sa ma cunun cu el,sau nu?

0
0

Sărut mâna, sfințite părinte! Am o problemă foate gravă şi nu ştiu ce să fac, cum să procedez, am obosit gândind. Trăiesc necununată cu cel pe care-l iubesc, copii nu avem, dar el nu are gând să ne cununăm. Eu merg la biserică, mă spovedesc, mă rog zilnic la Maica Domnului, ţin post. Părinte, am trimis la mănăstire pomelnic la psaltire, la 40 de liturghii, peste tot am fost. Înainte de Crăciun ne-am certat şi ne-am despărţit, acum ne-am împăcat, dar nimic nou. El e cu gândul la afacere, la bani şi prieteni, dacă toate astea sunt bine, nimic nu mai contează pentru el. Părinţii lui suferă din cauza noastră. Părinte, vă rog daţi-mi un sfat, ce să fac, cum să-l fac să ne cununăm, el are o minte ca de copil la 42 de ani. Trebuiesc plătite slujbe pentru el? Eu mă rog părinte în continuare, ştiu că Maica Domnului mă iubeşte şi Sfântul Nicolae şi mă vor ajuta. Vă mulţumesc din tot sufletul meu, sărut mâna, părinte.

  • stefania a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Nu va ajuta nimic, până nu va pune în funcție voința lui scumpă soră. Se vede că, până nu-L va supune Dumnezeu la încercări mai grele, ca să-l trezească lucrurile vor rămâne neschimbate. Iar a trăi în păcat, nu e bine. Nu e bine deloc scumpă soră, pentru că, acest trai, nu poate fi numit nici de cum altfel decât desfrâu…

Dureros, dar acesta este adevărul!

Preot Iulian Rață 

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.