despre indreptarea aproapelui

Sărut mâna! Am citit mesajele anterior postate de credincioşi, şi mi-a plăcut sinceritatea cu care s-a răspuns de fiecare dată, şi chiar în duhul Ortodoxiei. De aceea, am şi eu o mare rugăminte să mă luminaţi: Verişorul meu, de 20 ani, care îmi e ca un frate, s-a împrietenit cu o fata de 16-17 ani. Aceasta spune că are duhovnic, se spovedeşte şi chiar se împărtăşeşte, ba chiar l-a dus şi pe el la spovedit, dar ei trăiesc împreună, şi consideră că nu fac pacat. Familia noastră a acceptat greu situaţia, mai mult să zic, nu o acceptă şi la început a fost mare valvă. Deşi toţi ne-am exprimat pe rând dezacordul, chiar făţiş, până la urmă parinţii lui, adică unchii mei, au acceptat ca ea să ramână şi în unele nopţi la ei acasă, chiar foarte des, deci să se întâmple totul sub nasul lor, cu acordul lor,că, zic ei, e mai bine aşa, decât altfel. Părinţii fetei nu ştiu, ea crescând în casă departe de ei, locuind doar cu fratii mai mari, care o acoperă ori de câte ori s-ar putea vădi că relaţia cu vărul meu este una complexă. Problema mea, este că nu ştiu cum aş putea să-i ajut. De căsătorie nu vor să audă, că spun că sunt prea tineri, iar vărul meu susţine că vrea să-şi trăiască viaţa, unchiul meu susţinându-l acerb. Din pricina convingerilor mele, care ţin şi de educaţie, am dezvoltat şi resentimente chiar faţă de această fată. Iar situaţia e cu atât mai paradoxală, cu cât pe mine şi părinţii, dar şi unchii mei inşişi m-au educat cu nişte convingeri sănătoase, care acum spun ca sunt invechite. Aş vrea să nu mai gândesc de rău această fată, pentru ca acesta a fost primul impuls, până la urmă e tot un copil, şi nu trebuie să o judec, iar al doilea este cel de a-i certa ori de câte ori o văd noaptea la el, dar mă abţin, pentru că ştiu ca aşa aş face mai rau. Mă tem că nu aş zidi criticând-o. Unchilor şi vărului le-am zis pe fată ce am avut, dar ea e străină şi mi-e ruşine, plus că ar fi culmea să deschid un subiect aşa delicat în faţa tuturor.(particular, subtil, vărul are grijă să nu mă lase cu ea, cunoscându-mi convingerile, şi de teamă să nu piardă accesul la distracţie). Să nu mă fac că nu văd, cred că iarăşi nu s-ar cădea. Ce pot face, deci, pentru sufletul meu, dar şi pentru ale lor? Aş vrea să scap de încordarea vis-a-vis de relaţia lor, şi să-i ajut să vadă adevărul, ca să vieţuim cu toţii în pace şi plăcut Domnului. Amin! Mulţumesc!