Bună ziua. Nu că a văzut că este gol e esența învățăturii. Ci a ajuns să fie cunoscătorul binelui și a răului – vorba șarpelui. Este foarte interesant să vedem cunvintele care ni le relatează Scriptura despre același lucru. Priviți ce spune Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!” iar șarpele schimbă puțin esența acoperind puțin gravitatea: „Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Desigur că Dumnezeu nu era să lasă morții făptura creată de El. Însă Dumnezeu vorbea aici tot de o moarte. Era vorba de moartea omului desăvârșit. Omul cel dintâi era mai presus de moarte. El nu era cunoscătorul morții de care noi acum vorbim și pe care o cunoaștem. Dar Adam era să moară și moartea cea dintâi, pe care noi nu avem cum să o mai cunoaștem. Doar el a putut să o moară. Pentru că doar numai el a avut firea cea curată la care acum noi încercăm să o dobândim pe întregul parcurs al vieții. Aceasta așa ca o mică paranteză pentru a vă face puțini atenți la felul morții lui Adam. Deci golisiunea care este și cea trăită de noi este urmare a morții celei dintâi a lui Adam. Adam a murit acea moarte de care Dumnezeu încerca să îl ferească. Apoi a murit și de moartea cea pe care o murim noi. Îmi place foarte mult cum tratează subiectul căderii lui Adam și a îmbrăcării hainelor de piele Panayotis Nellas. Vă recomand cartea lui: „Omul – animal îndumnezeit”. Foarte frumos subiect este acesta și merită o mare atenție asupra cercetării lui. Practic aceiași goliciune a fost la părinții noștri Adam și Eva. Dar odată ce ei au atins moartea cea anunțată de Dumnezeu: au ajuns să fie deținători de mortalitate, după cum spune  Metodiu de olimp „purtători de necroză”. Deci din această mortalitate face parte ascunderea lui Adam și ascunderea goliciunii pe care până în zilele noastre o avem. Rușinea lui Adam vorbea despre mortalitatea în care a ajuns el.

Doamne ajută.

mag. Vitalii Mereuțanu