disperare

Bună ziua. Îmi este greu şi îmi este ruşine să vă cer un sfat pentru greşelile mele, dar simt că nu mai pot. Să vă spun prima dată că Dumnezeu m-a binecuvântat cu un soţ exemplar. mă iubeşte, munceşte, se roagă. Suntem căsătoriţi de trei ani  şi avem doi copilaşi de trei ani şi de un an. Dinaintea căsătoriei şi până acum suntem îndrumaţi de un preot duhovnic care de ceva timp locuieşte în Germania, noi în Romania. Eu stau acasă şi cresc copilaşii, el munceşte pe brânci şi este plecat când jumătate de săptămână când toată săptămâna. Simt că îmi este greu. Părinţii nu ne pot ajuta. Nu am nici o prietenă cu care să schimb două vorbe. Mă simt singură şi lipsită de specializare. El nu înţelege că îmi este greu închisă între patru pereţi fără să schimb două vorbe cu nimeni. Am avut depresii, am plâns zi şi noapte şi am încercat să mă ia în braţe să trecem impreuna peste. De mai bine de un an ne certăm mereu, ne-am jignit şi ne-am rănit reciproc încât cred că iubirea noastră s-a trasformat în ură. Nu îmi amintesc când am avut o zi fără certuri şi reproşuri din ambele părţi. Nu ne mai leagă nici macar atracţia trupească, mai ales pentru că după naşteri, cezariene ne-am ferit a mai avea copiii. Ştiu că e vina mea. Ar trebui să fiu mai înţelegătoare, să îl susţin, să îl iau în braţe când vine obosit de la serviciu, să îi fiu oază de linişte. Însă egoismul meu şi dorinţa de a face ceva cu viaţa mea de a avea un serviciu respectat, totuşi o persoană socială schimbând două vorbe cu un om, mă închide în lumea gânurilor mele negre, pline de resentimente pentru greşelile soţului meu, fără a-mi aminti mereu că şi eu am rănit. Simt că am o problemă. Probabil ar trebui să caut un psiholog, simt că Dumnezeu m-a părăsit, că s-a supărat pe mine pentru greşelile mele şi nu mă mai ajută. Am ajuns să vorbim ca doi maturi ce suntem despre divorţ şi tot ce ar presupune, deşi nu ne dorim lucrul acesta. Şi totuşi la 27 ani avem tot ce ne trebuie şi nu reuşim să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru a mulţumi că ne-a adus împreună. Este incredbil cum nu reuşim să ne salvăm din păcatul acesta şi ne distrigem sufletele reciproc iar pe Hristos îl pălmuim între noi. Ştim toate astea şi nu reuşim, eu nu reuşesc, mă simt singură şi abandonată de Dumnezeu şi de soţul meu probabil sătul de mutrele mele.