cununia

Hristos a Înviat! Stimate Părinte, vă rog să-mi răspundeţi la o întrebare. Eu fiind cel mai mare frate dintre cei patru fraţi, simt permanent o răspundere faţă de fraţii mei mai mici – să le dau un sfat mai bun, să-i ajut cu ceva, să le arăt calea cea dreaptă ş.a. Când a fost timpul să se cunune, fratele meu al doilea, avea o problemă că nu găsea o pereche care să-i cunune. Şi eu l-am îndreptat la un prieten de-al meu, care avea şi casă, şi masă, şi femeie bună, şi copii frumoşi, şi care putea să-i ajute şi cu un sfat, şi cu o vorbă bună. Părea totul bine la prima vedere. Această pereche o ştiam de demult. S-a petrecut cununia, s-a făcut şi o nuntă. Erau toţi fericiţi şi trăiau în bună înţelegere. Dar n-a fost să fie. După o perioadă oarecare, nănaşii lor s-au despărţit brusc şi pe neaşteptate. Motivul nu se ştie. Nănaşul a plecat peste hotare, iar nănaşa nici nu mai vrea să ştie de dânşii. Fratele a rămas fără nănaşi, iar eu mă simt vinovat, că i-am îndreptat la acea pereche să-i cunune. Fratele meu nu are ură pe mine, din contra noi ne stăruim să trăim după cuvintele spuse în rugăciunea de seară „ca ce este mai bine şi frumos de a trăi fraţii îmmpreună”. Eu le-am spus că pot să le fiu eu nănaş şi soţia mă susţine. Care este rânduiala la Biserică. Pot ei să se cunune a doua oară şi să mă ia pe mine de nănaş? Vă mulţumesc mult pentru răspuns şi să va dea Dumnezeu puteri şi răbdare cu noi, cei care vă scriem.