Ajutor...

0
0

Sunt un gunoi care se crede a fi cea mai rară floare. Tot ce am eu e mândria, toate le fac cu acordul ei, din pricina ei, la oameni mă uit prin ochii ei, lauda o primesc mărită de 10 ori de către ea. Chestia e că eu nu pot să mă schimb. Într-un timp m-am minţit singură pe mine că „de când am început să mă interesez de religie şi să mai spun şi câte o rugăciune, mândria mea a scăzut”, dar în realitate ea s-a mărit. Am citit tot felul de articole pe ortodoxia.md despre mândrie şi despre smerenie, cât e de frumoasă smerenia, dar nu îmi aparţine şi sunt departe de ea precum e cea mai îndepărtată stea de pământ. Cad uşor în deznădejde, pentru că am acest defect drăcesc – mândria şi nu mă pot împăca cu mine însumi. Când sufăr de la vreun motiv anume din viaţa de zi cu zi (fie că cineva îmi scuipă în suflet, fie că mă jigneşte, fie că îmi aminteşte de nişte defecte mari ale mele şi mă face să cred că sunt un nimeni, fie că fac ceva păcate şi mă mâhnesc), îmi dau seama că defapt la baza acestor suferinţe stă doar mândria, dacă nu ar fi mândria nu aş suferi de nimic din cele enumerate mai sus, şi atunci când îmi dau seama de lucrul ăsta parcă se rupe ceva în mine şi încep a plânge în hohote. Aş plânge încontinuu dacă nu aş avea o rutină zilnică care să mă pună la treabă…Ştiu că deznădejdea e cursa dracilor, e un păcat mare, dar la fel e şi mândria…şi eu le am pe amândouă şi cu ele încă un ocean de păcate de tot felul… Odată m-am gândit că ar fi bine să aflu originea mândriei mele, pentru că eu nu am fost de mică aşa, totul a avut un început undeva prin clasa a 7-a. Am citit un articol pe crestinortodox.ro în care am găsit că mândria, egoismul , înfumurarea, trufia, superioritatea vin ca o stare de protecţie la persoanele cu COMPLEX DE INFERIORITATE.. Asta a fost ultima picătură, da, am acest complex şi el s-a format din cauza faptul că colegii mă numeau urâtă, slabă, tocilară, râdeau de mine, făceau glume urâte pe seama mea, totul din invidie pentru că învăţam mai bine la şcoală. Pe lângă asta şi părinţii ziceau că nu îmi cresc mâinile de unde trebuie şi ca chiar dacă învăţ bine tot am o minte de copil. Atunci am început să apelez la mândrie excesiv, am chemat-o şi am învăţat să fiu mândra, pentru că nu eram. Am găsit paşi în internet despre cum să fii mândru, am început să am o părere bună despre mine, să mă consider superioară, să mă gîndesc că toţi oamenii care mă înjosesc o fac din invidie şi din faptul că ei nu pot fi „la fel de buni” ca mine…. off… Când încerc să fiu fără mândrie, sufletul meu parcă se pierde, mă văd ca pe un gunoi şi sunt sensibilă şi uşor izbucnesc în lacrimi când cineva mă jigneşte. Dacă îmi pun scutul, mândria, nu mă mai simt jignită, dar cad în deznădejde pentru păcatul care îl fac… Şi tot aşa… Ori mândrie, ori deznădejde, ori alte păcate… Eu nu am un trai creştinesc, nu respect canoanele bisericeşti, spun puţine rugăciuni şi sunt slabă în credinţă, dar atât de mult aş vrea ca să mă înţeleagă Dumnezeu şi să mă accepte aşa cum sunt de rea, căci sunt inversul a ceea ce este un om perfect, nicidecum nu mă pot depăşi, aici este tragicul vieţii mele şi s-ar părea că dramatizez lucrurile, dar asta e ceea ce simt… Iertaţi-mă vă rog că v-am răpit timpul când alţi oameni au întrebări importante la care aşteaptă răspuns, mă simt atât de incomod, dar chiar aveam nevoie să mă confesez cuiva, pentru că în realitate nimănui niciodată nu aş avea curajul să îi destăinui aceste lucruri. Să vă dea Domnul sănătate şi ajutor în mântuire, căci într-adevăr faceţi ceva foarte folositor şi bun pentru noi, puţin credincioşii, atât prin acest site minunat, cât şi prin rugăciunile dumneavoastră. Vă mulţumesc din tot sufletul.

  • Alisa Maria a întrebat 11 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, mândria este primul din cele șapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid și viclean, de nociv și distrugător este acest păcat, încât până și marii sfinți au fost ispitiți de el. Nu este om pe fața pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învățat. Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viața trebuie să luptăm împotriva acestui păcat și sa fim constienți că-i putem cădea pradă în orice moment al vieții. Numai înțelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm apariția lui în mintea noastră. Trebuie luptat din fragedă tinerețe împotriva acestui mare microb, până nu produce „boli cronice” de netămăduit. Foarte puțini medici pot vindeca asemenea boli.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.