Despre copii

0
0

Bună ziua, aș dori să am niște lămuri, sau mai bine zis ce să fac? Am 2 fetițe de vârstă mică. Până a le duce la grădiniță aveam cu cine mă înțelege, acum sunt momente când parcă nu am vorbi aceeași limbă! Le duc la biserică, dar sunt într-una agitată: ba cea mică a fost mușcată și bătută de niște băieți din grupă, iar de ceva timp a inceput și ea, una din fete să dea în alții sau să ridice mâna la mine. Are aproape 3 ani și eu am mai certat-o, i-am dat la fund, sau peste mâini când îmi făcea probleme. Eu am fost foarte agitată-n timpul sarcinii, avusesem probleme și am plâns mult, știu ca și-n timpul sarcinii daca nu e armonie, copilul va fi agitat mereu, totuși poate să nu rămână cu toate stările pe care le-a simțit înainte de naștere? Aș vrea să schimb grădinița-n care învață. Copiii mei nu au voie să facă un lucru în timp ce alți copii au voie și la grădiniță cea mică n-a pus-o să spună poezia, în timp cei care erau obraznici și s-au legat de ea, pe aceeia i-a pus să spună și unii n-au vrut să spună! Sau cum sunt judecată, dar nimeni nu ți-ar întinde o mână să te ajute, ba ar face invers! Unii zic că eu ce fac!? Păi de la serviciu, încerc să fac lămurire cu cele 2 fete și uneori parcă aș vorbi singură! Nu vreau decât să mă înțeleg cu ele și să mă asculte că nu le vreau răul, fără ifose și țipete! Și să-nțeleagă că cât trăiesc nimeni nu le iubește mai mult ca mine și că nu le va înțelege dacă nu vorbesc cu mine! Unii zic că-s mici, dar mintea le merge! Fac ifose precum unii copii de la grădiniță, până la 2 ani a fost bine, acum… vorbesc frumos, vorbesc urât și parcă tot degeaba! Sunt unele momente când…..

  • Georgeta a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

La această vârstă, copiii fotografiază primul exemplu model – părinții! La dvs cu soțul, cum sunt relațiile: armonioase, de stimă, dragoste, afect, ascultare, smerenie, pace? Dacă sunt așa, atunci nici o grădiniță n-ar putea șterge aceste calități și de la copii dvs. În primul rând nu vine vorba, ci fapta. Din faptele și comportările dvs se hrănesc copii – iată cea mai bună educație și ceea ce stă la baza oricărui bun creșin. Lăsați stresul, agitația, lucrul și când le vedeți după lucru, nu le certați, ci încercați să le sustrageți atenția prin improvizări artistice în formă de joc, captivați-le atenția cu ceva interesant și încercați să le explicați lucrurile într-o formă mai simplă, accesibilă unui copil de 3 ani, doar ei se plictisesc îndată. Trebuie să faceți în modul ca controlîndu-le și explicânu-le, să nu vă impuneți autoritatea, doar au și ele personalitate, ci ca ele nici să nu înțeleagă intenția dvs, dar totuși să se supună. De exemplu: face ifose că vrea să se îmbrace cu ceea ce dorește și gata, dvs procedați așa: arătați unei fetițe 2 complete de hăinuțe și lăsațile să aleagă singură. Ea va crede că a făcut propria alegere, pe când dvs cu tact ați impus ceea ce doreați. Să faceți tot în formă de joc, astfel vă vor stima și asculta cu interes. Cu dragoste și afect se cresc copilașii, ei sunt daruri de la Dumnezeu și nici un caz nu avem stăpânire pe ei, ci ar trebui doar să le arătăm calea ce duce la Tatăl. Uneori face bine și o palmă la fund, însă mulți sfinți spun că așa nu rezolvi mai nimic. Dvs să nu arătați cu degetul ori să va plângeți: ”iată unii spun, fac”, dar să începeți vorba mereu: ”iată eu”. Să scoatem bârna mai întâi din ochiul nostru, apoi din al fratelui, astfel smerindu-ne pe noi înșine, apoi lucrând la îndreptarea fratelui! 

Fiți dvs desăvârșiți, de doriți ca copiii desăvârșiți să vă fie!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie


  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.