Sărut mâna, părinte! Am o problemă, sunt căsătorită, dar soţul meu e necredincios aş putea spune, îl mai pomeneşte pe Dumnezeu din când în când, însă în expresii de genul „Ce Dumnezeu se întâmplă cu… \”, şi altele ca asta, dar nu merge la biserică, decât la Înviere de Paşti, că tot insist eu. Nu îşi face nici măcar semnul crucii, deşi este botezat, iar problema este că eu, în ultimul timp, cu ajutorul lui Dumnezeu m-am trezit din lancezeala în care eram şi am început să merg la biserică mai des, să citesc mult cărţi duhovniceşti şi să încerc să duc o viaţă cât mai apropiată de credinţă şi de Dumnezeu. Acum intervine problema, pentru că soţul meu nu mă înţelege că aş vrea să ţin posturile şi în zilele de Duminică şi la sărbătorile mari să nu avem relaţii intime. În privinţa posturilor, ştiu că nu pot să-l oblig atâta vreme să ţină şi el postul trupesc, dacă nu vrea, şi ca o soluţie de compromis i-am zis că în perioada posturilor să nu se aştepte de la mine să iniţiez ceva în sensul acesta, dar dacă vrea el şi vine la mine, atunci nu o să-l refuz. Nici aşa nu este bine, pentru că este foarte orgolios şi mi-a spus că nu acceptă să vina numai el la mine timp de 7 săptămâni la Paşti şi în perioada celorlale 3 posturi. Duminicile cu chin am reuşit să îl fac să accepte să nu avem relaţii, în rest în timpul celorlalte sărbători nici nu vrea să audă. Mai recent mi-a spus clar să aleg, ori rămân cu \”biserica mea\” (aşa s-a exprimat) şi divorţăm, ori accept să mă \”comport normal\” ca o \”soţie normală\”, că el nu poate să accepte comportamentul meu şi că nu vrea ca peste câţiva ani cine ştie cu ce să se mai trezească din partea mea. Mai e şi problema că am vrea să avem şi copii şi eu nu vreau să aibă cumva loc concepţia în zilele de post sau de sărbătoare. Nu ştiu ce să fac, sunt foarte dezămăgită, ştiu că eu sunt de vină că mi-am ales un astfel de soţ, dar din păcate acum e prea târziu, în momentul când m-am căsătorit nu eram nici eu aşa apropiată de credinţă, însă credincioasă am fost mereu…dar acum cu ajutorul Domnului, am evoluat puţin. Am fost şi sunt chiar tentată să accept să divorţăm, însă mâ gândesc că poate asta e calea cea uşoară şi nici plăcută lui Dumnezeu. Pe de altă parte simt că îmi tradez credinţa şi pe Dumnezeu dacă accept să nu mai respect sărbătorile şi posturile. Pur şi simplu nu ştiu ce să fac, sunt foarte derutată, vă rog dacă mă puteţi ajuta cu un sfat. Vă mulţumesc şi Dumnezeu să vă dea sănătate şi spor în tot ceea ce faceţi.