Doamne ajută. Nu căuta ce anume să nu mai ții din legea lui Moise. Caută să ții lege lui Hristos și în ea este cuprins și ceea ce a fost aprobat de la Moise. Întreaga lege a lui Moise a rămas bună însă au fost nevoie de anumite îndreptări pentru cei care au devenit ai lui Hristos. Căci însăși Hristos a spus: „Eu nu am venit să stric legea ci să o împlinesc(desăvârșească)”. Deci ține legea lui Hristos și vei vedea și singur că sunt locuri desăvârșite din legea lui Moise: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” Matei 5, 21-22. Acum cu privire la a doua întrebare. Dacă am lua litera canonului am putea spune că într-adevăr au fost interzise îngenuncherile în zilele de duminică și sărbătoare, asta pentru ca bucuria praznicului să fie deplină.  Dar trebuie avut în vedere faptul că aceste hotărâri canonice au fost luate şi aplicate într-un trecut foarte îndepărtat când frecventarea bisericii şi participarea credincioşilor la sfintele slujbe se făceau cu regularitate. Cu regularitate mă refer la faptul că în fiecare zi credinciosul frecventează lăcașul sfânt. Mai degrabă ași putea da un exemplu unde ar trebui să se țină cont de aceste canoane. Ele pot fi socotite valabile şi obligatorii pentru vieţuitorii mănăstirilor unde se săvârşesc zilnic slujbele prevăzute de tipic şi unde călugării participă cu regularitate la slujbele divine. În această situaţie, vieţuitorii mănăstirilor îngenunchează şi fac metanii în toate zilele de lucru; de aceea la slujbele din zilele de Duminică se roagă stând în picioare, respectând în felul acesta rânduielile canonice şi tipiconale. Situaţia este însă cu totul alta la bisericile de mir unde majoritatea credincioşilor vin la biserică doar Duminica (şi atunci când pot). De aceea, prescripţia canonică nu se mai poate aplica cu stricteţe şi deci nu-i putem opri sau sfătui pe credincioşi să nu mai îngenuncheze. Pentru ei este singura zi din săptămână dedicată lui Dumnezeu şi măcar atunci trebuie lăsaţi să-şi exprime cinstirea faţă de Dumnezeu aşa cum o simt, fără ca aceasta să constituie o abatere gravă şi cu atât mai mult, o impietate. Pe de altă parte, este bine să ştim care era în trecut şi care este astăzi sensul îngenuncherii. În Biserica veche, îngenuncherea era interzisă în zi de duminică, fiindcă acest act de cult era privit ca expresie a pocăinţei, a părerii de rău şi a plângerii pentru păcatele săvârşite, ceea ce era în totală contradicţie cu starea de bucurie şi de jubilare pe care o crea sărbătoarea săptămânală a Învierii Domnului – Duminica. În vremea noastră această interpretare şi-a pierdut semnificaţia sau mai bine-zis şi-a mutat punctul de greutate spre altceva. Îngenuncherea reprezintă pentru credincioşii noştri mai mult un act prin care ne exprimăm nu atât pocăinţa sau păcătoşenia, ci mai ales smerenia în faţa lui Dumnezeu şi stăruinţa sau persistenţa în rugăciune, stări sufleteşti de care trebuie să fim însoţiţi ori de câte ori ne rugăm. În felul acesta, îngenuncherea nu mai contravine caracterului sărbătoresc al Duminicii. Prescripţia canonică poate rămâne valabilă în viaţa credincioşilor din parohie, cel mult în Săptămâna Luminată, în Duminicile din perioada Penticostarului, deci de la Paşte la Rusalii şi în intervalul dintre Crăciun şi Bobotează. În ce privește îngenuncherea din timpul Sfintei Liturghii: canoanele interzic îngenuncherile ca act liturgic legat de felul nostru de a ne manifesta în biserică în general, dar nu şi în faţa tainei Sfintei Euharistii. Prin îngenuncherea noastră noi aducem preamărire Sângelui și Trupului lui Hristos. Ea are aici exact sensul totalei noastre smerenii în faţa lui Hristos euharistic şi nu al unui act de pocăinţă şi de plângere a păcatelor.

Plecați-vă genunchii și vă smeriți și lăudați pe Domnul și astfel nu veți greși. Iar diferență să faceți între bucuria sărbătorii și pocăința păcatelor.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie