Eu: 01.12.12–Bună ziua cinstite părinte! Doresc să vă comunic despre istoria vieţii mele. Mă numesc Alexandru. Sunt născut în anul 1991 în luna martie. Întreaga viaţă, încă de mic copil, am fost învăţat să fiu nelipsit de la biserică.Cînd eram clasa a 5-a începusem să fiu şi paraclisier. Ţineam posturile, mă împărtăşeam în fiece post, ajutam bătrînii etc. În apropierea vîrstei de 19 ani mă simţeam, foarte prost şi am fost internat în spital. Îmi este atacat sistemul nervos, astăzi deja, nu mai sunt apt de a face un lucru pe potrivă. În noaptea de întîmpinare a zilei de naştere mă rugam neîncetat, ca întotdeauna. Dar în special în acea noapte, am dormit îngenuncheat, lîngă patul de spital. A doua zi dimineaţa, s-a întîmplat, aşa zisa minune, pe care o aşteptam ccadou de la Dumnezeu, pentru că sunt un foarte bun creştin. Remarc, ţin posturile, duhovnicul mi-a dat canon de 40 de zile, piine şi apă. S-a făcut cu mare dragoste, desigur că doar 33 de zile. Oricum, tot ce făceam era sub binecuvîntare. În rest alte păcate pur şi simplu nu aveam. Imi păstram fecioria, deşi am avut ocazia de nenumărate ori să mi-o pierd. Mă-ntreb acum, de ce Dumnezeu a piermis, ca aşa un bun creştin să fie pedepsit atît de grav. Azi stau şi cu grupa de invaliditate în mînă. Mi-e greu, e dureros. Am fost la mănăstiri, la biserici, mă împărtăşeam des. M-am atins de sf.moaşte, am sărutat nenumărate icoane. Am făcut rugăciuni, pline de smerenie, citeam lent, fără grabă, ca să-mi fie auzită rugăciunea. Însă, cu lacrima în ochi, eu şi azi îmi admir filmările recente cum mă simţeam cîndva. Mă doare… Ce să fac, în ce să mai cred, unde să mai caut? La ce să mai sper? Răspuns: 03.12.12–Dragă frate, „Mândria nu este altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru.”„Dacă cineva, mândrindu-se pentru meritele sale, pierde totul, cu atât mai mult cel ce se mândreşte fiind încărcat de păcate, de ce pedeapsă nu este vrednic? Un astfel de om nici nu se mai poate căi în cele din urmă.” {Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia V, p. 67). Știu că o să te întrebi de unde am luato că la mijloc e mândria, dar dragul meu aici nu trebue multă carte uităte ce ai scris tu singur: pentru că sunt un foarte bun creştin. Ce să fac, în ce să mai cred, unde să mai caut? La ce să mai sper? Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.Învinovăţirea de sine conlucrează strâns cu smerita cugetare spre a înlătura efectele foarte dăunătoare ale slavei deşarte, o fiică a mândriei luciferice, care lucrează strâns cu îndreptăţirea de sine.Cea mai mică durere, cea mai neînsemnată ofensă pe care creştinul o suportă pentru Dumnezeu, nu va rămâne nerăsplătită. Nu este răbdare adevărată aceea când creştinul suferă numai cât îi place şi de la cine îi place, ci de la oricine ar porni, considerând că aceasta vine de la şi cu voia lui Dumnezeu.Această stăpânire de sine se înfăptuieşte supunând voinţa liberă raţiunii, iar raţiunea poruncii lui Dumnezeu, care ne a dat o. Această supunere cere multă răbdare.Fără răbdare nu există supunere. Fără răbdare nu se poate înfrâna voinţa liberă sau instinctele josnice ale omului. Fără răbdare, raţiunea omului nu dirijează voinţa acestuia spre dragoste nefăţarnică, spre slava lui Dumnezeu, spre binele semenilor noştri şi spre fapte bune, cu care să dobândim mântuirea sufletului.Fără Iisus Hristos, viaţa noastră este un haos. Greutăţile de tot felul ne apasă istovitor. Simţim din plin suferinţele, ce ne par insuportabile. Răbdarea ne părăseşte, dispar dragostea, bunul simţ, buna cuviinţă, elemente atât de necesare în viaţa noastră.Să nu ne pierdem curajul. Să nu deznădăjduim. Să nu fugim de răspunderea care ni s a încredinţat. Să nu ne înspăimântăm în faţa primejdiilor, a greutăţilor, ci să ne încredem în Iisus Hristos.Pentru noi, creştinii, este imposibil să implorăm ajutorul lui Dumnezeu şi să nu fim ajutaţi, ca odinioară Sfântul Apostol Petru, care se afunda în marea învolburată. Eu: 04.12.12 – Drag, iubit, cinstit părinte. Nu v-am scris din motiv ca să fiu acuzat, nu v-am scris din motiv ca să fiu condamnat, nu v-am scris din motiv ca să fiu ignorat, învinovăţit, ci v-am scris din motivul ca să fiu alinat, ca să-mi da-ţi o speranţă, ca să mă primiţi cu toate neajunsurile mele, ca pe propriul fiu. În aceste momente dificile – de susţinere am nevoie – nu de ură, de iubire am nevoie – nu de condamnare, de dragoste am nevoie – nu de învinovăţire. Dvs v-aţi referit doar la elementul de mândrie, însă precum am enumerat eu: pentru că sunt un foarte bun creştin – nu m-am referit la faptul că umblu cu emblemă pe spate lăudându-mă