Cea Mai Nevrednica dintre toata lumea asta

Părinte, astăzi m-am spovedit, dar sincer n-am simţit nimic în suflet, nu căinţă, nu zdrobire de inimă, nu lacrimi, doar puţină, puţină ruşine, citeam de pe hârtie păcatele, dar simţeam de parcă citeam la preot ca şi dintr-o cărticică, broşură, nu m-am simţit că aş fi cu adevărat la spovedanie (înainte nu eram aşa) şi nici nu m-a întrebat când m-am spovedit ultima oară, nimic nu m-a întrebat ci a trecut direct la formalitatea spovedaniei. Am păcate grele, iar preotul mi-a spus doar să mă rog pentru întăire în credinţă, să mă rog Maicii Domnului, să-i citesc şi Acatistul Bunăvestirii, mai ales că astăzi este canonul Bunăvestirii, să vin la biserică ca să mă ajute Dumnezeu şi pentru reuşită în familie, lucruri de genul acesta şi atât. Apoi eu am întrebat: „eu mă împărtăşesc că nu simt…”, aici m-am oprit dar prin gesturi am arătat că nu simt nimic şi că n-aş fi pregatită pentru împărtăşire, iar atunci preotul a spus că nu-i nimic, că atunci nu mă împărtăşesc, rămâne valabilă spovedania şi doar când o să fiu pregatită, atunci pot să mă împărtăşesc. Mă gândesc că dacă n-aş fi spus nimic, m-ar fi împărtaşit oare? Oare am greşit că am procedat astfel? Ştiu că nu e bine să te împărtăşeşti dacă nici pregătit nu eşti, dar cum nici la spovedanie n-am simţit nimic! Mai bine nu te împărtăşeşti deloc, decât să-mi ceară Hristos sângele Lui din mâna mea osândindu-mă împărtăşindu-mă, dar ştiu că nici Sfintele Taine nu e bine să le refuzi că vrednic nu e nici un om pe suprafaţa pământului ca să le primească, dar cum eu nu m-am spovedit cam de mult timp şi nici împărtăşania nu mai ştiu cum este, poate m-ar ajuta să mă curăţ mai bine de păcate, să mi se dezrădăcineze păcatele din mine. Dezlegare am primit, noi penitenţi avem dreptul să şi hotărâm dacă ne putem împărtăşi sau nu dacă avem dezlegare, nu merge doar după duhovnic, nu? Mi s-au iertat păcatele care mi le-am facut chiar dacă n-am simţit mai nimic în timpul spovedirii? După ce am ieşit din biserică şi acasă tot gândul la aceasta mi-a fost, dacă a fost spovedanie sau nu, sau a fost doar de formă cu toate că, după scurt timp, simt o schimbare în mine, sunt puţin mai diferită, mai liniştită, mai calmă, simt ajutorul lui Hristos asupra mea, dar astăzi tot am săvârşit păcatul cu visatul cu ochii deschişi, nu pot sta în prezent, ce să fac cu această patimă, rostesc rugăciuni scurte, ca şi rugăciunea inimii dar tot visez la ce nu există şi tot feluri de imaginaţii şi închipuiri am. Cum să scap de această patimă că de aici iau naştere şi celelalte păcate rele? Vă rog să-mi răspundeţi la întrebările mele nevrednice. (şi acatistul îl cam citesc cu mintea în altă parte, atunci ce folos mai am? Mă mai ajută Maica Domnului? Mă ascultă atunci Maica Domnului dacă nu-s chiar atentă la Acatistul ei? Şi-mi oferă ajutorul ei?)