Părinţii

Doamne ajută la tot lucru ce îl faceţi! Nu de puţine ori am citit mărturisirea unor tineri care suferă/au suferit din cauza părinţilor, chiar recent într. Nr. 15869. Prin asta am trecut şi eu, când eram mică şi ceva nu îmi plăcea – „ameninţarea” mea era că am să plec de acasă (copilării). Îmi doream să fi avut o altă familie, să am o mamă (întru cât mămica a murit când eu nu aveam nici un an) să ştiu ce înseamnă dragostea de mamă. Tăticu din multele încercări ce le-a avut în viaţă, a ajuns şi la patima beţiei. Îmi era greau să suport zilele în care venea băut sau aducea diferiţi oameni acasă. Dar abia când am crescut, am înţeles că cel mai greu le este de fapt părinţilor (când suntem mici, cine nu doarme nopţile, cine ne creşte?…) şi celor ce sunt departe de Dumnezeu. Din mila lui Dumnezeu am început să merg mai des la biserică, să mă rog, să ţin post (deşi abia după 20 de ani). Aşa am înţeles că pentru părinţi trebuie să ne rugăm, să ne rugăm mult şi să-i iubim. Deşi creştin de la botez, tăticu este mai departe de biserică şi caută să-i fie bine în această lume şi de aceea nu înţelege de ce nu are unele sau alte lucruri. Am înţeles ce lupte şi dureri există în sufletul acelor oameni care nu îşi pun toată nădejdea lor în mâinile lui Dumnezeu, ei aşteptând ca aici pe pământ să aibă de toate şi să le fie cât mai bine. Acum mă rog să-l păzească Bunul Dumnezeu şi să-l scoată din ghiarele beţiei, atunci când vine beat nu-i sar în cap să-i spun că mai bine nici nu mă aducea pe lume, dar cu răbdare şi dragoste îi vorbesc, îl ascult şi mă rog pentru el în acel moment să-l ajute Bunul Dumnezeu să scape de această patimă. Mari sunt vicleniile celui rău şi cu uşurinţă îi trage pe oameni în patima beţiei şi a curviei, dar eu cred că mai mare este iubirea lui Dumnezeu pentru tot omul şi mai ales dacă pentru acel om se roagă cineva. Părinţii au nevoie de rugăciunile noastre, pentru că, dacă proprii copii îi urăsc, doar spre bucuria diavolului este, că a reuşit să-i acapareze. Bărbaţii care beau sunt deja cu o mare tristeţe în sufletul lor şi ştiu că uneori nici ei nu sunt bucuroşi de starea în care se află, dar le este greu să se lase, dacă mai ales nu-şi pun toată nădejdea lor la Dumnezeu şi noi ce facem, noi copii acelor taţi (sau mame) îi părăsim şi noi, dar ar trebui cu mai mare durere să ne rugăm pentru dânşii. Mare ajutor avem de la Maica Domnului şi toţi Sfinţii… mult m-a ajutat şi acatistul: „Sf. Mc. Bonifatie pentru cei căzuţi în patima beţiei şi în alte patimi trupeşti” (m-am mirat că aici pe site acest acatist apare ca fiind pentru alt ceva, din viaţa sfântului citim: A fost beţiv şi curvar până în ultima zi a vieţii. În ultima zi, s-a aprins de dragoste pentru Hristos, pe care l-a mărturisit public şi a fost executat). Iar rugăciunile unui copil pentru părintele său nu rămîn neauzite de Dumnezeu, zi de zi (dar asta a trecut ani) se vede mâna lui Dumnezeu ce schimbă şi întăreşte spre cele bune pe părintele meu… Slăvit să fie Domnul!!!