Părinte, spuneţi-mi ce trebuie să înţelegem din pilda talanţilor? Ce trebuie să facem în viaţa de zi cu zi să-i înmulţim? Ce sunt talanţii? Oamenii primesc talanţi la naştere sau şi mai târziu?
- Unsingurom a întrebat 13 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Și mai este (Împărăția cerurilor) ca un om care, plecând departe, și-a chemat slugile si le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui și a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteală cu ele.
După ce mai sus a spus (Matei, 25, 13) privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului, adaugă și această pildă, arătând din nou că fără veste va veni. Ca un om care pleacă departe, așa și Dumnezeu a chemat slugile sale. Spune că S-a dus departe Hristos, Cel care pentru noi S-a făcut om, sau încă și pentru că S-a suit la ceruri, și încă pentru că îndelung rabdă și nu cere îndată lucrarea, ci așteaptă roadele. Iar slugi ale Lui sunt cei cărora li s-a încredințat slujirea Cuvântului, arhiereii, preoții, diaconii și cei ce au luat daruri duhovnicești; și unii au luat daruri mai mari, alții mai mici, fiecare după puterea sa și mărimea vasului pe care-l vom da lui Dumnezeu, ne dă El Darul Lui; de voi da vas mic – puțin dar pune, iar de voi da mare – mult. Și îndată cel ce a luat cinci talanți, s-a dus de a lucrat. Vezi osârdia lui! Că deloc nu s-a lenevit, ci îndată a lucrat, înmulțind ceea ce a luat. Căci cel care nu numai pe sine se folosește, sau cuvânt are, sau bogăție, sau stăpânire lângă împărați, sau orice alt fel de putere, sau meșteșug, ci și pe alții voiește ai folosi, unul ca acesta înmulțește ce i s-a dat lui. Iar cel care a îngropat talantul este cel care se îngrijește numai de folosul său, iar nu și de al altora; care, fiind trândav, se și osândește. Încă și de vei vedea vreun om isteț și iscusit că folosește rău istețimea, la neguțătorii și vicleșuguri și la lucruri pământești, să știi că unul ca acesta a îngropat talantul său în pământ, adică în lucrurile pământești. Iar după multă vreme vine Cel ce a dat argintul Său, adică cuvintele Lui: Cuvintele Domnului… argint lămurit în foc. (Psalmii, 11,6). Sau, simplu spunând: orice fel de dar care-l face strălucit și slăvit pe cel care-l are, argint se poate numi. Și face socoteală cu ei, cerând și luând seama la cele pe care le-a dobândit fiecare.
(Matei, 25, 20-30) Și apropiidu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, sluga bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună si credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. Și temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Și răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană si leneșă, știai că secer de unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobandă. Luați deci de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plangerea și scrâșnirea dinților.
Cei care au luat cu cel ce li s-au dat sunt lăudați la fel de stăpân, auzind amândoi: Bine, slugă bună și credincioasă. Iar slugă bună să înțelegem cu adevărat pe cel iubitor de oameni și darnic, care-și revarsă bunătatea asupra semenilor săi. Și „peste puține” fiind, pentru că s-au arătat credincioși sunt puși peste multe. Căci deși sunt învredniciți aici de daruri, nimic nu sunt acestea față de bunătățile ce vor să fie. Iar „bucurie a Domnului” este veselia cea neîncetată pe care e are Dumnzeu veselindu-se de lucrurile Sale, precum zice prorocul David: Veseli-se-va Domnul în lucrările Sale (Psalmii, 103, 35). Deci aceeași veselie au și sfinții pentru lucrurile lor, iar păcătoșii se vor întrista și se vor căi de lucrurile lor rele. Încă și bogăție avându-L pe Domnul, sfinții se bucură de El. Și vezi că și acel care aluat cinci talanți, și cel care a luat doi se învrednicesc de aceleași bunătăți. Căci chiar dacă cineva a luat puține, dar acest mic dar bine la iconomisit, aceeași cinste va lua ca cel care de mai multe s-a învrednicit și bine a lucrat; căci fiecare pe cât a luat, pe atât de desăvârșit se va arăta, dacă va lucra bine. Deci, așa sunt slugile bune și credincioase. Iar cea vicleană și leneșă, în alt fel răspunde, numindu-l rău pe stăpân. Mulți zic că greu lucru este a cere ascultare de la oameni în care nu a pus Dumnezeu ascultare, nici n-a semănat între ei supunere. Căci aceasta arată zicând: seceri unde n-ai semănat, adică de la cel întru care nu ai semănat supunerea, ceri supunere. Însă numind sluga „aspru” pe stăpân, pe sine se osândește. Căci, de vreme ce-l știa aspru, era ca mai mult să se silească, ca cel care avea stăpân aspru și neîmblânzit. Și dacă pe ale altora cere, cu atât mai mult le va cere pe ale Sale. Deci se cuvinea să înmulțească cele ce a luat și să facă ucenici, de la care ar fi cerut datoria, căci zarafi pe ucenici îi numește, ca pe cei care primesc cuvântul sau îl leapădă de rău. Iar dobândă cere de la ucenici, prin arătarea faptelor, căci ucenicul, după ce a primit cuvântul de la dascăl, îl are pe el și-l dă întreg, însă dă împreună cu cuvântl primit și dobândă, adică lucrarea faptelor bune. Pentru aceasta se ia darul de la slugacea vicleană și leneșă. Căci cel ce a primit oarecare dar spre a folosi pe alții și nu l-a folosit cum se cuvine, îl pierde și pe acesta. Iar cel care mult se silește, mai mult dar primenește. Căci celui ce are osârdie, i se va da mai mult dar și-i va prisosi, iar de la cel de la cel ce nu are osârdie și darul ce i se pare că-l are se va lua de la el, pentru că cel ce nu are osârdie și n-a lucrat ce cele pe cere le-a primit nu are dar, ci numai i se pare că are, că l-a întunecat prin lenevire.
Fericitul Teofilact, mitropolitul Bulgariei
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Răspunsul tău
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
