pacate?

0
0

Vă rog să mă ajutați cu câteva răspunsuri căci am devenit foarte scrupuloasă, și-mi doresc tare mult să-mi găsesc liniștea, Să renunț la aceste scrupulozități. În foarte multe lucruri văd numai prilejul de a păcătui. 1.Îmi vine gândul că dacă nu îi spun fratelui meu și cumnatei mele că se pot curenta dacă o să pună mâna udă pe prize, pot păcătui că ei pot muri din cauza mea, (au vârsta peste 30 de ani). 2. Și trebuie să le mai spun eu că dacă o să pună mâna vreodată o să fie păcat că își pun viața în pericol? 3. Mergând cu cineva cu mașina acesta a aruncat țigara după ce a fumat-o pe geam. Îmi vin gânduri că dacă nu îi spun ca să nu mai arunce țigări pe geam poate să mai arunce și altă dată și să fie cineva în spate și să-i dea foc la mașină, și cei din mașina respectivă să moară. Trebuie să-l atenționez? 4. Trebuie să-i spun că e păcat să pui viața altora în pericol? 5. Am citit undeva despre faptele de milostivenie despre care vom fi întrebați în ziua judecății, mai exact despre: a învăţa pe cei neştiutori și a dojeni pe cei păcătoşi. La ce se referă acestea. Că-mi vin următoarele gânduri: că trebuie să le spun celor din familia mea să aibă grijă când se schimbă de haine, că pot veni alții și să-i vadă, sau seara (și nu numai) se poate vedea afară. Sau: geamul de la baie nu e acoperit, și tot la fel ar fi bine să-l acopere să nu vadă cei de afară. Tebuie să le aduc eu la cunoștință toate acestea sau fiecare e responsabil. Eu le-am mai bătut niște apropouri dar am primit niște răspunsuri nu prea pe placul meu . 6.Trebuie să le spun că păcătuiesc dacă neglijează aceste lucruri și că pot fi pricină de sminteală pentru alții sau trebuie să-mi văd de treaba mea și fiecare e responsabil pentru ceea ce face. 7. Am mers într-o altă localitate destul de îndepărtată de domiciliul meu și acolo era un cablu căzut rupt. Veniind acasă îmi vin gânduri că am greșit că nu am anunțat vreo autoritate în legătură cu acel cablu și că alții pot păți ceva din cauza mea (muri dacă se curentează), și că o să trebuiască să sun să întreb în acea localitate dacă e totul în regulă acum cu acel cablu, deși a trecu mai mult de o lună. O să fie toate câte v-am întrebat întradevăr păcate dacă nu o să-i atenționez pe ceilalți sau doar gânduri de la vrăjmaș care vrea să mă neliniștească și să mă facă să par o nebună în fața celorlalți în loc să fiu un exemplu liniștit și vesel. Vă rog dacă puteți să-mi răsundeți la fiecare exemplu pe rând sau cum credeți de cuviință ca să știu cum să procedez în astfel de situații.

  • You must to post comments
0
0

Prea multă grijă lumească porți cu tine. Și știi de ce? Pentru că importanță celor ale trupului le dai. Poate că ar fi bine să îl lași pe Dumnezeu să poarte de grijă celor care te înconjoară, mai ales trupește și tu să te îngrijești de partea cea a sufletului? Ce zici? Înțelegi tu că omul are un scop în această lume: nu să aibă grijă să nu se atingă nimeni de priză, sau să nu arunce cu țigara. Toate acestea pot fi simplu rostite și lăsate cu trecutul. Însă un om are o misiune duhovnicească în această lume. Pe lângă trupul pe care noi îl vedem mai avem și un suflet, care ne face viu acest trup și pe care trebuie să-l desăvârșim. Tu pierzi prea mult timp și nu pe latura care trebuie. Nu uita că este un Dumnezeu care ne poartă de grijă. Atât acolo unde e vorba de acel cablu, cât și acolo unde e vorba de priză. Omul trebuie să se îngrijească de suflet. Iar pentru tine o mică recomandare: mai mult timp pentru rugăciune și pentru desăvârșirea ta sufletească.

Doamne ajută.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.