Despre relaţie

Împreunarea trupească a soţilor -înfrânarea la bună vreme. „Chiar dacă nunta e cinstită (Evrei 13, 4), totuşi căsătoria nu reuşeşte să scape de pângărire pe cel căsătorit, adică să nu facă să cadă în desfrânare; nu stă însă în puterea căsătoriei să facă sfinţi. Asta stă în puterea fecioriei. Nu numai Moise sau numai Pavel porunceşte acestea, ci şi alţii. Ascultă ce spune Ioil: Sfinţiţi postul, gătiţi posturile sfinte, prăznuiţi sărbătoarea … vestiţi o adunare sfântă, strângeţi laolaltă pe bătrâni (Ioil 2, 15-16). Dar poate ai să mă întrebi: Unde se vorbeşte aici ca să nu avem legături cu femeile noastre? Ascultă ce spune profetul mai departe: Să iasă mirele din camera sa de culcare şi mireasa din camera ei (Ioil 2, 16). Cuvintele lui Ioil merg mai departe decât cele a lui Moise. Dacă nu trebuie să trăiască împreună în timp de post şi de rugăciune, mirele şi mireasa, în care dorinţele sunt puternice, în care tinereţea este în floare, în care pofta este de nestăpânit, cu atât mai mult trebuie să facă asta ceilalţi, care nu au atâta nevoie de împreunare. Cel care se roagă cum se cuvine, cel care posteşte trebuie să arunce de la el toată pofta lumească, toată grija, toată voioşia, să-şi adune gândurile din împrăştiere şi să se adune în sine însuşi. Aşa să se apropie de Dumnezeu! Pentru asta e postul, pentru că taie toate grijile sufletului, pentru că împiedică mintea de a mai trândăvi, de a mai umbla încoace şi încolo şi o face să se întoarcă spre ea însăşi. Această idee o strecoară cu dibăcie şi Pavel, pentru a-i face pe credincioşi să se abţină de la împreunare, folosindu-se de cuvinte foarte potrivite. N-a mai spus: Să nu vă lipsiţi unul de altul ca să nu vă pângăriţi, ci: ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea. Prin urmare, Pavel, prin aceste cuvinte arată că legătura trupească a unui bărbat cu femeia sa nu-1 duce la necurăţie, ci-1 face să nu se mai îngrijească de cele duhovniceşti.
Diavolul încearcă să ne pună piedici în timpul rugăciunii chiar când luăm atât de mari măsuri de siguranţă. Ce nu va reuşi să facă prin înflăcărarea ochilor minţii noastre, dacă ne va găsi sufletul lenevit şi slăbit de dragostea noastră pentru femeie? Ca să nu păţim aceasta şi ca să nu supărăm pe Dumnezeu printr-o rugăciune atât de deşartă, mai cu seamă atunci când ne sârguim să atragem asupra noastră mila lui Dumnezeu, Pavel ne porunceşte să ne depărtăm de patul căsniciei în vremea rugăciunii.” (Despre Feciorie, 30-31, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 48-49)
„Vreau, exclamă bărbatul, să propăşesc în virtute; vreau să zbor în înaltul cerului; vreau ca prin stăruinţa mea continuă, în post şi rugăciune, să-mi curăţ murdăria sufletului; dar dacă femeia mea nu vrea să fie de aceeaşi părere cu mine, sunt silit să ajung robul desfrânăni ei!
Pentru ca să scape pe bărbat de a scoate astfel de exclamaţii de durere, Pavel spune chiar la începutul sfâtuirilor sale: Bine este pentru om să nu se atingă de femeie! (I Cor., 7, 1). Pentru aceasta şi ucenicii spuneau Domnului: Dacă este aşa pricină omului cu femeia, nu este de folos să se însoare (Matei 19, 10). Au vorbit aşa pentru că-şi dădeau seama că este foarte greu să se înţeleagă soţii în privinţa timpului hotărât postului şi rugăciunii şi că au să-şi facă mult sânge rău din pricina acestor neînţelegeri.
Pavel repetă necontenit această idee, spre a-i convinge pe corinteni: Fiecare să-şi aibă femeia sa (I Cor., 7, 2). Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată (I Cor., 7, 3). Femeia nu este stăpână pe trupul său (I Cor., 7, 4). Să nu vă lipsiţi unul pe altul (I Cor., 7, 5). Să fiţi împreună mereu (I Cor., 7, 5).
Nici fericiţii apostoli nu au fost convinşi de la primele cuvinte; (Matei 5, 27-32) numai după ce le-au auzit a doua oară şi-au dat seama că porunca lui Hristos trebuie neapărat îndeplinită (Matei 19, 10). Când Hristos s-a suit pe Munte, a vorbit despre înfrânare; iar mai târziu, după mai multe învăţături, le-a inspirat dragoste de înfrânare. Au mai multă tărie cuvintele spuse de mai multe ori.” (Despre Feciorie, 32-33, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 50-51)
„Şi trebuie să spunem că vicleniile şi cursele diavolului nu sunt aceleaşi şi pentru unii, şi pentru alţii, şi pentru cei căsătoriţi, şi pentru cei ce trăiesc în feciorie. După părerea mea, pe cei căsătoriţi nici nu-i supără diavolul; diavolul ştie bine că au alături de ei un loc de scăpare. Dacă simt că sunt atacaţi cu mai multă tărie, pot îndată să se refugieze în port. De astfel, fericitul Pavel nu-i lasă să se îndepărteze prea mult de ţărm; îi sfătuieşte să se întoarcă la ţărm când obosesc, îngăduindu-le să fie iarăşi împreună.” (Despre Feciorie, 34, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 52)
„Pavel îngăduie celor căsătoriţi să trăiască împreună; dar ascultă cum îi ţine de rău când le face acest hatâr: Şi iarăşi să fiţi împreună, să nu vă ispitească Satana (I Cor., 7, 5). Dar vrând să arate că nu se datoreşte totul ispitei diavolului, cică cea mai mare parte de vină se datoreşte trândăviei noastre, Pavel a adăugat pricina principală, spunând: Să fiţi iarăşi împreună, din I pricina neînfrânării voastre (I Cor., 7, 5). Cine n-ar roşi la auzul acestor cuvinte? Cine nu s-ar strădui să scape de defăimarea neînfrânării? Sfatul lui Pavel nu este adresat tuturor oamenilor, ci numai celor căzuţi jos de tot. Pavel spune:
Dacă eşti atât de robit plăcerilor, dacă eşti atât de uşuratic, încă ai nevoie mereu de femeie, încât pofta ţi-i mereu trează, fii împreună cu femeia!
îngăduinţa aceasta nu porneşte din gura unui om care încuviinţează, a unui om care laudă, ci din gura unui om care nu mai încuviinţează, a unui om care osândeşte. Dacă n-ar fi avut de gând să atace cumplit sufletul iubitorilor de plăceri, n-ar fi întrebuinţat cuvântul neînfrânare; cuvântul acesta este tare, este defăimător. într-adevăr, de ce n-a spus Pavel: Din pricina slăbiciunii voastre? Pentru următorul motiv: dacă Pavel ar fi întrebuinţat cuvântul slăbiciune, ar fi însemnat că iartă pe cei robiţi plăcerilor; dar când întrebuinţează cuvântul neînfrânare, înseamnă că arată cât este de mare trândăvia lor. Prin urmare, este un neînfrânat omul care nu poate să se depărteze de desfrânare atunci când are necontenit lângă el pe femeia lui, atunci când îşi poate satisface necontenit pofta de împreunare.” (Despre Feciorie, 34, în voi. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 54-55)

Prot Victor Mihalachi