prieteni

Părinte, vin și eu cu rugămintea de a mă ajuta să înțeleg dacă procedăm bine atunci când avem un necaz, o suferință, o neplăcere la serviciu etc să începem a ne jelui apropiaților? Deși am crescut fără mamă am avut mereu în jurul meu oameni care la tot necazul ce a venit peste mine m-au susținut. (Când am mai crescut am înțeles că avem de fapt totuși pe Maica Domnului, măicuța ce ne ajută mereu). Știu că nu-i bine să-i superi și să-i mai întristezi pe apropiați cu ale tale griji, dar deseori când am o supărare primul lucru este că-mi sun surioara și mă ”plâng”, știind că ea are ale ei griji de familie. Dar, de cealaltă parte, mă gândesc, că dacă nu aș spune nimănui necazul ce îl am, mi-ar fi mult mai greu să găsesc liniștea (O dată, având multe neplăceri, sufeream mult, și doar o singură frază scrisă de cineva apropiat- m-a ajutat sa depășeșc acestea: mulțumește lui Dumnezeu că nu te-a uitat. Mai ales, că cei dragi găsesc mereu cuvinte prin care reusesc să mă susţină. Doar că, la ale lor probleme, le mai dau şi pe ale mele. Deci cum e mai bine de procedat? Bunul Dumnezeu să ne ajute în toate!