că-s un bun creştin, sau ajut omul exclamând în voce că-s un bun creştin, ci v-am spus dvs, pentru ca să-mi puteţi da o îndrumare potrivită sau să-mi spuneţi o concluzie potrivită. Despre dragostea lui Dumnezeu doream să aud, despre ispitele care sunt aprobate de Dumnezeu ca să le avem. De acest citat am avut nevoie: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 3 cu 19: Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte. Părinte sfinte, vă rog din toată inima să mă iertaţi, însă actual toţi amicii m-au lăsat, mulţi îmi întorc spatele. Am nevoie de susţinere nu de acuzare. Nu sunt mândru, sunt suficient de smerit. Vă rog din toată inima, ajutaţi-mă c-o vorbă bună. Pentru că cuvântul este sfânt şi tot el este născător de tulburări, războaie, victime, erezii etc. În aşa mod ne spune filozoful Isop. Şi scriptura la fel îngrădeşte acest element: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.. Cer iertare pentru tot părinte, însă vă rog din inimă, aranjaţi cuvintele în modul să-mi deie viaţă. Dvs sunteţi capabil, din simplul motiv că sunteţi preot. Vă rog mult. Din toată inima şi respect, Alexandru.
- Alexandru a întrebat 12 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, să te aibă Bunul Dumnezeu în paza Sa, și să te povățuiască așa cum știe El mai bine, și pentru mângâere o să îți recomand să citești viața Sfântului Serafim de Sarov, care sper că o să îți aducă alinarea pe care o dorești. Pacea sufletească se obţine prin dureri. Semnul vieţii duhovniceşti este adâncirea omului înlăuntrul său şi tainica lucrare în inima sa. Virtutea nu este o pară pe care s-o înghiţi dintr-o dată. Căci nu este uşor ca cineva să biruiască deşertăciunile acestei lumi. Un om devine smerit, sigur şi încercat numai după ce, cu ajutorul rugăciunii, suportă numeroasele ispite ce-i vin fără voia lui. Răbdarea este sârguinţa sufletului în lucrarea lui. Rugăciunea, postul, privegherea şi alte fapte creştineşti, oricât de bune ar fi prin ele însele, totuşi nu numai în îndeplinirea lor constă scopul vieţii noastre creştineşti, deşi ele slujesc drept mijloace necesare pentru realizarea lui. Adevăratul scop al vieţii duhovniceşti este dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cu orice preţ, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de pace şi, fiind binecuvântaţi cu harul lui Dumnezeu trăiau mult. Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minţii, el poate de la sine să le ofere celorlalţi lumina necesară lumânării raţiunii. Această pace, ca pe o comoară nepreţuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moştenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să vă păzeasca inimile şi cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea înlăuntrul inimii şi dai de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreşte şi ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obişnuim să tratăm jignirile venite de la alţii cu calm, ca şi cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii şi o poate face lăcaş al lui Dumnezeu însuşi. Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puţin, e necesar să încerci să îţi înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: “tulburatu-m-am şi n-am grăit“ (Ps. 76, 4). Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evităm cu orice preţ a-i critica pe alţii. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească trebuie evitată acedia şi să te străduieşti a avea un duh vesel şi nu trist. Trebuie să încerci să ieşi din această stare cât mai iute cu putinţă. Atenţie la duhul întristării, căci aceasta dă naştere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitaţie, furie, învinuire, nemulţumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului. Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet şi îl lipseşte de umilinţă şi bunătate faţă de fraţi şi dă naştere la repulsie faţă de orice conversaţie. Atunci sufletul evită oamenii, crezând că aceştia se află la originea tulburării sale şi nu înţelege că pricina tulburării sale se află într-însul. Sufletul plin de întristare şi parcă scos din minţi este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilinţă la întrebările ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul căruia omul îşi află în curând mângaiere sufletească este smerenia inimii, aşa cum ne învaţă sfântul Isaac Sirul. Această boală este tratată cu rugăciune, abţinere de la grăire în deşert, lucru de mână, după puterile fiecăruia, citirea Cuvântului lui Dumnezeu ăi răbdare; căci el se naşte din laşitate, trândăvie şi grăire în deşert.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
