vasul.
– Prin necazurile şi suferinţele îndurate pe nedrept ne prindem de Crucea lui Hristos şi primim de la ea puterea care curăţeşte, sfinţeşte şi atrage binecuvântarea lui Dumnezeu. Calea cea strâmtă şi dureroasă este calea directă spre rai… Fiecare învinuire neîntemeiată, îndurată cu blândeţe este cununa lui Dumnezeu, pusă deja pe cap.
– Stăpâna pune în cuptor plăcintele şi nu le scoate de acolo până când nu se încredinţează că s-au copt. Stăpânul lumii v-a pus şi pe voi în cuptor şi v-a ţinut acolo, aşteptând să vă coaceţi. Răbdaţi, aşadar, şi aşteptaţi. îndată ce vă veţi coace, nici o clipă nu veţi mai sta în cuptor. Imediat veţi fi scoşi din el. Dacă vă avântaţi singuri în afară, veţi fi la fel ca plăcintele necoapte. Înarmaţi-vă, aşadar, cu răbdare. Vă mai spun: după credinţa mea, cine îndură cu blândeţe necazurile care îl lovesc, primindu-le ca din mâna Domnului, acela este părtaş la mucenicie. Binevoiţi să vă întipăriţi bine acest lucru în mintea voastră.
– Nu numai să lăsaţi totul în mâinile Domnului, dar să mai şi fiţi senini, să vă bucuraţi, să fiţi recunoscători. Cu siguranţă aveţi ce bate în voi şi iată, Domnul a îndreptat spre voi atâtea ciocane care vă şi izbesc din toate părţile. Aşadar, nu le împiedicaţi prin supărarea, împotrivirea şi nemulţumirea voastră. Lăsaţi-le libere, ca, nefiind strâmtorate de nimic, să săvârşească asupra voastră şi în voi lucrarea lui Dumnezeu, la care au fost puse de Domnul pentru mântuirea voastră. Domnul vă iubeşte şi v-a luat în braţe ca să scoată din voi tot ce nu este bun. Aşa cum spălătoreasă fierbe, clăteşte şi bate rufele ca să le albească, aşa şi Domnul vă fierbe, vă clăteşte şi vă bate şi pe voi ca să vă albească şi să vă pregătească pentru moştenirea împărăţiei Sale, unde nu intră nimic necurat. Aşa să priviţi starea voastră şi să vă întăriţi în ea, şi să vă rugaţi Domnului ca El să întărească şi să adâncească în voi această viziune.
Apoi cu bucurie să primiţi orice necaz, ca pe un leac propus de Domnul. La cele ce vă înconjoară priviţi ca la instrumentele lui Dumnezeu îndreptate spre binele vostru şi dincolo de ele întotdeauna vedeţi mâna lui Dumnezeu care vă face bine. Şi pentru toate spuneţi: „Slavă Ţie, Doamne!” Dar străduiţi-vă ca aceste cuvinte să fie nu numai pe limbă, dar şi în inimă. Rugaţi-vă ca Domnul să vă ajute să simţiţi aşa. Şi vă va ajuta.
