probleme

0
0

Sărut mâna, Părinte. Numele meu este Maria şi am 29 de ani. Acum 10 ani am plecat în străinătate. Cât eram acasă la părinţi mai mergeam la biserică, dar mai mult de gura lor sau înainte de vreun examen, lucru pe care îl regret acum. După câţiva ani în străinătate (timp în care am păcătuit enorm, au fost perioade când deşi îmi spuneam rugăciunea de seară, nu mă gândeam la Dumnezeu sau biserică luni în şir) l-am cunoscut pe soţul meu de acum. Noi am trăit în păcat aproape 2 ani până când ne-am căsătorit la o biserică grecească ortodoxă. Fiica noastră cea mare avea deja 8 luni la nunta noastră. Trebuie să precizez că înainte de a-l cunoaşte pe soţul meu, cam cu un an înainte am început să simt dorul bisericii, începusem să mai citesc cărţi de rugăciuni, să ascult slujba pe internet că biserică ortodoxă nu aveam în preajmă. La câteva săptămâni după ce l-am cunoscut pe soţ, el a început să îmi impună să punem cât mai multe icoane pe pereţi, crucea deasupra patului. Nu că ar fi fost lucruri rele dar nu mi se părea normal să fie pereţii plini de icoane şi petrecerile şi cu băut şi cu înjurături şi dansuri în aceeaşi încăpere. La fel şi cu crucea deasupra patului, cumva îmi părea nelalocul ei sau noi nedemni să fim sub ea în momente intime mai ales că soţul meu avea cerinţe mai „speciale” la capitolul acesta. Am încercat să îi explic punctul meu de vedere, dar mi-a întors-o mereu că dau dovadă de lipsă de credinţă şi chiar dacă era de acord cu mine azi urmau zile de tăcere din partea lui sau revenea cu propunerea sau mă punea în faţa faptului împlinit. Aşa că de la un timp am lăsat ca el pentru a fi linişte în casă. Cu toate astea îmi dau seama că m-am îndepărtat de Dumnezeu de vreo câţiva ani. Sunt 2 ani de când mă simt a nimănui. Nu mai simt legătura cu Cel de sus. Nu pot să mă ţin de un canon, nu mă pot ruga, nu pot posti, nu mai are nimic importanţă. În viaţa noastră noi am avut mereu probleme de genul certuri, scandal …amândoi am greşit cred eu, el e de părere că numai eu. Ar fi multe de zis acum problemele sunt mai grave, stăm împreună sub acelaşi acoperiş doar din cauza că el nu munceşte şi nu ar avea unde să se mute deocamdată (acestea toate fiind hotărârile lui şi cuvintele lui) noi nu avem un duhovnic împreună, nu ne-am sfinţit casa niciodată, dar ne-am botezat fetele în biserici ortodoxe, una în biserica grecească pe nou, iar cealaltă într-o biserică sârbească pe vechi, Bianca Maria şi Nikola Faith (de la Sf. Nicolae şi Faith pentru că înseamnă credinţă). Aş vrea să ştiu ce aş putea citi pentru a-mi regăsi relaţia cu Dumnezeu şi liniştea sufletească şi mi-aş dori să aflu ce ar fi bine de citit pentru a readuce liniştea în familia noastră. Îmi iubesc soţul şi copiii, ştiu că şi el le iubeşte enorm pe fete şi pe mine m-a iubit poate că o face şi acum şi am toate motivele pentru care să lupt cu ceea ce este rău în mine şi în jurul nostru, dar ştiu că numai cu ajutorul lui Dumnezeu voi putea face totul. Părinte, îmi cer scuze că poate cu toate ce le am în minte nu m-am făcut înţeleasă, dar simt că mă afund tot mai mult într-o gaură fără fund şi am nevoie să mă ridic din nou să pot vorbi cu Dumnezeu să pot să mă îndrept pe mine să continui să le educăm pe fete în credinţă faţă de Bunul Dumnezeu. Vă rog ajutaţi-mă cu un sfat. Vă mulţumesc din suflet.

  • maria a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Ai perfectă dreptate iubită soră… Viața fără de Hristos, este o deșertăciune. Chiar zilele acestea (pentru a câta oară), mă gândeam la faptul că poate omul să dobândească lumea întreagă, bogățiile pământului, însă fără de Dumnezeu, omul rămâne nefericit și neîmplinit. Și invers, poate să fie cerșetor, dar dacă ajunge seara și știe a mulțumi lui Dumnezeu pentru cea bucățică de pâine, deseori poate și mucedă, omul este și rămâne fericit și împlinit. Aveți perfectă dreptate în ceea ce privește nenorocirile din familia Dvs. Este într-adevăr, lipsa lui Dumnezeu în viața Dvs. Nu poate, nu va reuși omul niciodată să fie împlinit cu de la sine putere. Ori, relația cu Dumnezeu, trebuie să fie întradevăr, una vie, nu una plină de formalități.

Eu zic, și cheia liniștii și cheia fericirii din viața Dvs. este credința vie și lucrătoare în Dumnezeu. Dvs., pot afirma cu certitudine că nu ați avut o astfel de relații, sau dacă ați și avut-o, a fost practic pentru câteva secunde, minute, nu mai mult. În tinerețe mergeați la biserică din obligație, ultimii zece ani, în genere nu mergeți, rugăciune, post, etc. Toate acestea sunt niște căi, de a ne apropia și de a fi cu Dumnezeu. Și, chiar dacă uneori, din pricina păcatelor ne este rușine să ridicăm ochii către Tatăl Ceresc, să nu ne rușinăm a o face. Ne iartă, pre cum o mamă își iartă fiul, cât de mare dănănaie nu ar face. La cel mai simplist nivel, Dumnezeu face la fel, iartă. Pentru că este iubire desăvârșită și pentru că până în ultimul moment așteaptă întoarcerea noastră. Nu vreau să vă recomand careva rugăciuni, nu vreau să vă dau careva canoane. Vreau pur și simplu să vă rog, să trăiți Ortodoxia, așa cum este ea, cu toată frumusețea și cu toată splendoarea Sa. Atunci și viața Dvs. o să se schimbe și nici nu visați, cât de frumos!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.