0
0

Sărut mâna! Am citit într-unul dintre mesajele anterioare, că nu este bine să ne încredem în vise. Atunci, de ce, Fecioara Maria a crezut, când arhanghelul Gavriil i s-a arătat în vis, vestindu-i că avea să dea naştere Mântuitorului? Binecuvântaţi pe noi, păcătoşii! Vă rog să mă lamuriţi cu privire la faptul că nu avem voie să credem în zodiac. Cum se explică atunci că cei 3 magi au văzut steaua care le-a vestit naşterea Domnului? Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0
Despre vise, citiți aici! Cât privește zodiacul, dincolo de glumele care se fac pe seama credinţei în zodii (horoscop), această credinţă există. Este curios, dar oamenii care refuză ideea unui Dumnezeu Creator, preferă să se supună unor berbeci imaginari care alearga prin stele. O gospodină trece cu vederea cuvintele lui Hristos: „iubeşte pe aproapele tău”, dar o ascultă pe prezentatoarea TV, daca îi zice: „astăzi veţi avea o zi grea, evitaţi conflictele cu cei apropiaţi”(zodia … – horoscopul zilei).
Faptul că omul e îndreptat spre latura tainică a existenţei sale, vorbeşte despre dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediată, văzută, iar pe de alta parte, lumea mistică, necunoscută şi nesigură, dar prezentă în chip latent în fiecare. Omul crede, dacă nu în Dumnezeu, atunci în orice altceva. De exemplu, studenţii din Iaşi nu trec în timpul sesiunii pe sub peretele fostei edituri „Junimea”, pentru ca nu le merge la examene. Alţii, din aceleaşi motive, nu calcă pe capacele de canalizare.
Lumea interioară a acestor oameni e o lume caleidoscopică, dezordonată, care îşi lasa amprenta asupra modului de gândire şi de receptare. De aici fragmentarismul lumii moderne si, mai ales, postmoderne, lumea clip-urilor si a colajelor.
Omul are nevoie de repere în univers, el nu poate sa existe de la sine. Experienta fricii, a singuratatii, ne împinge spre credintele cele mai ciudate. E adevarat, exista stele si constelatii, fiecare cu nume si traiectorii proprii, dar cum putem crede ca un corp irational poate influenta în vreun fel fiinta atât de complexa care este omul? Ce-i drept, în complexitatea sa, omul poate sa creada chiar si ca luna, care nu e decât un bolovan, poate sa-i hotarasca soarta! Aceasta credinta ma duce cu gândul la personajul lui Creanga, care plângea de frica bolovanului de sare de pe soba.
Sfintii parinti spun ca obisnuintele sunt a doua fire. De aceea, omul care asculta mai multa vreme horoscoapele, ajunge, în cele din urma, sa fie o umbra a semnului sau zodiacal. Acesti oameni nu îsi dau seama ca devin foarte vulnerabili, pentru ca e destul sa-i afli zodia si poti face cu el ce vrei, îl manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales, pentru femei.

Noi suntem invitati sa imitam sau pe Hristos, sau berbecii, taurii si racii zodiacali. Imitând, devenim, sustine ascetica ortodoxa. Dar, desigur, fiecare e liber sa aleaga ceea ce vrea el sa devina.
Ierodiacon Savatie Bastovoi
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.