Curvia

Blagosloviţi părinte. Mă iertaţi, sunt într-o problemă mare care este pricinuită din cauza mea. Pe soţul meu îl ştiam din vedere de mică, deşi el e mai mare ca mine cu 16 ani, în 2010 ne-am împrietenit şi în 2 luni am hotărât să ne căsătorim. Eu am vrut să-mi păstrez fecioria până la nuntă, dar am căzut in păcatul curviei înainte de cununia religioasă care nici până astăzi nu am mai făcut-o. O avem făcută doar cununia civilă. Am născut o fetiţă pe cale naturala cu mari eforturi deoarece la naştere ea a rămas blocată de la gât în jos, nu mai ieşea, medicii au făcut manevre să o scoată şi iau dislocat clavicula, a rămas fără aer aproape un minut, au ţinut-o 2 ore la incubator, fetiţa şi-a revenit şi toate celelalte şi-au reluat funcţiile, în afară de claviculă care ia dat-o soţul meu din întâmplare la loc la 3 zile după naştere. La 3 luni pediatra şi-a dat seama că nu vede şi nu vedea deloc. Am tot umblat peste tot cu ea, îi făcem investigaţii, nu a primit nici un medicament, iar fata adupă 6 luni a început să vadă ca un copil normal, dar la limita de jos. Vreau să vă spun că eu cred că fetiţa s-a însănătoşit datoriată lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, iar soţul meu nu crede asta, că e mâna Maicii Domnului. Nu ştiu ce să fac şi cum să fac, mă simt vinovată pentru tot ce s-a întâmplat cu ea, dar şi cu noi ca familie. Fiindcă am evoluat foarte rău. Dupa venirea fetiţei lucurile s-au înrăutăţit foarte rău între noi (nici înainte nu stăteau prea bine, înainte el punându-mă de multe ori să aleg între credinţă şi noi, adică eu şi el ca familie). Am avut şi avem in continuare discuţii despre credinţă, el nu prea crede în nimic deşi e ortodox de stil nou, iar acum fetiţa are 2 ani şi nu sunt de acord cu el că vorbeşte prostii, înjură în prezenţa fetei, o înjură şi pe ea (şi pe mine) când se supara pe ea şi o învaţă lucruri ruşinoase, adică că are p– în loc de ,,păsărică,, şi lucruri din astea că mie ruşine să le scriu şi nu înţelege să nu mai vorbească aşa. Nu ştiu cum să procedez, mă simt rău duhovniceşte, iar el nu mă înţelege zice că sunt nebună sau că nu mă ajută creerul. Nu mă lasă să-mi văd de credinţa mea. De cununat nu prea vrea, mereu se lasă cu scandal că eu sunt din Moldova şi sunt pe stil vechi. Nu vreau să-mi abandonez credinţa. Dar nici pe mine nu mă înţeleg de ce mai stau lângă ascest om. Îl iubesc, dar mă tem că nu voi putea vreodată să dobândesc mântuirea şi fetiţa mea suferă din cauza păcatului făcut de mine şi mi se rupe sufletul când ştiu ce am făcut. Daţi-mi un sfat părinte că mare nevoie am de el. Nu vreau să mai păcătuiesc, dar mă gândesc că dacă ne şi cununăm să nu fac ceva şi mai grav. Că nu ţine cont de sărbători, de duminici (când vine vorba de nevoile lui trupeşti), de mule rândueli de familie care trebuiesc făcute într-o căsnicie macar din iubire sau respect faţă de persoana iubită ca să nu mai zic Dumnezeu. Ce e mai rău e că suntem plecaţi din ţară şi nici la biserică nu-mi dă voie sa merg. Dacă fac ceva, fac pe ascuns fără să ştie. Vă rog să mă iertaţi.