Ceea ce îmi vine acum în minte ar fi chiar un caz al ispitirii. Și pentru a înțelege această expresie e bine să privim un caz anume: „Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către Diavolul… Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa Templului si I-a zis: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău”. Iisus i-a răspuns: Iarăși este scris: „Să nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tău „”(Matei 4, 1-7). Deci puteți înțelege ce înseamnă „a ispiti pe Dumnezeu” nmai dacă veți privi la ispita pe care o aduce deavolul. În Vechiul Testament, prin gura sfinților Săi proroci, Dumnezeu interzice omului să-L pună la încercare pe Făcătorul său. O asemenea ispitire i-ar fi pricinuit omului însuși multe rele, de care Dumnezeu Se străduieste să-L păzească prin poruncă. În Noul Testament, Diavolul se străduiește prin viclenie, mistificând Scripturile, să-L îndemne pe Hristos la călcarea poruncii lui Dumnezeu, la păcat. Este motivul pentru care Hristos însuși, cu propria Sa gură dumnezeiască, reactualizează această poruncă. Deci sper că a fost clară explicarea expresiei de mai sus. Biblia ne poate aduce cea mai potrivită explicație. Numai că trebuie să înțelegem sensul cuvântului.

Doamne smerește inima mea și fă să fie bineplăcută Ție.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie