(a Sfântului Simeon Noul Teolog)
Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Tu Însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mineşi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetatăşi desfătareaşi slava. Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeule cel peste toate.
Fă-Te mie toate întru toate, hrană negrăităşi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meuşi curge ca un izvor în inima mea, îmbrăcăminte care străluceşteşi cu totul arde pe draci, curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioaseşi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neînseratăşi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine, Cela ce nu Te întorci dinspre nimeni, ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către Tine.
Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoareşi-mi dă mie, Doamne, înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată urechile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri. Înţelepţeşteşi întăreşte inima mea întru îndelungă-răbdare, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine-mişi către toţi, întru întoarcere de la leneviaşi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire lămurită în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meşteşugirile diavoluluişi să mă lepăd de eleşi de el;şi cu totul să-mi tai voia meaşi să las cele ale mele întru purtarea Ta de grijă,şi de acolo să nădăjduiesc folosul.
Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea.Şi pe Tine Te binecuvântezşi Te slăvescşiŢie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinteşi Purcezătorşi Celui de o veşnicie cu Tineşi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acumşi pururea,şi în vecii vecilor. Amin.