lacomia

0
0

Bună ziua, stimate părinte, am şi eu păcătoasa o întrebare. Soţului meu i-a revenit casa părintească dupa decedarea tatălui sau aşa cum el este cel mai mic. Socrul meu înainte de moarte a cumpărat un lot de pământ ce se afla lângă casă sa şi care defapt aparţinea părinţilor lui. Vreau să spun că pământul se află între casa sa şi casa persoanei care defapt vroia să aiba acel lot de pământ, fiindcă el nu are grădină, ci doar teritoriul casei. Persoana care a vândut pământul, nu a vrut să-i vândă pământul acelui vecin care nici nu are lot în jurul casei, ci doar casa, fiindcă se certau în ultimul timp cam des şi vroia pământul să-l primească fără nici o plată. Atunci vânzătorul a propus pământul socrului meu, ştiind că el desigur va dori să-l cumpere, fiind locul de baştină a socrului. Sigur după aceasta s-au şi început problemele cu vecinul care rămăseseră fără pământ. Vecinii fiind mult mai tineri ca socrii mei au început să-i şantajeze, să-i insulte şi chiar a încercat să ridice şi mâna la ei. Socrul meu de la început a vrut să le dea şi lor o parte de pământ, chiar fără bani, dar ei fiind nemulţumiţi vrând de fapt tot lotul. Atunci socrul a refuzat să mai aibă de afacere cu ei. După o perioadă de timp el a decedat şi după cum v-am scris mai sus casa a rămas soţului meu. Noi fiind peste hotare nu putem discuta cu ei, dar ei continuie s-o numească urât pe soacra. Ceea ce vreau de fapt să spun este că soţul văzând cum şi-au bătut joc de părinţii lui bătrâni, categoric refuză sa le dea vreo parte de pământ măcar că de la început soţul hotărâse să se împartă cu ei. Eu le-aşi fi dat şi tot pământul, fiindcă nu vreau să trăiesc lânga ei o viață şi să mă cert cu ei. Dar nu pot lua nici vorbă pe această temă, el spunând că în acest caz eu nu-i stimezi părinţii lui.Nu ştiu cât de explicită am fost, şi v-aş ruga să mă ajutaţi cu un sfat. Vă mulţumesc mult.

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, răutatea asta a poporului nostru de azi este o muncă continuă a diavolului și tot odată perderea credinței la creștini, nu îl au pe Dumnezeu de tată, și biserica de mamă, ci sunt gata pentru cele lumești pentru o iotă de pământ să se sugrume, eu cred că cel mai bun remediu e să îl duci pe soțul tău la un răposat și săi arăți ce are cu el când pleacă din viața aciasta , niam păcătos și preacurvar cum nea numit și Mântuitorul, care ne îndobitocim pe zi ce trece și grăbim sfârșitul noilor generații a copiilor noștri fără a ne da seama facem voiea diavolului care râde de noi. Cred că în cazul vostru numai dragostea , răbdarea și blândețea ta lar înmuia pe soț cât și pe acei vecini nesătui și nemulțumitori de ceia ce au.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.