Cer informare.

0
0

Părinte! Am vârsta de 18 ani, în curând 19. Până curând n-am avut niciodată relații sexuale, însă în zilele acestea mi-am permis cu prietena să păcătuim. A fost pentru întâea oară, deci durata relației a fost foarte mică, pot să spun că nici un minut. Acuma stau și mă gândesc, deja pot să-l enumăr ca păcat, sau să nu-l iau în considerație. Ce să cred?

  • Alexandru a întrebat 12 ani ago
  • last edited 5 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă frate, mă doare sufletul pentru tine și prietena ta, va-ți lipsit ambii de binecuvântarea Domnului la o familie creștină adevărată, oare nu ai citit că: „Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii,… nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.6,9) Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate?Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?(I Cor.6,9-19). Dragii mei , de mânuță ambii și la preotul duhovnic cât nui târziu, și dacă vă mai interesează mântuirea sufletului apoi până la căsătorie ferească Domnul să mai faceți acest mârșav, murdar, și omorâtor de suflet păcat.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.