intrebare

Dragă frate, pentru omul care se roagă numai cu buzele, însă mintea îi este risipită, rugăciunea aduce vreun folos? Ne răspunde Sfântul Macarie cel Mare: Omule, eu ştiu că tu nu ştii să te rogi! Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te adeseori!, iar Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune că Cela ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii.Rugăciunea susţinută disciplinează firea, creează obişnuinţa de a veni înaintea lui Dumnezeu la anumite ore. Un scurt respiro de 5-10 minute, dimineaţa şi seara, în cele 24 de ore ale zilei, de la care să nu abdicăm, să nu negociem, este timpul nostru pe care l-am câştigat pentru veşnicie. Omul trebuie să se roage şi când nu simte nevoia, chiar şi atunci când nu are dispoziţia necesară. Incapacitatea de a ne ruga se datorează firii noastre umane păcătoase, care doreşte mai mult cele contrare lui Dumnezeu, şi nu cele fireşti. În lupta cu noi în-şine căpătăm o altă percepţie despre relaţia noastră cu Dumnezeu, iar rugăciunea nu mai este înţeleasă ca obligaţie. Rugăciunea, pe acest fond, rodeşte din belşug. Se activează în noi credinţa, cea care face ca rugăciunea noastră să aibă putere şi siguranţă. De aici şi îndemnul Mântuitorului: Toate câte cereţi, rugându-vă, credeţi că veţi lua şi veţi avea (Marcu 11, 24). De asemenea, nădăjduim şi ne punem încrederea în iertarea şi milostivirea Lui, aşa cum spune Psalmistul: Nădăjduieşte în El şi El te va călăuzi (Psalmul 36, 5). Însă rugăciunea pornită din credinţă şi întărită de nădejde trebuie să fie pătrunsă de dragostea faţă de Dumnezeu. Şi în celelalte religii credincioşii se roagă, deşi unii fac acest lucru cu teamă, dar în creştinism iubirea alungă teama (I Ioan 4, 18), căci numai aici, în creştinism, Dumnezeu se face Om şi moare din iubire pentru oameni… Din a-ceastă perspectivă, prin rugăciune devenim mai buni, mai iubitori şi doritori de cele spirituale, ne plac slujbele Bisericii, începem să ne descoperim pe noi înşine ca fiind păcătoşi şi cerem îndreptarea noastră. Cel care se roagă puţin, se va ruga din ce în ce mai puţin şi va rămâne la o înţelegere măruntă, deformată, a rugăciunii şi rosturilor ei. Fiind întrebat părintele Porfirie din Muntele Athos dacă diavolul se sperie de rugăciunile făcute de credincioşi, a răspuns că diavolul nu se sperie de rugăciuni făcute când şi când, ci doar de programul de rugăciune şi de metanii… Cum se face totuşi că noi avem un program fix pe care-l respectăm cu stricteţe (cafeaua de dimineaţă, ştirile, serialul preferat etc.), dar când e vorba de rugăciune, renunţăm cu mare uşurinţă? Răspunsul este simplu: Dumnezeu nu este prioritar în viaţa noastră! De aceia un program bine determinat de rugăciune te va ajuta să treci peste toate greutățile care le întâmpini.

Nu, rugăciunea este izvor de sfinţenie, ea descoperă interiorul nostru, luminează cugetul nostru. Iar atunci când descoperim cum suntem noi de fapt, nu mai putem dori răul cuiva, nu putem ţine vreme îndelungată supărarea pe o persoană care ne-a greşit, căci rugăciunea ne ajută în primul rând să ne curăţim firea noastră, să luptăm împotriva propriilor noastre patimi care ne urâţesc sufletul şi ne despart de Dumnezeu.

Prot.Victor Mihalachi