0
0

Părinte, eu am trăit o viaţă fără să îl cunosc pe Dumnezeu şi tare mult regret. Dar din fericire greşelile pe care le-am făcut m-au ajutat să Îl cunosc. Locuiesc în Italia şi sunt căsătorită doar civil şi am un copil. Am amânat căsătoria religioasă sperând că uşor, uşor soţul văzând trăirea ortodoxă, va accepta să ne căsătorim ortodox. Am încercat mereu să fiu o soţie bună, să iert mereu deciziile proaste pe care le-a luat (o casă prea mare pentru 3 persoane, o maşină prea scumpă, banii sunt mereu la el). Azi am aflat că a pus şi o clauză ca eu să nu pot vinde casa în caz că el moare. Încep să văd răutatea şi neîncrederea pe care o au el şi familia lui împotriva mea de au ajuns să facă clauze. Recunosc că în mare parte cu ajutorul răutăţilor lor eu l-am cunoscut pe Domnul, m-am refugiat doar în rugăciune şi singura mea speranţă de fericire este venirea Domnului (aşa cum ar trebui să şi fie). Câteodată îmi vine în gând să îl părăsesc, cum încă nu sunt cununată religios îmi vine să cred că nu e nici o legătură între mine şi ei, că îmi iau o cruce prea grea, că sunt manipulată, am devenit umbra persoanei ce eram, am de toate, dar nu am nimic. Dumnezeu mă ajută mereu, îmi răspunde mereu la rugăciuni. Într-o zi pe când plângeam că nu îmi place aici, am simţit cum îmi spune că unde este El, sunt acasă, de atunci nu am mai plâns până acum, când am aflat de această clauză care e nimic în faţa celorlalte sentimente de inutilă şi bună de nimic, cum am ajuns să mă creadă. Când l-am întrebat pe Dumnezeu de ce îmi fac asta, El mi-a răspuns că nu o fac cu răutate împotriva mea, ci împotriva Lui, că ei sunt în intuneric şi sunt nefericiţi şi că El îi aşteaptă aşa cum m-a aşteptat şi pe mine şi eu am înţeles cât de fericită sunt eu că îl am acum pe Iisus, că ştiu să mă rog şi cât de nefericiţi sunt ei. La întrebarea ce trebuie să fac, Dumnezeu mi-a spus că eu îmi creez şi aleg viitorul cum am facut de altfel mereu. Dar de obicei când Domnul îmi răspunde simt o durere atât de mare, că apoi iert tot şi nu mai vreau nimic. Şi ce o vrea să însemne că eu aleg, doar am ales mereu şi numai rău a ieşit. Eu până acum am înţeles acest răspuns că o ispită să aleg eu în loc de a face voia Domnului. Şi apoi dacă aş pleca tot nefericită aş fi, pentru că sufletul meu îl vrea doar pe Domnul. Şi cu nunta ortodoxă încep să îmi pierd speranţa când văd că eu sunt luată doar de proastă, mai trăiesc şi în păcat aşteptând ca el să se schimbe, dar văd că ei pun la cale doar să nu pun eu mâna pe averea lor. Oare ce o fi bine? Să îl las sau să mă căsătoresc catolic. Daţi-mi un sfat şi rugaţi-vă pentru mine.

  • eu a întrebat 12 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, cunosc atitudinea italienilor față de căsătorie, concubinajul este mult mai prielinic pentru ei, decât căsătoria adevărată, dar păcatul mai devreme sau mai târziu nu rămâne nepedepsit mai ales cel al desfrinării. În primul rând când ai acceptat traiul împreună cu acest bărbat, care de fapt nu îți este bărbat, trebuia să te gândești la urmările care vor fi în urma acestui concubinaj. Noi de obicei mai întâi facem păcatul și apoi ne dăm seama ce am făcut. Iar Mântuitorul ne avertizează:„Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii,… nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.6,9)  Desfrînarea este cel mai mare păcat săvîrşit cu trupul: «Fugiţi de desfrînare! Orice păcat pe care-l va săvîrşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrînării păcătuieşte în însuşi trupul său»(I Cor.6,18). Iar trupul este destinat a fi «templul Duhului Sfînt»(I Cor.6,19).Concubinajul pregăteşte oamenii să găsească raţiuni pentru a nu se căsători. Căsătoria, pe de altă parte, este bazată pe dragoste necondiţionată şi pe angajament pe întreaga viaţă. Nu există un examen pentru căsătorie aşa cum este înaintea concubinajului. Toţi suntem imperfecţi şi tentaţi să cădem în timpul acestui examen. Vorbim despre dragostea condiţionată. „Te iubesc” acum, sau „te voi iubi în curând dacă vei dovedi că eşti vrednic”.Oamenii care sunt în concubinaj fac şi ei o promisiune: „Promit să fac tot ce pot, să am grijă de tine foarte mult,  şi să văd dacă meriţi. Dacă nu merge, ei bine. Nu e ca şi cum am fi căsătoriţi, oricum”.Nici nu-ţi dai seama cât de multă iubire poate să umple inima ta pentru fiinţa iubită, până nu primeşti iubirea lui Dumnezeu în Hristos şi iei „trenul căsătoriei” pentru întreaga ta viaţă.

Nu sunteţi deloc. Niciunul dintre voi nu este total angajat. Amândoi aşteptaţi să plasaţi pariurile. „Amîndoi încercaţi cauciucul”. „Angajamentul” vostru este condiţional. Nu sunteţi „la bine şi la greu”. În loc de asta, „o să vedem ce se întîmplă”. Oricine în această situaţie simte o presiune de a fi performant. Eşti într-un fel de cursă de încercare în faţa partenerului. Şi asta nu e liniştitor.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.