0
0

Părinte, vă rog frumos, mă cert mereu cu copiii mei, referitor la ziua de odihnă care este Duminica şi bunica nouă ne spunea că cea mai scumpă zi este Duminica, dar ei îmi vorbesc de sâmbătă şi nu mai ştiu cum să le argumentez. Ajutaţi-mă, vă rog.

  • eu a întrebat 11 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0
Temeiul cinstirii zilei de Duminică este absolut. Iisus a înviat în ziua cea dintâi a săptămânii şi S-a arătat ucenicilor. „Ziua cea dintâi a săptămânii” a devenit astfel ziua a opta a săptămânii celei noi din Împărăţia lui Dumnezeu. Nu numai Învierea Domnului a avut loc Duminica, dar şi arătarea Mântuitorului, cu ocazia încredinţării lui Toma, a avut loc de asemenea Duminica, astfel: „Deci, fiind seară în acea zi de-ntâi a săptămânii (sâmbăta sau sabatul la iudei era ziua a şaptea), şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!… Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!” (IOAN 20,19,26).
Un alt argument pentru cinstirea Duminicii este Ziua Cincizecimii, sau Pogorârea Duhului Sfânt care a avut loc tot Duminica, astfel: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii (= Împlinirea perioadei de cincizeci de zile de la Paşti; sărbătoare prin care era celebrat legământul dintre Dumnezeu şi Israel şi înnoirea legământului), erau toţi împreună la un loc (= Cei doisprezece Apostoli)” (FAPTELE APOSTOLILOR 2,1).
Apostolii săvârşesc Frângerea Pâinii tot Duminica: „Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, când noi ne-am adunat să frângem pâinea (Euharistia duminicală – în prima zi a săptămânii iudaice devenise o practică obişnuită a comunităţilor creştine. Din context înţelegem că membrii comunităţii s-au adunat sâmbătă seara, când începea de fapt ziua de sărbătoare, iar „frângerea pâinii” a avut loc după miezul nopţii), Pavel, care avea să plece a doua zi, a stat cu ei de vorbă şi şi-a prelungit cuvântul până la miezul nopţii” (FAPTELE APOSTOLILOR 20,7).
Strângerea de ajutoare pentru văduve şi orfani se face Duminica: „În ziua întâi a săptămânii fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângere abia atunci când voi veni eu” (1 CORINTENI 16,2).
Răpirea în duh a Sfântului Ioan Evanghelistul, când a scris Apocalipsa, a avut loc Duminica: „În duh am fost (= Răpit; în stare de extaz) în zi de Duminică (Literal: Ziua Domnului. În latineşte: Domini Dies = Duminica), şi-n urma mea am auzit un glas mare de trâmbiţă…,” (APOCALIPSĂ 1,10).
Acestea sunt principalele argumente biblice pentru cinstirea Duminicii. Într-o altă relatare voi prezenta şi câteva argumente istorice şi patristice.
Argumentul cel mai forte pentru cinstirea Duminicii este unul de logică.
Vinerea, Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce şi tot în acea zi înmormântat. Mare bucurie a fost sâmbăta pentru duşmanii lui Hristos că au scăpat de El. Noi creştinii, dacă cinstim sâmbăta (de la moartea lui Hristos încoace) înseamnă că ne bucurăm cu cei ce L-au răstignit. Ori Hristos, când le-a zis femeilor mironosiţe „Bucuraţi-vă!”, nu Duminica când a înviat? Ca şi creştin, dacă cinstesc sâmbăta, mă bucur de moartea lui Hristos şi prin excelenţă, devin un ucenic al lui Antihrist. Dacă cinstesc Duminica, mă bucur de Învierea lui Hristos şi învierea noastră.
Temeiuri patristice şi istorice despre cinstirea zilei de Duminică.
Din punct de vedere istoric, dovezile sunt şi ele o evidenţă în acest sens. Edictul Sfântului Împărat Constantin cel Mare de a fixa drept zi de sărbătoare Duminica (fapt pentru care adventiştii îl stigmatizează cu titlul ,,Fiarei” din DANIEL 7,25) este numai consfiinţirea unei practici vechi de 300 de ani, deoarece, creştinii ţineau Duminica, dar erau opriţi de păgâni să o serbeze în public. Mărturiile istorice prisosesc. Pliniu, guvernatorul Bitiniei, pe vremea lui Traian, scrie despre serbarea Duminicii, următoarele: „Creştinii din provincia mea se adună într-o zi anumită înainte de răsăritul soarelui şi cântă imnuri lui Hristos”.
Sfântul Iustin Martirul scrie: „În ziua ce se cheamă ziua soarelui (Hristos), Duminică, cei de la oraş şi cei de la sate se adună în acelaşi loc”.
Sfântul Barnaba zice: „Cu bucurie noi sărbătorim prima zi în care a Iisus a înviat din morţi”.
Sfântul Irineu scrie: „Noi toţi păzim Duminica ca fiind ziua de odihnă, bucurându-ne de lucrurile lui Dumnezeu”.
Sfântul Ignatie Teoforul, unul dintre Părinţii Apostolici, zice răspicat: „Iată pentru ce noi care am fost crescuţi după legea veche, cu toate acestea am ajuns la o vie nădejde, nemai ţinând sâmbăta, ci Duminica, în care a început viaţa noastră prin Iisus” (EPISTOLA CĂTRE MAGNEZIENI CAP.9).
Istoricul Eusebiu zice: „Noi ne adunăm în ziua luminei, a adevăratului Soare”.
Tertulian scrie: „Sâmbăta este o orânduire care trebuie să înceteze, nefiind semn veşnic, ci trecător” (CONTRA EVREILOR).
Se vede deci că creştinii, după Învierea şi mai ales după Înălţarea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, au sărbătorit Duminica. Nici Constantin împăratul şi nici papa de la Roma, n-au schimbat sâmbăta, ci ÎNSUŞI MÂNTUITORUL NOSTRU HRISTOS.

Să vă ajute Dumnezeu!
Preot Iulian Rață
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.