Metanii

Metaniile ne sunt lăsate pentru izbăvirea de ispite, patimi și îmbuibarea pântecului, pentru a ne smeri prin canoane și a ne curăți mintea de cele necuviincioase, prin istovirea trupului – toate fiind îndreptate cu scop de creștere duhovnicească. Metaniile se împart în cele până la pământ și cele până la brâu (închi­năciuni); se cuvin făcute, de obicei, la pravila de seară, înainte de a te liniști în somn. Cel mai bine este să bați metanii înainte de citirea rugăciunilor de seară, adică să-ți începi pravila cu metanii. De la metanii corpul va obosi și se va încălzi ușor, iar inima va intra în stare de zdrobire. Într-o asemenea stare, nevoitorul se va ruga cu mai multă osârdie, căldură și atenție. Vă prinde un alt gust pentru rugăciune, când ea va fi făcută după metanii.

Metaniile trebuie bătute fără nici o grabă, săvârșind această nevoință trupească cu plângerea inimii și cu tânguirea minții. Când vrei să-ncepi, să-ți pleci genunchii, să-ți păstrezi trupul în cea mai evalvioasă poziție: cea pe care trebuie s-o aibă robul și creația divină-n fața Domnului Dumnezeului lor. Apoi, adună-ți gândurile din împrăștiere și, fără nici un zor, rostind doar pentru tine, închizându-ți mintea-n cuvânt, zi cu inima zdrobită și smerită rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!” Ia-tț drept obligație absolută, ori de câte ori faci metanii și închinăciuni, o lucrare duhovnicească prisositoare făcută cu atenție, fără zor, cucernic, cu dorința de a arăta pocăință înaintea lui Dumnezeu. Făcând aceasta, nevoitorul va putea să-și dea seama câte metanii suportă corpul său într-un răstimp nu prea îndelungat. Scăzând din acest număr câteva metanii pentru neputință și cruțare de sine în timp, călugarul își va putea stabili, din ce a rămas, o pravilă personală, zilnică, cerând apoi pentru ea binecuvântarea duhovnicului, sau a altui călugăr, mai mare în care are încredere și cu care se sfătuiește și astfel o va putea ține în fiecare zi. Pentru zidirea duhovnicească a preaiubiților noștri frați nu vom păs­tra tăcere asupra următoarelor: metaniile bătute de dragul numărului, neînsuflețite de o dreaptă lucrare a minții și a inimii sunt mai degrabă vătămătoare decât de folos. Nevoitorul novice, făcându-le, începe să se bucure zicându-și în sinea lui, asemenea cunoscutului fariseu din Evanghelie: „Iată, Dumnezeu m-a ajutat și astăzi să bat (de ex.) trei sute de metanii. Slavă Domnului! Nu-i lucru ușor să bați astăzi trei sute de metanii! Cine își mai ia asupra-și o asemenea pravilă!” Și așa mai departe. Trebuie amintit că metaniile încălzesc sângele, iar sângele înfier­bântat ajută mult la întețirea activiățtii mentale; ajuns într-o asemenea stare sărmanul novice-nevoitor, fiindcă nu are cunoștință de adevărata lucrare duhovnicească, se lasă prins într-o activitate cerebrală nocivă, gânduri și amăgiri de slava deșartă, bizuindu-se pe izbânda lui” închipuindu-și că prin ea va spori duhovnicește. Nevoitorul începător, lăsându-se prins în mreaja unor asemenea iluzii, nu se mulțumește cu ele; însușindu-și-le, sădește în sine patima pierzătoare a trufiei. Iar aceasta se va manifesta curând prin judecarea în taină a semenilor și prin dorința fățișă de a le da lecții. În chip vădit o asemenea dispoziție este un semn de îngâmfare și amăgire de sine. „Un frate i-a spus cuviosului Sisoie cel Mare: „Văd ca mi-e gândul mereu la Dumnezeu”. Cuviosul i-a răspuns: „Nu-i mare lucru că gândul îți stă mereu la Dumnezeu; ar fi mare dacă un călugăr s-ar vedea mereu pe sine sub orice creatură”. Așa gândeau adevărații slujitori ai lui Dumnezeu, adevărații monahi. Un asemenea mod de gândire li s-a format prin lucrarea duhovnicească corectă. Când lucrarea duhovnicească este corectă și performanța tru­pească capătă o foarte mare importanță, ca expresie a pocăinței și a smereniei. „Vezi smerenia și osteneala mea și-mi iartă toate păcatele mele” (Ps. 24, 19), striga către Dumnezeu Sfântul David în rugăciune unind, în evlavioasa sa nevoință, osteneala trupului cu adâncă pocăință și cu adâncă înțeleaptă smerenie. Așa trebuie să gândească toți frații creștini, fie că sunt călugări, fie că sunt mireni, luând exemplul adevăraților slujitori ai lui Dumnezeu și strigând necontenit întocmai ca dreptul David.

 Domnul să ne fie îndrumător, sprijin și putere!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie